miercuri, 9 martie 2011

Cum să pierzi un salariu de 2 milioane de dolari sau Când se satură omul de bine


Câţi puşti de 18 ani, exmatriculaţi din liceu cu câteva săptămâni înainte de absolvire, se gândesc că vor fi cei mai bine plătiţi actori de seriale din toată lumea? Nu ştiu, nu cred că prea mulţi, dar Charlie Sheen a fost unul care chiar a reuşit lucrul ăsta. Păcat că nu l-a ţinut prea mult.
A ajuns să câştige 2.000.000 de dolari pentru fiecare episod din sitcomul „Two and a half men”. Mie una mi-ar trebui peste 400 de ani ca să strâng banii pe care el îi ia pentru 20 de minute de muncă.
Carismatic, enervant de sigur pe el şi plin de bani este personajul pe care îl interpretează Charlie în binecunoscutul serial „Two and a half men”. Şi-a încercat el norocul de-a lungul timpului prin diverse filme, dar niciunul nu l-a făcut cu adevărat să se remarce. Poate "Wall Street", dar parcă e prea mult de-atunci. Însă rolul lui Charlie Harper i s-a potrivit ca o mănuşă. Sau a fost făcut special ca să i se potrivească.
Dupa un contract de 7 sezoane (în 7 ani), cei de la Warner Bros. s-au gândit să mai profite puţin de notorietarea serialului pentru a face nişte bani, cu încă două sezoane. Dar socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.
Actorul din rolul principal, ce se-apropie cu paşi repezi de jumătate de secol, se poartă ca un tânăr iresponsabil. Te-ai aştepta la mai multe de la un om care a fost căsătorit de trei ori şi care are cinci copii. Oare? Antecedentele sale în materie de alcool, droguri, abuz, violenţă, puşcărie nu-l fac prea demn de încredere.
Asa se face ca aflat la 4 episoade înainte de finalul sezonului al optulea, Charlie Sheen a fost concediat, „effective immediately”, după cum spune comunicatul de presă eliberat pe 7 martie 2011 de CBS şi cei de la Warner Bros. Evident că nu datorită bunei purtări.