luni, 21 decembrie 2009

Despre basme moderne

Candva, cand eram eu mica si nevinovata, credeam cu tot sufletul in relatiile la distanta. Candva, tot cand eram eu mica, aveam impresia ca l-am gasit pe Fat-Frumos la sute de km distanta de mine. Si nu conta, pentru ca eu credeam ca distanta nu conteaza in calea sentimentelor.
Dar nu mai sunt mica acum. Sau nu la fel de mica. Si stiu ca basmele din ziua de azi nu sunt la fel ca cele pe care le citeam eu. Si Fat-Frumos de atunci nu s-a transformat in balaur, poate doar in broasca.
Iar azi sunt fericita. Si poate n-as fi fost daca viata mea n-ar fi fost asa cum a fost. Daca n-as fi incercat si o relatie la distanta, poate n-as fi stiut ca pentru mine nu functioneaza. Poate n-as fi stiut ca vreau sa vad persoana iubita zilnic, sa ma tina de mana, sa se plictiseasca langa mine pentru ca imi ia mult timp pana ma pregatesc sa ies din casa. Poate n-as fi stiut ca imi place mai mult sa-l vad dimineata cand ma trezesc sau cand imi face cafeaua. Poate n-as fi stiut ca imi ia flori doar cand sunt cu el pentru ca lui nu ii place sa mearga cu flori in mana.
Si poate ca nu e asa pentru toata lumea. Pentru ca cele doua exceptii de relatii la distanta care functioneaza bine si pe care le stiu eu confirma regula. Poate ca pentru altii merge. Dar ce bine ca nu suntem toti la fel.
Ce bine ca am avut sansa sa vad, sa aflu ce mi se potriveste.
Ce bine ca cei de la hotcity mi-au dat ocazia sa-mi dau seama.

joi, 17 decembrie 2009

Bursa de 1500 de RON

Dupa mai bine de doua luni de la inceperea anului universitar ne-am primit si noi in sfarsit bursele. Suma? Undeva peste 600 RON pentru bursa sociala si peste 800 pentru cea de merit (pentru toata perioada, nu pe o luna). Cumva m-am trezit ca le-am primit pe amandoua.
Evident, una dintre ele nejustificat. Nu ca mi-ar parea rau. Dar din pacate nici macar nu am stiut ca am o suma mai mare decat cea care mi s-ar fi cuvenit, ca sa ma bucur de intamplare. Am aflat astazi, cand colega al carei cont bancar era 0 m-a sunat sa ma intrebe daca nu cumva am o suma mai mare decat ar fi trebuit in contul meu. Si da, intr-adevar, asa era. Asa ca am facut frumos transferul si i-am trimis fetei bursa ei. Ma intreb daca intamplarea se va repeta.
De ce acest fenomen? Pentru ca numele noastre sunt foarte asemanatoare si cineva n-a facut efortul sa se uite atent cand a trimis suma. Imi aduce aminte de o intamplare petrecuta acum cativa ani, cand s-a facut trecerea de la leul vechi la cel nou la nivel bancar. Cineva trebuia sa aiba 2.000.000 lei vechi in cont, deci 200 RON, dar omul s-a trezit cu 2.000.000 RON. Cum ar fi?

vineri, 11 decembrie 2009

Bal FJSC-ist la Media Night

In sfarsit a venit momentul in care bobocii de la FJSC au aratat ce pot la concursul de miss si mister. Dupa mai bine de doua luni de facultate, ASJC-ul si diversi sponsori au organizat Media Night, un concept putin mai altfel decat traditionalul bal al bobocilor.
Probele pentru miss si mister au fost destul de amuzante. Cei 10 participanti si-au aratat creativitatea pe parcursul a vreo trei ore, timp in care au iesit in fata noastra in pijamale, au fost nevoiti sa faca o descriere a unui produs (intr-un mod neconventional), o relatare, o proba in care isi aratau talentul sau calitatile mai deosebite, s-au imbracat in haine de seara si au raspuns la intrebari de genul : "Ce-ar fi daca...?"
Au fost si oameni din presa si din PR, dar nu foarte cunoscuti. Am avut serioase lipsuri la capitolul profesori, unde in afara de doamna Coman si Antonio Momoc nu prea am vazut alte cadre didactice. La fel si la capitolul studentilor din ani mai mari. Evident ca cei mai multi au fost bobocii.
Trebuie sa recunosc ca am avut si eu preferatii mei: Mickishor si Alex, dar din pacate niciunul nu a castigat locul intai. Insa nimeni nu a pierdut, cu totii vor avea ocazia fie sa ajunga pe la televiziune, fie pe la radio, fie un weekend la munte, fie sa invete street dance sau salsa etc.
Fix la miezul noptii, organizatorii i-au adus lui Alex un tort (a implinit astazi 19 anisori) si i-am cantat cu totii "La multi ani". Ne-au cantat cei de la Suie Paparude, iar afterparty-ul a continuat undeva dupa ora 03.00.
Nu am inteles insa de ce s-a simtit nevoia introducerii unei licitatii pentru persoanele care au organizat. Probabil pentru a-i vedea pe cei din spatele culiselor, dar momentul nu a fost tocmai cel mai inspirat.
Concluzia mea: balul a fost unul reusit, iar participantii s-au descurcat foarte bine. Si cum pana la anul mai e mult, mai e un an, trebuie sa asteptam sa vedem cu ce se mai vine nou la urmatorul bal.

luni, 7 decembrie 2009

10 lucruri

Am primit o leapsa. Cu 10 lucruri ciudate/jenante despre mine. De la Anca, asa ca nu se poate sa nu raspundem (astfel mai scriu si eu pe blog, chiar daca nu imi lipseste inspiratia, ci timpul). ;)

1. Am primit un buchet de flori de la un necunoscut "pentru ca esti cea mai frumoasa fata de aici".
2. Am plans la "Titanic" (but who didn't :)) ).
3. Cand eram mica omoram puii de gaina pentru ca imi erau dragi si ii strangeam prea tare in pumn... :(
4. Sunt fan Harry Potter, am vazut toate filmele pana acum (atat, pentru carte nu am rabdare).
5. M-am trezit 10 ani de zile inainte de ora 7 (doi ani chiar la 5.40) ca sa ajung la scoala, iar acum cu greu ma trezesc inainte de ora 11.00.
6. Candva aveam impresia ca pot scrie, asa ca am mai multe poezii pe un caiet si doua romane incepute.
7. Am spus "te iubesc" (and mean it) cuiva dupa 10 luni, iar altcuiva dupa 10 zile.
8. Pana vara asta nu imi placea sa ma machiez.
9. Cand eram mica ma uitam la telenovele cu mama (si astfel rup putina spaniola).
10. De cel putin trei ani de zile am un fir de par alb la care tin foarte mult, e firul meu norocos. :)

Nu trimit leapsa nimanui in mod special, dar ar fi frumos s-o mai preia lumea.

duminică, 22 noiembrie 2009

Concert Iris la Sala Palatului


A fost unul din evenimentele organizate in cadrul Unifest de cei de la USR (Uniunea Studentilor Romani), cu sprijinul diversilor sponsori (pe care prezentatorul incerca insistent sa-i repete). Iar marti, dupa ora 20:00, peste 3000 de studenti s-au strans sa-i asculte pe cei de la Iris in concert la Sala Palatului.
In deschidere a cantat o fata, studenta pe la ceva. Geologie parca.
Timp de aproape o ora si jumatate le-am ascultat piesele, iar ce aveau mai frumos au pastrat pentru final ( " Floare de iris" ). Ne-au cantat mai mult piese vechi, dar si vreo doua de pe ultimul album: "Cei ce vor fi". Minculescu a obosit destul de repede, au fost vreo doua pauze instrumentale in care el a iesit de pe scena.
E ceva sa vezi mii de persoane cum traiesc la unison aceleasi piese. Cum fredoneaza aceleasi versuri. Cum se ridica in picioare la primele acorduri ale melodiilor cunoscute.
Au 32 de ani de activitate. Ca maine vine concertul aniversar. Presimt ca va fi mai ceva ca cel de acum doi ani.

miercuri, 18 noiembrie 2009

"Oricine poate vota, Oana. Chiar si tu!"

Am visat acum mai bine de o saptamana ca mergeam la vot. Si tineam minte cand m-am trezit cum arata sala de vot, cum erau pozitionate urnele etc. Si am povestit cuiva asta, foarte vesela.
Raspunsul pe care l-am primit e chiar titlul: "Oricine poate vota, Oana. Chiar si tu!"

Uite ca daca asta nu insemna mare lucru pentru mine pana de curand, acum mi se pare foarte important ca am posibilitatea de a-mi exprima o opinie din punct de vedere politic. Nu am de gand sa zic aici daca simpatizez cu cineva sau nu (oricum, adopt teoria celui mai mic rau posibil), pe cine am de gand sa votez etc. Ci doar ca am de gand sa votez. Atata tot.

joi, 5 noiembrie 2009

Leadeship Talks

Iar se întâmplă chestii faine în Bucureşti. Cei de la AIESEC au organizat “Leadership Talks”, un program în care diverşi inşi (care au ceva de zis, că altfel nu prea aveau ce căuta aici) au venit să vorbească studenţilor din Bucureşti despre ce înseamnă să fii un lider, despre calea spre reuşită şi, nu în ultimul rand, despre naţionalism şi despre faptul că ar trebui să fim mândri că suntem români.
Cele două zile de program au adus între pereţii Bibliotecii Centrale Universitare nume celebre precum Oana Pellea, Răzvan Lucescu, Lucian Mândruţă, Gabriela Szabo, Dana Denis Smith, Andreea Marin, Petru Văduva (CEO Tiriac Holding), Elan Schwartyenberg ( President Neocity Group Romania). Din păcate am putut ajunge doar la a doua zi, unde timp de trei ore i-am ascultat pe ultimii trei enumeraţi.
Ce au spus ei pe acolo? Multe.

Andreea Marin ne-a spus că e bine să avem concurenţă, că e bine să ne raportăm la cei din jur şi că nu trebuie să privim asta ca pe ceva negativ. În plus, ne-a prezentat şi explicat câteva principii după care se ghidează în viaţă, precum:
-nu există nu se poate;
-nu poate să facă cineva o alegere pentru tine;
-“Suntem ceea ce facem în mod repetat” (Aristotel)
-“Nimeni nu vă poate leza fără consimţămîntul vostru” (Eleanor Roosvelt).

Petru Văduva ne-a spus că el crede că romînii oscilează între “sindromul mioritic” (“indiferent ce faci...tot ţi-o iei în cap”) şi un alt sindrom. Noi avem multe dorinţe, dar nu avem voinţa necesară pentru a le îndeplini. Nu sunt neapărat de acord.
În plus, consideră că cel mai important lucru pe care noi îl învăţăm în şcoală este să luam notiţe, pentru că o sarcină înţeleasă greşit (pe care nu ai notat-o, înţeles-o etc) te poate costa slujba, iar liderul nu poare să fie o “aberaţie socială”, el trebuie să fie asemănător celor din grupul cărora a plecat.

Elan Schwartzenberg consideră că patriotismul este coloana vertebrală a fiecărei naţiuni. S-a abătut destul de mult de la ideea principală, cea de leadership, dar a insistat foarte mult pe ideea de naţionalism şi pe faptul că ar trebui să fim mândri că suntem români.

P.S.: Anca, nu ştiu dacă ţi se pare ceva genial, dar pentru tine mă străduiesc cât pot. ;)

marți, 20 octombrie 2009

Există viaţă şi în afara căminului

Asta încerc să îmi amintesc de câteva zile bune, dar atmosfera din cămin nu prea vrea să mă lase. Anul acesta am avut norocul să stau în cel mai tare cămin din Grozăveşti, doar că oboseala începe să îşi spună cuvântul.
Ce s-a mai întâmplat în ultima vreme? M-am întors în Bucureşti, bagaje, cazare, curăţenie, fără internet. La scurt timp am rămas şi fără bani. Ca să fie şi mai frumos, m-a prins curentul şi mi s-a umflat o măsea. O săptămână ( când era soare, frumos) am stat închisă în cameră şi nu aveam chef de nimic. Cu greu am socializat cu vecinii de palier şi nu pot spune că am fost în vreun fel sufletul petrecerii. : )) Am câştigat un concurs la o leapşă şi am fost să îmi ridic premiul (o sticlă de Campari), doar că la faţa locului am renunţat la băutură în favoarea unei agende şi a unui pandativ (oricât de mirată a fost Anca de alegere : )) ).
Cearta tradiţională de 1 octombrie cu Duda nu a mai avut loc, ceea ce ne-a bucurat pe amândouă.
În cele din urmă, după multe zile de suferinţă şi antibiotice mi-am revenit. Doar că acum merg regulat la dentist. E gratuit, ceea ce e bine.
A fost ziua de naştere a unei prietene aici pe palier şi i-am făcut o surpriză cu tortul şi şampania la miezul nopţii. Plus alte chestii. :D
Una din cele mai drăgute replici pe care am auzit-o în cămin a fost ceva de genul “Acum nu mai există al meu. Există al nostru”. Plus că o replică a mea a devenit celebră: “ Tot ce nu ştii nu e pentru că nu îţi spun, ci pentru că nu mă întrebi”.

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Ce vrea FISC-ul (nu FJSC-ul) de la mine

Am promis că povestesc de ce m-am dus eu la Fisc până să plec la facultate. Vineri dimineaţă (iar dimineaţă e când mă trezesc eu, undeva după ora 11.00), am primit o scrisoare acasă în care eram informată ca nu am depus declaraţia de venit pe anul 2008.
Partea interesantă e că am depus-o prin iulie. Şi am plătit şi 20 de ron amendă că nu am declarat la timp. Aşa că am sunat la ei să văd ce şi cum. Doamna care mi-a răspuns nu m-a lămurit de nicio culoare (nici măcar de mov :)) ) de ce am primit scrisoarea şi m-a sfătuit să vin la sediu chiar vineri.
Un lucru bun totuşi: vineri după-amiază se munceşte încă. Sincer credeam că nu voi mai găsi pe nimeni pe acolo, dar undeva în jurul orei 15.00 chiar era lume. Am reuşit să rezolv destul de repede problema, printr-o cerere şi o adeverinţă, dar mi-am dat seama că e tare complicat să-ţi declari veniturile în ziua de azi.

sâmbătă, 26 septembrie 2009

De la “Îmi eşti dragă” la “Pentru că îmi e somn”

De când nu am mai postat pe blog se întâmplă o mulţime de lucruri. Doar că nu am mai avut eu timpul şi răbdarea să le povestesc. Pentru că nu am reuşit eu să ajung la Dudă de ziua ei, aşa cum aş fi vrut, a venit ea la mine. Şi am petrecut vreo 3-4 zile împreună. S-a descurcat să vină, chiar dacă iniţial m-a întâmpinat cu replica: “Tu mă cunoşti. Ce te face să crezi că ştiu să ajung la tine?”. Şi cu toate că mi-a repetat insistent că ea vrea doar să doarmă...nu prea am putut să o ajut în această privinţă. Am fost în piaţă, am făcut zacuscă, am ieşit în oraş, nu prea am dormit pe acasă şi nu prea am dormit în general.
De fiecare dată când îi ziceam că îmi e dragă râdea copios. Nu ştiu nici acum de ce. :-j
Apoi luni dimineaţă am dat o fugă prin Bucureşti să ne mai rezolvăm câte ceva legat de facultate. Ne-am cheltuit banii pe prostii, dar măcar am reuşit să rezolvăm şi ce aveam de făcut.
De marţi dimineaţă a venit o altă prietenă în vizită, care chiar dacă nu stă prea mult pe la mine, m-a întrebat mirată într-o seară de ce port o bluză groasă . Cu toată seriozitatea i-am răspuns: “Pentru că îmi e somn”. De fapt îmi era frig.

Am mai rezolvat câte ceva legat de acte pentru la facultate şi am fost chemată de urgenţă la Fisc. Dar despre asta mai multe într-o postare viitoare.

miercuri, 16 septembrie 2009

What's up, what's new...

Pentru că mereu mă întreabă lumea cum reuşesc să găsesc chestii interesante de făcut (concursuri, traininguri, workshopuri etc), m-am hotărât să vă spun ce-am mai descoperit pentru perioada care urmează. Dacă vreţi şi răspunsul la întrebarea de unde aflu, e simplu: de pe net. Căutaţi şi veţi găsi! ;)

1.AIESEC University, Bucureşti (25 septembrie- 4 octombrie) – o şcoală de vară (toamna ce-i drept) în care vor fi susţinute workshopuri pe 5 mari teme: Social Responsability Seminar, Comunicare, Finante, Vânzari&Negociere si Resurse Umane. Scopul lor e să te ajute să îţi proiectezi imaginea a ceea ce îţi doreşti cu adevărat să fii. E păcat doar că unele chestii se suprapun. Mai aveţi o săptămână timp să aplicaţi. Detalii la: http://university.aiesec.ro/.

2.Festivalul Arhitex Tropisme, Cluj (9-11 octombrie) – are un concurs interesant adresat studenţilor. Până pe 1 octombrie trebuie să trimiteţi un eseu de maxim 8000 de semne în care să vorbiţi despre domeniul vostru de interes, pornind de la definiţia termenului “tropism”. Puteţi câştiga 5 premii de 250 de ron sau marele premiu de 500 de ron. Informaţii mai multe găsiţi la: www.arhitextdesign.ro / www.arhitext.blogspot.com / www.tropisme.ro

3.Săptămâna Naţională a Participării Active a Tinerilor- O săptămână altfel! (17-24 octombrie) – o săptămână cu şi pentru tineri. Se doreşte să se promoveze participarea, să se ofere un cadru de dezbatere, să se faciliteze dialogul între tineri şi cei care decid prin intermediul unui curs de lobby şi advocacy (la o astfel de discuţie am participat şi la Parlamentul European), cafenea publică, animaţie stradală, proiecţii de film şi altele. Mai multe pe: http://euparticip.wordpress.com/.

luni, 14 septembrie 2009

Prima zi de şcoală

Pentru alţii, pentru mine încă nu. Dar aşa cum deja ne-am obişnuit, în fiecare an cei din fosta 12 A se întâlnesc şi merg la deschidere. Anul ăsta mai puţin ca altădată. Sau mai puţini. Am ajuns la sfârşit, după discursul din deschidere. Liceenii se împrăştiau care încotro. Prin şcoală au rămas doar cei care, ca şi noi, aparţin deja generaţiilor trecute. Fosta noastră clasă a devenit laborator de informatică.
Ne-am întâlnit totuşi cu câţiva dintre profesorii noştri preferaţi (am aflat astfel că Teacher îmi citeşte blogul :D). La plecare am vrut să căutăm un local în care să încăpem toţi şi să-l sunăm pe dirigu’, în spiritul aceleiaşi vechi tradiţii.
Dar tocmai când pornim noi, pe cine vedem? Pe dirigu’, evident, era în maşina sa, dar în spatele nostru. Pentru că nu ştiam cum să îl facem să ne remarce, ne-am hotărât să schimbăm rolurile din urmărit în urmăritor. Şi ne-am plimbat aşa jumătate de oraş. Credeam că o să-l pierdem în mai multe rânduri, dar Madi nu s-a lăsat mai prejos şi după o urmărire legală (că dacă era după noi l-am fi pus să încalce toate regulile de circulaţie :-j) am reuşit să-l prindem din urmă şi să-i vorbim.
Din păcate avea planuri pentru astăzi, aşa că am stabilit să ne întâlnim maine seară. Pentru ceva timp o să ne simţim iar ca la liceu şi o să dăm socoteala de ce am făcut în anul care a trecut.

Weekend cu fetele

Pentru că urmează să începem facultatea şi pentru că nu ştim când vom avea ocazia să mai stăm ceva vreme împreuna, am stabilit cu fetele ( Angela şi Roxana) să petrecem mai mult timp toate trei. Asta s-a concretizat într-o vizită la casa de la ţară a Angelei, unde era deja sora ei, Maria.
Ne-am gospodărit singurele, am împărţit sarcinile, am ieşit prin sat, am dansat în discoteca locală (cam goală, dar explicaţia pe care am primit-o e că vinerea nu prea e lume, ci doar sâmbăta), am fost conduse până acasă de o gaşcă destul de mare (vorba cuiva, nu mai ştiu a cui: “Uliţa asta nu a fost aşa populată niciodată”), iar a doua zi am fost invitate toate patru la un chef.
Concluzii: rezistăm binişor fară să dormim prea mult vreo două zile, micii sunt mai buni când îi mâncăm în picioare, părem mai mici decât cei 20-22 de anişori ai noştri, sunt buni şi puştii de 17-18 ani şi bărbaţii de 22 de ani sunt de fapt nişte băieţei (ultimele două concluzii nu sunt date de mine, sunt doar transmise, nu spun de la cine. : )) ).

Îmi pare în schimb rău că nu am putut fi alături de Dudă de ziua ei, mi-aş fi dorit foarte mult. Dar i-am promis că vom petrece împreună la Bucureşti şi o să mă ţin de cuvânt. La mulţi ani, Dudo!!!! Acum eşti majoră şi peste hotare. :D

joi, 10 septembrie 2009

Castan înflorit


M-am hotărât să iau blogul puţin mai în serios. La modul că vreau să scriu ceva mai mult de două postări pe lună. Unii chiar fac bani din asta. Bine, nu pentru scopul ăsta vreau eu (cu toate că rău n-ar fi într-un viitor... :D), ci pentru că simt o reală satisfacţie atunci când cineva îmi dă un răspuns la ceva ce citeşte la mine pe blog sau când la ceva ce povestesc cuiva mi se răspunde: “Ştiu, am citit pe blog”.
Am “frunzărit” zeci de bloguri în ultimele zile, dar nu pot spune că m-a marcat vreunul în mod deosebit. Au fost vreo două pe care le-am citit cap-coadă, dar poate pentru că se axau pe marketing sau relaţii publice, noţiuni ce pe mine mă atrag.

Ca să nu fie doar vorbărie goală, vă pun şi o poză frumoasă pe care am făcut-o azi. Am găsit un castan înflorit în septembrie. E ceva.

miercuri, 9 septembrie 2009

Recomandare lectură (1): “Mândrie şi prejudecată”

Gata, am terminat aseară de citit cartea.
Am rămas iniţial puţin dezamăgită de doza prea mare de sentimentalism, de artificialul unor replici şi de lungile descrieri.
M-am gândit mai apoi că poate se justifică pentru perioada în care a trăit Jane Austen. Şi aşa e. Pentru un roman scris în anul 1797 (şi publicat în 1813) este un roman actual, care se poate citi şi înţelege cu uşurinţă şi acum. Şi nu mă refer la situaţia fetelor sărace pentru care era necesar să se găsească soţi cât mai repede, ci din punct de vedere sentimental.
Evident că se pune cel mai mare accent pe cuplul Elizabeth- Darcy, chiar dacă şi Jane- Bigley sunt potriviţi. Însă pe când cei din urmă sunt firi slabe şi împăcate în totalitate cu epoca în care trăiesc, Elizabeth şi Darcy nu fac niciun mister din faptul că urăsc minciuna, ipocrizia, lăudăroşenia etc. Firile lor puternice se lovesc cu mai multe ocazii şi fiecare ocazie le arată că sunt potriviţi unul pentru celălalt.
Vă sfătuiesc să-l citiţi pe îndelete, lenevind şi cu o cană de ciocolată caldă lângă voi.

marți, 8 septembrie 2009

Clever is better sau despre branding personal

Vremea din ultimele zile nu prea m-a mai lăsat să ies din casă, aşa că a trebuit să găsesc diferite metode de a petrece timpul. Una dintre ele a fost să citesc (am început “Mândrie şi prejudecată” de Jane Austen şi voi reveni cu o părere despre roman după ce îl termin), iar o altă metodă a fost să pierd timpul pe net. Parcă nu se diferenţiază aşa mult de o zi obişnuită de vacanţă... doar că acum am stat mai mult timp pe fiecare activitate în parte.
Şi am citit câte ceva despre brandingul personal. Cosmin Alexandru spune despre brandingul personal că este alinierea, dezvoltarea şi comunicarea resurselor, competenţelor şi potenţialului unei persoane către un scop dat.
La Şcoala de Leadership de la Poiana Braşov am avut într-o zi o discuţie legată tot de acest subiect cu Andreea Ionescu, care ne-a pus să ne facem un sticker cu brandul nostru personal. Mi-am dat seama că mi-am schimbat puţin ideea de branding al meu. Dacă atunci mi-am ales ca slogan “Part of the world”, iată că o lună mai târziu mi-am găsit un altul: “Clever is better”.
Sper că nu e luat. Am dat un search pe google pentru că mi-era teamă că l-am auzit undeva şi mi l-am însuşit fără să-mi dau seama (chestie posibilă, aşa că dacă ştiţi să-l fi auzit undeva daţi-mi de ştire), dar nu l-am găsit. Bine, nici nu pot zice că am căutat foarte mult.
Până una-alta, clever is better. :D

duminică, 6 septembrie 2009

Gânduri pe ploaie


Se vede că a venit toamna. O simt nu doar din cauza vremii (plouă şi e mohorât), ci şi pentru că dispoziţia mea mi-o spune.
Când e soare şi frumos ai impresia că poţi face orice, că poţi ajunge oriunde. Când e vară te gândeşti să trăieşti clipa. Şi ai impresia că acea clipă ţine o veşnicie. Dar vine toamna. Şi te gândeşti la viitor. Te gândeşti că un sacrificiu azi îţi aduce mai multe beneficii mâine.
Am fost greieraş toată vara, e timpul să redevin furnică.

miercuri, 2 septembrie 2009

Toate drumurile duc la Corsa


Cel puţin asta e impresia cu care am rămas după 15 zile petrecute în Costineşti: toate drumurile duc la hotelul în care am fost cazată.
Absenţa mea de pe blog e motivată, ceva mai bine de două săptămâni nu am avut acces la internet. Nu pot spune că regret prea mult, am profitat din plin de aer liber, mare şi soare.
Plimbarea mea a început cu o scurtă escapadă în Bucureşti, unde cu greu m-am putut orienta să ajung de la Unirii 1 la Unirii 2 pe la suprafaţă şi s-a încheiat cu 10 ore pe drum de la mare până înapoi la Văleni.
Ce s-a întâmplat în astea două săptămâni? Multe. În primul rand…m-am bronzat. Frumos de data asta, n-am mai făcut insolaţie ca în iunie. Am vizitat şi Mamaia, am dat o fugă prin Eforie Nord, am stat la plajă cu Stres şi alţi doi prieteni, am făcut poze multe, am încercat o mulţime de feluri de mâncare la Vraja Mării, am înotat, am făcut câteva nopţi albe etc. Asta doar în prima săptămână.
În a doua săptămână a fost ceva mai multă agitaţie. Împreuna cu gaşca de la Euro26 am făcut chestionare pe plajă, am transformat Vraja Mării în a doua noastră casă, am avut chelnerul nostru preferat, am fost în White Horse, am cântat la karaoke şi am avut parte de un frumos răsărit pe plajă.
În ultima zi la mare a plouat. Cred că doar ca să nu ne pară nouă rău că plecăm. Dar tot ne-a părut. Şi cum evident că de fiecare dată când plec eu din Văleni se întâmplă ceva deosebit şi aici, iată că şi anul ăsta am pierdut Cursurile Universităţii Populare de Vară “Nicolae Iorga” (da, ştiu, mi s-a mai spus, culmea patriotismului local).
Nu vreau să fiu tristă şi să mă gândesc că vacanţa se apropie de sfârşit, mai ales că mai aş avea vreo două chestii de făcut până începe facultatea.
Îmi iau “la revedere” de la mare, cu speranţa ca anul viitor s-o revăd cel puţin tot atâta timp.

sâmbătă, 15 august 2009

Simulare de business la Poiana Braşov

Pe scurt: Ora 22.30. 3 echipe de câte 15 oameni. Costuri iniţiale: 450 ron ( făină, zahăr, ouă, miere etc) pentru fiecare echipă.
Task: să preparăm turtă dulce şi să o vindem a două zi în Braşov, între orele 13.00 şi 16.00.
Program: ales project manager, găsit nume echipă ( “Zâmbet Dulce”), stabilit strategie de lucru. Trezit cu noaptea în cap, făcut aluat, căutat forme, găsit strategii de marketing, stabilit strategii vânzare, stabilit preţuri.
Scop: să facem profit.
Vreme: proastă. Foarte proastă.
Echipa: bună. Foarte bună.
Rezultat: ploaie în cort. Întrerupt misiune înainte de final.
Profit: 0. mai puţin de 0. : (
Distracţie: maximă.
Învăţături: din plin.
Concluzie: mai vreau experimente de genu’. :D

marți, 11 august 2009

Ofensiva VERDE continuă!

Campania "Ofensiva verde continuă!" este o campanie de conştientizare a populaţiei asupra efectelor nocive ale deşeurilor menajere, precum şi de responsabilizare faţă de depozitarea incorectă şi de efectele devastatoare ale depozitarii DEEE (deşeurilor electrice, electronice şi electrocasnice).
Va fi lansată în oraşul Vălenii de Munte miercuri, 12 august 2009, moment în care se va inaugura primul centru de colectare a DEEE-urilor la standarde europene în oraş.
În afară de conferinţa de presă şi de masa rotundă, organizatorii pregătesc şi o tombolă cu premii pentru cei care vor depune DEEE, tombolă la care extragerea va fi realizată de Axinte de la Vacanţa Mare.
Campania este organizată sub patronajul Ministerului Mediului şi Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, de către Grupul de presă REPORTER, împreună cu Primăria oraşului Vălenii de Munte.

duminică, 9 august 2009

Oamenii de la Leadership School

Cum am mai spus, la Leadership Summer School ne-au vorbit numai oameni unul şi unul.
Maia Morgenstern şi George Ivaşcu ne-au făcut să ne dăm seama că detaliile contează, că trebuie să fim foarte atenţi la ce se întâmplă în jurul nostru şi că în leadership este esenţial să joci puţin teatru.
Felicia Filip şi soţul acesteia (Cristian Mihăilescu) ne-au arătat că dacă ai talent şi ambiţie poţi face orice.
Niels Schnecker (Managing Senior Partner la Schnecker van WZK & Pearson) ne-a povestit cum poţi ajunge departe cu 100 de dolari în buzunar şi cu o tonă de curaj.
De la Marian Staş (Preşedinte Fundaţia Codecs pentru Leadership) am învăţat că nu trebuie să îţi fie niciodată teamă să o iei de la capăt, indiferent de vârstă.
De la Alex Găvan (explorator) am reţinut că nimic nu te poate împiedica să-ţi urmezi visul.
De la Mihai Drăgoi (Managing Partner, HR Dimensions) şi Daniel Bichiş (Trainer NLP, Competent Consulting) am aflat că mereu putem descoperi lucruri noi despre noi, indiferent cât de bine credem că ne cunoaştem.
Andreea Ionescu (Retail Marketing Manager, Sensiblu) ne-a învăţat câte ceva despre brandingul personal ( despre training a scris si Andreea Ionescu ) şi ne-a arătat cât de uşor putem transmite mesaje greşite celor din jur.
Nici ceilalţi traineri şi vorbitori nu s-au lăsat mai prejos şi am aflat şi de la ei o mulţime de lucruri noi.
Nota 10 o primesc si cei din Fundatia LEADERS, la care am putut apela de fiecare data cand am avut nevoie si care au facut tot ce au putut ca lucrurile sa iasa bine.
Trebuie să spun că am învăţat multe şi de la colegii mei. Am învăţat să ne ascultăm unul pe celălalt, să lucrăm în echipă, să ne ajutăm între noi şi am descoperit că depinzi mult de oamenii cu care lucrezi pentru a face lucrurile să funcţioneze.

Leadership Summer School 2009 la Poiana Braşov

Între 2 şi 8 august am avut ocazia să particip la a patra ediţie a Leadership School, organizată de Fundaţia LEADERS, prin intermediul unei burse (vreau astfel să mulţumesc celor din fundaţie şi celor de la Coca-Cola Hellenic pentru oportunitatea oferită).
Împreună cu peste 40 de tineri din ţară am participat la un program intensiv de leadership şi am avut ocazia să lucrăm cu cei mai buni specialişti din domeniu.
S-a pus foarte mare accent pe lucrul în echipă ( pentru cunoscători: “schimba 7”, “schimbă 3” etc), pe feedback, pe inteligenţa emoţională, pe branding personal, dar cea mai creativă provocare a fost simularea de business pe care am avut-o în ultima zi (despre asta mai multe într-un post separat).
Am învăţat că un adevărat lider nu trebuie să dea soluţia, ci să conducă spre un rezultat, am învăţat să dau un feedback pozitiv, am purtat discuţii despre ţara noastră în general şi am ajuns la concluzia că românii sunt cei mai mari exportatori de negativism, am aflat de ce oamenii rezistă în general la schimbare şi multe altele.
În plus, am sărbătorit un an de Leadership School. Cum? Prin şampanie, tort, muzică bună şi atmosferă pe măsură. La mulţi ani de leadership!

marți, 21 iulie 2009

Scriitori veniti la Muncel


În ultima zi din tabăra de la Muncel am avut parte de o dezbatere interesantă legată de rolul presei în promovarea scriitorilor.
Scriitorii Dan Lungu ( “Cum să uiţi o femeie”), Florin Lăzărescu (“Lampa cu căciulă”) şi Dan Teodorovici (“Celelalte poveşte de dragoste”) au venit pentru a purta o discuţie cu noi.
La prima întrebare adresată tinerilor ( Consideraţi că presa ar trebui să aibă vreun rol în promovarea scriitorilor?) m-am grăbit să îi asigur pe toţi cât de important este în general rolul mass-media în societate. Deh, defect profesional. ;))
Discuţia a luat apoi un alt sens şi am ajuns să discutăm despre numărul de volume pe care trebuie să le vândă un scriitor pentru a putea fi considerat de succes (la noi şi în afară), despre campaniile Adevărul şi Cotidianul, despre cine sunt cititorii în ziua de azi, despre faptul că nu mai avem timp să citim, moment în care Dan Lungu a afirmat: “ Dacă ar fi doar lipsa de timp, şomerii ar fi cei mai mari cititori”.
Florin Lăzărescu a adaptat la cărţi un drept fundamental al oamenilor: “Ai dreptul de a nu citi nimic, dar tot ce nu citeşti poate fi folosit împotriva ta”, iar concluzia dată de Dan Lungu a fost: “Aşadar vă dau un sfat- faceţi ce vreţi!”

sâmbătă, 18 iulie 2009

Tabăra de Jurnalism de la Muncel- Iaşi, ediţia 2009


A XVI-a ediţie a Taberei de Jurnalism de la Muncel a adus un program lejer, ploaie multă, pustietate şi schimb intercultural. Un grup de peste 40 de tineri din toată ţara, amatori de jurnalism, s-au strâns la Mogoşeşti-Siret pentru o săptămână de distracţie... în stil jurnalistic. Chiar dacă nu am prea avut semnal, nu am avut decât vreo două calculatoare cu internet, a plouat vreo trei zile şi cel mai apropiat magazin era la vreo 4 km, persoanele pe care le-am cunoscut aici au făcut să merite din plin mica mea escapadă în inima Moldovei.
Am avut cele mai bune colege de cameră posibile, de care deja îmi e dor. În plus, am avut ocazia de a interacţiona cu un grup de străini, veniţi la o tabără cu tematica încălzirii globale şi am exersat câţiva paşi de flamenco, braşoveanca şi o mulţime de alte dansuri.
Excursia la redacţiile TVR Iaşi, Radio Iaşi, Ziarul de Iaşi şi “Bună dimineaţa, Iaşi” a fost prea scurtă pentru câte voiam noi să vedem, iar plimbarea prin Copou m-a făcut să îmi doresc să revin cât mai curând în Iaşi. Am intrat în direct la emisiunea de dimineaţă de la Radio Iaşi, unde mi-am exprimat părerea în legătură cu tabăra şi cu programul propus. Pana de vreo oră şi jumătate pe care am avut-o cu autobuzul în drumul spre întoarcere intră şi ea de-acum în sfera amintirilor plăcute.
Am vizitat şi mănăstirile Neamţ, Văratic şi Agapia, muzeul “Ion Creangă” şi Hanul Ancuţei. În ultima zi, scriitorii Dan Lungu, Dan Teodorovici şi Florin Lăzărescu au venit să ia parte la o dezbatere despre rolul mass-media în promovarea scriitorilor post-post modernişti, dar despre dezbatere mai multe într-un alt post.

miercuri, 24 iunie 2009

Practica la SynergEtica

Anul ăsta m-am hotărât să fac şi eu practică şi să nu îmi mai echivalez activităţile prin facultate. De ce? Pentru că voiam să fac ceva pe bune şi pentru că nici nu am avut aşa multe activităţi. ;))
Aşa că după un interviu (mi s-a părut puţin ciudat că ne cheamă la interviu ) am rămas printre cele 6 fete care fac practica la Synergetica, un ONG pe probleme sociale.
Prima zi a fost introductivă şi nu am putut să rămân până la sfârşit (am avut interviu la Europa FM, mai multe detalii într-un alt post) şi am ratat ocazia de a o cunoaşte pe Sandra Pralong, preşedinta organizaţiei.
În a doua zi deja ne-am apucat deja de treabă şi am venit cu idei legate de un proiect interesant, numit “Noii Paşoptişti”. Am participat la prima mea şedinţă de brainstorming, am făcut minuta (un fel de rezumat al activităţii), am împărţit task-uri etc. Fetele cu care lucram, Anca şi Sanda, sunt foarte pasionate de proiect şi ne transmit şi nouă ceva din entuziasmul lor.
Presimt că o să învăţ câte ceva până la sfârşitul celor două săptămâni de practică (asta e şi ideea), dar deja îmi pare rău că nu o să văd cum evoluează proiectul. Sau poate o să văd, cine ştie?

sâmbătă, 20 iunie 2009

Băieţii din viaţa mea





Le-am rămas datoare cu un post despre ei. Nu sunt mulţi, dar sunt cei mai buni. Şi sunt ai mei. Nu-i dau nimănui, de multe ori nici măcar nu vreau să îi împart cu cineva. : ))
Sunt 3: Două stresuri şi un frăţior. Îi aşez alfabetic, pentru că nu îi pot ordona în funcţie de importanţă.

Fraţiorul meu, Geo. Îmi e frăţior de mai bine de un an. Atunci i-am zis că mai bine decât în acel moment nu ne putem înţelege şi că probabil începând de atunci relaţia se va degrada. Recunosc, m-am înşelat. Îl ador pentru că eu vreau să mă cert cu el şi nu mă lasă, îmi dă dreptate şi atunci când nu am şi e de acord cu mine când spun că bărbaţii sunt nişte porci. Îl ador pentru că putem râde 40 de minute la telefon fără un motiv plauzibil şi pentru că e încăpăţânat şi nu vrea să poarte fes, fular şi mănuşi iarna. Pentru că m-a scos în oraş pe 14 februarie, pentru că mi-a fost dator cu o jumate de prăjitură şi încă îmi e dator cu nişte clătite (făcute de el, altfel n-are rost). Pentru că ne înţelegem din priviri şi pentru că dacă n-ar fi el acasă eu n-aş mai merge atât de des. Şi pentru că din când în când mai cade câte unul din pom. ;))

Stres (3 ca număr din 4): Mihai. Când mă întreabă cineva de Mihai şi nu ştiu sigur la cine se referă, întreb: “Mihai al meu”? Ador să plec cu Mihai undeva. Oriunde. Ar fi cu siguranţă unul din cele 3 lucruri (mă rog, persoane) pe care le-aş lua cu mine pe o insulă pustie. Nu pot să mă supăr pe el. Sau, fie, pot, dar nu pot rămâne mult timp supărată. Pe el îl ador pentru că e fericit când îi spun că a făcut o glumă bună, pentru că m-a aşteptat mai bine de 30 de minute prima oară când ne-am întâlnit, pentru că atunci când celalalt găseşte ceva de făcut/ undeva de mers, pur şi simplu îl informează pe celalalt unde vor merge, nu-l întreabă dacă vrea să vină. Pentru că e rapidist, pentru că alături de el am văzut singurele meciuri pe stadion, pentru că are un motănel negru. Pentru că îi place Dr Alban şi pentru că e dulce atunci când nu-şi dă seama. Evident, dacă îşi dă seama...strică tot. : )) Ah, şi pentru că am o faţă frumoasă. :D

Stres ( 2 din 4 ): Robert. E probabil singura persoană pe care mi-aş permite să o sun să îi zic: “Am visat că îmi înşelam prietenul cu tine. Şi mi-ai spus să nu complic atât lucrurile, că e o simplă eliberare de hormoni” şi singura de la care aş primi răspunsul: “Da, probabil aşa aş fi zis şi în viaţa reală”. În plus, mi-ai zis că nu ai mai vorbi cu mine dacă aş zice vreodată că eşti prost la pat. Aşa că, Robert, eşti cel mai tare, nu există altul mai bun ca tine. Fetelor, vă dau numărul lui de telefon pe mess dacă vreţi. E probabil singurul blond foarte inteligent pe care îl cunosc. Pe el îl ador pentru că e singurul căruia pot să îi dau sms la orice oră din zi sau din noapte, pentru că e singurul pe care nu pot să mă supăr dacă nu ne vedem, pentru că nu suport să vorbesc cu el pe mess. Pentru că am primit sfatul “Mărită-te cu el!” şi pentru că “nu se ştie niciodată”. Pentru că mă cunoaşte ca pe propriul lui buzunar şi pentru că lui îi dau dreptul să se bage în viaţa mea(şi el îmi dă mie). Lui o să-i dau primul exemplar din prima carte pe care o voi publica vreodată.


Sunt mai puţini ca fetele, aşa că mi-am permis să scriu mai mult despre ei.

Nu uit să îi menţionez pe Moshu (care m-a sfătuit să nu am încredere în băieţi), Joe ( pe care l-am aşteptat cu toţii vreo oră să vină în oraş pentru că...dormea), Paras (cu care îmi dădeam zeci de mesaje şi bipuri când ne-am cumpărat noi mobile şi care nu mai vorbea cu accent ardelenesc când vedea că ne amuzăm), Madi ( pe la care ne făceam veacul şi care ştie cât de nebune eram noi) , Eugen (care a încercat să mă convingă un an întreg ceva cu o spirală, nu mai ştiu exact ce), alt Mihai (primul meu prieten cu adevărat bun, de când aveam vreo 13 ani). Toţi au fost fff importanţi pentru mine în diferite momente.

sâmbătă, 13 iunie 2009

M-am întâlnit cu dragostea vieţii mele

Azi m-a scos Stres în oraş. Sau l-am scos eu pe el. Sau ne-am scos unul pe celalalt.
Şiii… ideea noastră de plimbare plăcută s-a concretizat în a merge la cimitir. La Cimitirul Belu mai exact. Voiam de multă vreme să ajung pe acolo, dar n-am avut ocazia. Aşa că am mers acum.
Am cerut indicaţii ca să aflăm cum să ajungem la mormântul lui Eminescu, iar după un scurt detur pe la mormintele artiştilor am pornit în căutarea poetului. N-a fost chiar aşa uşor, mai ales că nu era nimeni prin preajmă... Am găsit un cavou deschis, în care ne bătea gândul să intrăm (dar n-am făcut-o) şi în cele din urmă am găsit un om care ne-a zis cum să ajungem.
Însă acolo m-am întâlnit cu dragostea vieţii mele, din păcate mort de 29 de ani. Celălalt Stres şi-a dat foarte repede seama despre cine e vorba când i-am povestit: despre Marin Preda. Şi mi-a zis să nu fiu tristă, că Marin Preda s-a reîncarnat. ;)) Îmi venea să nu mai plec din locul acela (oricât de morbid ar suna).
Şi alţi scriitori şi poeţi celebri se aflau prin zonă:
-Eminescu avea şi o strofă inscripţionată ( “Reverse dulci scântei a tot ştiutoare./ De-asupra-mi crengi de tei să-şi scuture floarea./ Ne mai fiind pribeag de-atunci înainte, / Aduceri aminte m’or troieni cu drag” ). Era o multime de flori proaspete la mormant.
-Caragiale (“ Fii, să cultivaţi poporul, că un pom fără rădăcini nu poate trăi”)
-Nicolae Labiş ( “ Pale se sting ale luminilor flori / Mori, vegetaţie, suflete mori...”)
- Coşbuc, Sadoveanu, George Călinescu etc.

Mai e un cimitir în care îmi doresc să merg: cel de la Săpânţa, cimitirul vesel. Cine ştie, poate o să facem o mică excursie până acolo. :D

vineri, 12 iunie 2009

Eu şi prietenele mele































Urmează cel mai lung post pe care l-am scris până acum, aşa că înarmaţi-vă cu ceva răbdare. :)
Ce m-aş face fără fete? Cui să povesteşti când te enervează un prof, un nesimţit în autobuz, când te desparţi de prieten? Lor, evident. Şi pentru că 1 martie, 8 martie, ziua de naştere, onomastica etc nu sunt suficiente ca să le arăt cât ţin la ele, hotcity.ro şi Redd’s îmi mai dau o ocazie.

Sis – i se pare firesc ca cea mai bună prietenă să-ţi fie în primul rând sora. Şi are dreptate. O ador pentru că mă enervează, pentru că mă disperă uneori, pentru că nu e atât de rea precum se crede. Pentru că mă ceartă dacă nu învăţ, pentru că mă ia la ştrand când trebuie să învăţ, pentru că nu mă lasă niciodată să mă cred deşteaptă, dar se laudă cu mine. Pentru că ţipă la mine să nu las mizerie la ea acasă, pentru că se bucură când primeşte o floare, pentru că speră să câştige la concursuri. Pentru că este un copil şi pentru că la ea averea se măsoară în haine şi în cărţi. :D

Dyna – nu cred că m-am mai certat cu nimeni atât de mult cât m-am certat cu ea. Dar ştiţi doar, împăcările sunt dulci. :)) Ţin la ea pentru că e o dudă, nu e bicicletă, se ceartă cu toată lumea, e mai puternică decât crede şi pentru că atunci când e acasă cere tuturor telefonul ca să mă sune. Pentru că suferă de sindromul “Doar mie mi se putea întâmpla” şi are dreptate, pentru că mama mea e mama MEA şi mama ei e şi mama mea, pentru că poate să plângă la comandă şi pentru că multă lume o vede o scorpie.

Roxana – am fost vecine şi ne ştim dintotdeauna. La ea ţin pentru că indiferent cât de multe probleme ar avea, cumva le face faţă. Pentru că nu i-a fost teamă să pornească din nou de la zero, într-o altă ţară, fără nimeni să o ajute. Pentru că ştie să facă haz de necaz, pentru că e totuşi naivă şi pentru că speră să găsească dragostea adevărată.

Fetele de la facultate

Coryna - e “iubita” mea, cu ea sunt în stare să vorbesc la telefon o oră despre orice în afară de examene ( când de fapt o sun/ mă sună să vorbim despre vreo temă/ vreun examen). Ţin la ea pentru că azi îi place de un tip, mâine îi trece, pentru că nu prea ştie ce vrea, dar ştie ce nu vrea, pentru că e dulce şi pentru că nu ştie să gătească deloc.

Anca – singura persoană care nu a lipsit de la niciun curs anul ăsta. I-am zis că îi facem diplomă! Şi că ne îmbătăm de ziua ei! Nu mă satur niciodată de vorbit cu ea şi îmi place la nebunie umorul ei. Şi ea vrea să pară mai rea decât e de fapt. ;))

Raluca – Excepţia care confimă regula că relaţiile la distanţă nu funcţionează. Chiar dacă ea o să ne părăsească pentru Braşov după facultate, avem la cine veni în vizită, nu? :P Vorbeam mult despre relaţiile noastre, ne povesteam tot felul de nimicuri.
Pare ea fată liniştită, dar şi când o calci pe bătături...fereşte-te!

Fetele din liceu ( şi nu numai )


Angela – “Don’şoara” mă “obliga” să-mi fac temele la mate şi fizică în liceu şi am stat în bancă o mică veşmicie (3 ani). Ţin la ea pentru că e fată deşteaptă, ştie să dea sfaturi bune, a fost singura care m-a sfătuit să fiu fată bună într-o situaţie în care toată lumea îmi zicea că e normal să fiu rea. Mai mereu am trecut amandouă prin aceleaşi lucruri aproape simultan şi întotdeauna avem ceva de povestit.

Roxana – cu toate că ne-a părăsit pentru Braşov, noi tot o iubim. Atâta doar că o vedem rar. :( Şi vorbim tot destul de rar. Dar şi când vorbim... Fată inteligentă, ambiţioasă şi cu spirit organizatoric, e o prietenă de păstrat. Dar lasă că vine vacanţa şi ne săturăm una de alta. :D

Ramonişca a fost întotdeauna pe aproape, încă de la grădiniţă şi până la sfârşitul liceului. Am sunat-o acum ceva vreme să-mi spună care e formula chimică a oţetului (CH3COOH :D ), că nu mai ţineam minte. Nu mă întrebaţi de ce voiam să ştiu asta. ;)) Imi e foarte dor şi de Ileana şi Ralina, pe care nu le-am mai văzut de o veşnicie.

Bianca e într-o categorie specială. Ea mi-a fost cea mai bună prietenă de când m-am născut şi până în clasa a noua inclusiv. Ei îi sta bine şi blondă, şi brunetă şi are nişte ochi superbi. Când ne întâlnim vorbim de parcă ne-am despărţit acum 5 minute şi ştiu că aş putea conta pe ea în caz de nevoie.

Fetele de la cămin

Adriana, Alina şi Ioana mi-au făcut primul an de studenţie în cămin unul foarte frumos.

Pe Adriana am luat-o cu mine când m-am plimbat pe la toate grădiniţele din sectorul 5. Îi plac copiii şi are nişte nepoţei frumoşi foc!
Alina e cam bolnăvioară acum, aşa că îi urez însănătoşire grabnică. Şi îi cer scuze încă o dată că am uitat să o sun de ziua ei...
Ioana a fost mereu cea serioasă dintre noi, dar şi când ne făcea să râdem... O să plece cu Erasmus anul viitor şi ne-a promis că o să ne aducă ceva frumos de acolo.


Trimit leapsa catre Dyna, Anca , Laura, Andrada si cine mai vrea sa o preia.


P.S. : Chiar dacă nu e un post despre băieţi, trebuie să menţionez că nu mă simt bine dacă trece o zi şi nu ştiu nimic măcar de unul din cei trei băieţi importanţi din viaţa mea: cele două stresuri şi fraţiorul meu. Promit că o să scriu un post şi despre voi.

joi, 11 iunie 2009

De ce îmi place să citesc?

Aş vrea să spun că mi-a plăcut întotdeauna să citesc, dar ar fi o minciună. Îmi amintesc şi acum momentele în care mama şi cu sora mea stăteau toată ziua pe capul meu şi mă forţau practic să pun mâna pe o carte. Aşa că citeam. Basme. Muuulte basme.
Cumva însă am trecut la romane. Şi nu m-am mai lăsat. E adevărat, uneori trec poate şi luni fără să mai citesc o pagină, dar sunt momente în care simt că nu pot să las cartea jos. Şi nu o las până nu o termin, indiferent ce am mai apoi de făcut.
Să folosesc nişte figuri de stil? Să spun că o carte e ca un amant tăcut, care te aşteaptă iubitor să te întorci la el? Aş putea, doar e blogul meu.
De ce citesc? Pentru că îmi place, pentru că îmi dă voie să evadez, pentru că mă ajută să mă formez ca persoană. Şi pentru că mă simt puţin mai deşteaptă cu fiecare carte citită. :D

Ideea postului e preluată de la Bogdan Fechita, care pe blogul lui a iniţiat un concurs pe aceasta temă.

miercuri, 10 iunie 2009

Şi cu berea mea... tot la 60 de lei ajungi

Cred ca aţi auzit cu toţii de taximetriştii de la aeroport, care cum prind o persoană mai naivă o jecmănesc fără milă.
Am fost aseară la aeroport să aştept o prietenă care s-a întors din Italia. Nici n-am ieşit bine că un taximetrist a început să se ţină de noi ca scaiul.
- Haideţi, fetele, am aici taxi de firmă, taxi comfort.
- Nu, mulţumim.
- Haideţi, că nu sunt ca toti taximetriştii ăştia care vă fraieresc. Până unde vreţi să mergeţi?
-Până la Apărătorii Patriei, dar nu avem nevoie de taxi.
-Până la Apărători...70 de lei.
-70 de lei nu dai la taxi până acolo nici cu tarif de noapte.
-Bine, bine, cât vreţi să daţi?
-NU VREM TAXI!!!
-Hai, fie, 60 de lei. E bine aşa?
-Nu avem nevoie!
-Hai, că dacă pornesc aparatul duce peste 50 de lei. Şi cu berea mea...tot la 60 de lei ajungi.

Concluzia: NO COMMENT! :

luni, 8 iunie 2009

Ceva de povestit ;))

Aveam impresia că mie nu mi se mai întâmplă lucruri de povestit, dar m-am înşelat. Un dialog purtat în seara asta cu cineva din lista mea de mess m-a făcut să-mi dau seama de asta. După ce a încercat să mă convingă să ieşim în oraş în miez de noapte ( şi culmea, cred că aş fi ieşit, mă plictiseam la cămin), mi-a trântit-o. :))
Postez mai jos dialogul, evident fără a-i da numele:
el: mai
el: sa fiu direct
el: i wanna fuck
el: me horny
el: a lot
el: loookin for partner
el: that's all
eu: sa fiu si eu directa: look for someone else :))
el: ok
el: thx

Duminica la strand

Ca să îndeplinesc dorinţa de a scrie a câtorva prietene (dorinţa lor de a scrie eu) şi pentru că într-adevăr am fost cam leneşă şi nu am mai postat nimic, iată un post despre ce am mai făcut în ultima vreme.
Duminică am mers la ştrand cu sora mea, printr-un efort supraomenesc de a mă trezi la 8.00, după o oră jumătate de somn. Am vrut să ajungem devreme, ca să nu prindem aglomeraţia, dar ne-a prins ea pe noi. Deja pe la 12.00 nu mai aveai loc în apă sau cel puţin riscai să îţi sară cineva în cap (la propriu).
Dar asta nu ne-a împiedicat pe noi să mai stăm. Am mâncat mici (pe banii surorii mele, că eu sunt lefteră), am băut bere şi am lenevit la soare. Evident că din cand în când am intrat şi în apă.
Ne-am întâlnit şi cu un cunoscut care a rămas cu noi. Se cam plictisea el, mai ales că sora mea citea. Când m-a văzut că iau şi eu cartea, mă întreabă dezamăgit: “ Şi tu citeşti, mă?” Răspund: “Da, e în familie ”.
Şi chiar dacă până acum afirmam mândră că eu mă bronzez uşor şi nu am probleme cu soarele, iată că acum mi-a venit şi mie de hac. Am făcut o insolaţie frumuşică, dar de îndată ce îmi revin o să merg din nou. :D

marți, 19 mai 2009

Porţi deschide la Cotroceni


Adăugaţi o imagineA fost al doilea an în care am fost în Cotroceni de Ziua Porţilor Deschise. Ce-i drept, e a doua ediţie, poate şi de-aia. J)
Ce să fie? Aglomeraţie, căldură, agitaţie mare. Coadă de aşteptare la care am stat două ore. De ce? Cum explicam surorii mele, după prima jumătate de oră, ce mi-am zis? “Tot am stat jumate de oră. Mai stau”. După o oră: “Tot am stat o oră. Doar nu plec acum”. Şi cam ăsta a fost raţionamentul până la intrare. După o vizită fugitivă, am ieşit în parc. Superb parcul, n-am ce zice.
Nu am fost însă printre cei care au vazut elicopterul . Nici pe Băsescu nu l-am văzut. Oh, well, poate la anu’. Sau poate nu. Cine ştie?
La ieşire ne-am îndreptat înapoi spre poarta de la Leu. Doar că nu ne dădeam seama exact pe unde putem ieşi, aşa că am întrebat pe cineva de la pază. Ne trimitea să ocolim şi să ieşim prin altă parte. Aşa că am făcut ce ar fi făcut oricine. Am ieşit pe unde nu aveam voie. :D

luni, 4 mai 2009

“No Woman”

Probabil aţi văzut filmul “Yes Man” în care joacă Jim Carrey. Tocmai am realizat că mă asemăn personajului din film, doar că eu spun mai mereu “da”. O prietenă îmi spunea că “nu” este cuvântul ei preferat, iar eu i-am sugerat în glumă că ar fi mai bine să nu-l folosească excesiv, pentru că îl uzează şi apoi nu-i mai place. Eu n-am un cuvânt preferat, dar mi-am dat seama că am unul pe care nu-l suport.
Îmi e greu să refuz când cineva mă roagă ceva, fie să-l ajut la o temă, fie să merg până nu ştiu unde, fie să-l sun pe cutărică să-l întreb nu ştiu ce, fie să-l împrumut cu ceva şi lista e foarte bogată. Pe unii îmi face plăcere să-i ajut, pentru că îmi sunt persoane apropiate la care ştiu că pot apela şi eu oricând. Dar e enervant când simple cunoştinţe, cu care vorbesc rar, la care n-am apelat niciodată, devin brusc interesate de mine când au nevoie să le ajut. Şi e şi mai enervant când dacă refuz , tot eu mă simt prost.

Voi cât de des spuneţi “nu”?

duminică, 19 aprilie 2009

Cel mai greu examen

Cred că fiecare a avut un examen care i s-a părut imposibil. Fie că a fost o teză, bacul, un examen în sesiune, un examen pentru cine ştie ce atestat etc. Pentru mine a fost examenul pentru permis. Şi nu partea teoretică, ci cea practică. Mi s-a părut îngrozitor de greu să conduc alea 5-10 minute de examen, când poliţistul sta în dreapta mea şi îmi studiază fiecare mişcare.
Dar l-am luat, nu din prima. Din…nu contează a câta oară, important e că acum sunt mândra posesoare a unui permis de conducere, categoria B. Şi chiar dacă au fost momente în care mi-am zis că un permis nu merită atâta bătaie de cap, mă bucur că n-am renunţat.

sâmbătă, 18 aprilie 2009

Young Female Journalist in Europe


Am câştigat un concurs (legat de jurnalism) şi am fost trei zile la Bruxelles. Pe banii ALDE (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor din Europa).
A fost o experienţă. Mi-a plăcut, dar se putea şi mai bine. Am cunoscut câteva fete de treaba, iar una din ele, studentă şi ea la jurnalism, dar în Timişoara, m-a făcut să mă simt mândră că sunt la FJSC. :D
Bruxelles era cam pustiu, magazinele aproape toate închise ( era a doua zi de Paşti), cu exceptia celor cu suveniruri, dar ne-am plimbat cât am putut de mult (mai mult seara), am băut bere belgiană ( Framboise- Mort Subite), am cumpărat ciocolată şi câteva suveniruri.
Parlamentul mi-a plăcut, cu toate că ziua petrecută în interiorul lui a fost obositoare. Menţionez pentru cunoscători că m-am trezit în fiecare dimineaţă în jur de 6.30 (dupa ora lor, la noi cu o oră mai puţin), aşa că am recuperat somnul din plin când m-am întors acasă.
Aş vrea să mai merg acolo, chiar dacă ni s-a spus că mai mult de trei zile nu ai ce face în Bruxelles ca turist.

duminică, 22 martie 2009

Cine a zis ca e rau sa fii microbist? :))

Ce poti face sambata seara? Diverse, dar daca ai un prieten foarte bun (rapidist) care ti-a promis ca te scoate la un meci, mergi. :D
Asa ca am mers la meciul Rapid-Otelul Galati si am vazut 4 goluri. :D
Rapidul imi era dator cu niste goluri de cand am mers in Cluj, ca sa vad meciul CFR Cluj-Rapid.
Atmosfera in Giulesti a fost mai mult decat ce ma asteptam. Mult mai mult. A inceput inca de cand intram pe stadion (am avut locuri la peluza), cand niste suporteri au fost draguti si ne-au lasat inainte ( "Hai,bah, sa lasam fetele sa treaca.") A continuat cu suporterii care au facut galerie tot meciul (am cantat si noi de-am ragusit) si a culminat prin frumosul joc pe care l-am vazut.
Nu credeam ca o sa zic vreodata ca mi-a placut un meci, dar uite ca o spun. A fost un meci de nota 10 cu o atmosfera de 10+.
Nu sunt rapidista(inca,probabil), dar incepe sa imi placa sa merg la meciuri.
Cand e urmatorul? :))

miercuri, 7 ianuarie 2009

România, dom'le...

Este uimitor cum autorităţile( în general ) şi persoanele(în special) se sustrag de la răspundere şi aruncă răspunderea unii pe umerii altora.
Am fost azi la A.N.P.D.C. (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copiilor) pentru a afla ce se întâmplă cu tinerii care au probleme şi încearcă să îşi facă rău, să se mutileze, să se sinucidă ( don't ask, o temă :). Din prag ne-am lovit de răspunsul: "Noi nu ne ocupăm de cazuri particulare. Ne pare rău, nu vă putem ajuta. Poate doar să vă îndreptăm spre altă direcţie.
Bun, mergem mai departe, la Poliţie, unde după ironiile (vulgare) ale unui poliţist am intrat în secţie. Aici, persoana care lucra la Relaţii cu publicul ne-a pus să formăm un număr de interior şi să vorbim cu secretariatul, că e de competenţa lor. Secretara, evident, nu a ajutat la nimic: "Nu vă putem oferi aceste informaţii, sunt clasificate" (Voiam să aflăm nişte date statistice despre cazurile de sinucidere în rândul adolescenţilor. De ce naiba mai sunt statistice?!?). Colac peste pupăză, tipul de la Relaţii cu publicul ne spune după: "Eram sigur că n-o să aflaţi nimic, dar n-am vrut să ziceţi că e vina mea, că n-am vrut să vă spun". :
O să trimit un mail să aflu răspunsul la acestă întrebare. Şi o să aştept frumuşel perioada aia de 30 de zile în care sunt obligaţi să-mi răspundă (chiar dacă nu mai îmi foloseşte la nimic atunci). Nu de alta, doar să mă simt eu mai bine.
România, dom'le! Punct( sau semnul exclamării :)) ).

duminică, 4 ianuarie 2009

Revelion

Revelionul l-am făcut acasă anul ăsta. Şi nu pentru că n-am avut unde să mă duc, ci pentru că la mine s-a strâns lumea. Nu am fost mulţi. Câţiva prieteni apropiaţi. Am văzut artificii la miezul nopţii(am mers 20 de minute în frig pentru a ajunge la ele :)) ). Am băut şampanie, multe alte chestii, am dansat, în fine, tot ce se obişnuieşte la astfel de ocazii. :)
Şi s-a prelungit şi a doua zi, şi ceva dintr-a treia. Şi m-am simţit bine.
Singurul minus: a lipsit o persoană importantă pentru mine.ACEA persoană importantă. Dar asta e, împrejurările au fost de vină, nu noi. Am reuşit să vorbim totuşi la miezul nopţii. :D