miercuri, 24 iunie 2009

Practica la SynergEtica

Anul ăsta m-am hotărât să fac şi eu practică şi să nu îmi mai echivalez activităţile prin facultate. De ce? Pentru că voiam să fac ceva pe bune şi pentru că nici nu am avut aşa multe activităţi. ;))
Aşa că după un interviu (mi s-a părut puţin ciudat că ne cheamă la interviu ) am rămas printre cele 6 fete care fac practica la Synergetica, un ONG pe probleme sociale.
Prima zi a fost introductivă şi nu am putut să rămân până la sfârşit (am avut interviu la Europa FM, mai multe detalii într-un alt post) şi am ratat ocazia de a o cunoaşte pe Sandra Pralong, preşedinta organizaţiei.
În a doua zi deja ne-am apucat deja de treabă şi am venit cu idei legate de un proiect interesant, numit “Noii Paşoptişti”. Am participat la prima mea şedinţă de brainstorming, am făcut minuta (un fel de rezumat al activităţii), am împărţit task-uri etc. Fetele cu care lucram, Anca şi Sanda, sunt foarte pasionate de proiect şi ne transmit şi nouă ceva din entuziasmul lor.
Presimt că o să învăţ câte ceva până la sfârşitul celor două săptămâni de practică (asta e şi ideea), dar deja îmi pare rău că nu o să văd cum evoluează proiectul. Sau poate o să văd, cine ştie?

sâmbătă, 20 iunie 2009

Băieţii din viaţa mea





Le-am rămas datoare cu un post despre ei. Nu sunt mulţi, dar sunt cei mai buni. Şi sunt ai mei. Nu-i dau nimănui, de multe ori nici măcar nu vreau să îi împart cu cineva. : ))
Sunt 3: Două stresuri şi un frăţior. Îi aşez alfabetic, pentru că nu îi pot ordona în funcţie de importanţă.

Fraţiorul meu, Geo. Îmi e frăţior de mai bine de un an. Atunci i-am zis că mai bine decât în acel moment nu ne putem înţelege şi că probabil începând de atunci relaţia se va degrada. Recunosc, m-am înşelat. Îl ador pentru că eu vreau să mă cert cu el şi nu mă lasă, îmi dă dreptate şi atunci când nu am şi e de acord cu mine când spun că bărbaţii sunt nişte porci. Îl ador pentru că putem râde 40 de minute la telefon fără un motiv plauzibil şi pentru că e încăpăţânat şi nu vrea să poarte fes, fular şi mănuşi iarna. Pentru că m-a scos în oraş pe 14 februarie, pentru că mi-a fost dator cu o jumate de prăjitură şi încă îmi e dator cu nişte clătite (făcute de el, altfel n-are rost). Pentru că ne înţelegem din priviri şi pentru că dacă n-ar fi el acasă eu n-aş mai merge atât de des. Şi pentru că din când în când mai cade câte unul din pom. ;))

Stres (3 ca număr din 4): Mihai. Când mă întreabă cineva de Mihai şi nu ştiu sigur la cine se referă, întreb: “Mihai al meu”? Ador să plec cu Mihai undeva. Oriunde. Ar fi cu siguranţă unul din cele 3 lucruri (mă rog, persoane) pe care le-aş lua cu mine pe o insulă pustie. Nu pot să mă supăr pe el. Sau, fie, pot, dar nu pot rămâne mult timp supărată. Pe el îl ador pentru că e fericit când îi spun că a făcut o glumă bună, pentru că m-a aşteptat mai bine de 30 de minute prima oară când ne-am întâlnit, pentru că atunci când celalalt găseşte ceva de făcut/ undeva de mers, pur şi simplu îl informează pe celalalt unde vor merge, nu-l întreabă dacă vrea să vină. Pentru că e rapidist, pentru că alături de el am văzut singurele meciuri pe stadion, pentru că are un motănel negru. Pentru că îi place Dr Alban şi pentru că e dulce atunci când nu-şi dă seama. Evident, dacă îşi dă seama...strică tot. : )) Ah, şi pentru că am o faţă frumoasă. :D

Stres ( 2 din 4 ): Robert. E probabil singura persoană pe care mi-aş permite să o sun să îi zic: “Am visat că îmi înşelam prietenul cu tine. Şi mi-ai spus să nu complic atât lucrurile, că e o simplă eliberare de hormoni” şi singura de la care aş primi răspunsul: “Da, probabil aşa aş fi zis şi în viaţa reală”. În plus, mi-ai zis că nu ai mai vorbi cu mine dacă aş zice vreodată că eşti prost la pat. Aşa că, Robert, eşti cel mai tare, nu există altul mai bun ca tine. Fetelor, vă dau numărul lui de telefon pe mess dacă vreţi. E probabil singurul blond foarte inteligent pe care îl cunosc. Pe el îl ador pentru că e singurul căruia pot să îi dau sms la orice oră din zi sau din noapte, pentru că e singurul pe care nu pot să mă supăr dacă nu ne vedem, pentru că nu suport să vorbesc cu el pe mess. Pentru că am primit sfatul “Mărită-te cu el!” şi pentru că “nu se ştie niciodată”. Pentru că mă cunoaşte ca pe propriul lui buzunar şi pentru că lui îi dau dreptul să se bage în viaţa mea(şi el îmi dă mie). Lui o să-i dau primul exemplar din prima carte pe care o voi publica vreodată.


Sunt mai puţini ca fetele, aşa că mi-am permis să scriu mai mult despre ei.

Nu uit să îi menţionez pe Moshu (care m-a sfătuit să nu am încredere în băieţi), Joe ( pe care l-am aşteptat cu toţii vreo oră să vină în oraş pentru că...dormea), Paras (cu care îmi dădeam zeci de mesaje şi bipuri când ne-am cumpărat noi mobile şi care nu mai vorbea cu accent ardelenesc când vedea că ne amuzăm), Madi ( pe la care ne făceam veacul şi care ştie cât de nebune eram noi) , Eugen (care a încercat să mă convingă un an întreg ceva cu o spirală, nu mai ştiu exact ce), alt Mihai (primul meu prieten cu adevărat bun, de când aveam vreo 13 ani). Toţi au fost fff importanţi pentru mine în diferite momente.

sâmbătă, 13 iunie 2009

M-am întâlnit cu dragostea vieţii mele

Azi m-a scos Stres în oraş. Sau l-am scos eu pe el. Sau ne-am scos unul pe celalalt.
Şiii… ideea noastră de plimbare plăcută s-a concretizat în a merge la cimitir. La Cimitirul Belu mai exact. Voiam de multă vreme să ajung pe acolo, dar n-am avut ocazia. Aşa că am mers acum.
Am cerut indicaţii ca să aflăm cum să ajungem la mormântul lui Eminescu, iar după un scurt detur pe la mormintele artiştilor am pornit în căutarea poetului. N-a fost chiar aşa uşor, mai ales că nu era nimeni prin preajmă... Am găsit un cavou deschis, în care ne bătea gândul să intrăm (dar n-am făcut-o) şi în cele din urmă am găsit un om care ne-a zis cum să ajungem.
Însă acolo m-am întâlnit cu dragostea vieţii mele, din păcate mort de 29 de ani. Celălalt Stres şi-a dat foarte repede seama despre cine e vorba când i-am povestit: despre Marin Preda. Şi mi-a zis să nu fiu tristă, că Marin Preda s-a reîncarnat. ;)) Îmi venea să nu mai plec din locul acela (oricât de morbid ar suna).
Şi alţi scriitori şi poeţi celebri se aflau prin zonă:
-Eminescu avea şi o strofă inscripţionată ( “Reverse dulci scântei a tot ştiutoare./ De-asupra-mi crengi de tei să-şi scuture floarea./ Ne mai fiind pribeag de-atunci înainte, / Aduceri aminte m’or troieni cu drag” ). Era o multime de flori proaspete la mormant.
-Caragiale (“ Fii, să cultivaţi poporul, că un pom fără rădăcini nu poate trăi”)
-Nicolae Labiş ( “ Pale se sting ale luminilor flori / Mori, vegetaţie, suflete mori...”)
- Coşbuc, Sadoveanu, George Călinescu etc.

Mai e un cimitir în care îmi doresc să merg: cel de la Săpânţa, cimitirul vesel. Cine ştie, poate o să facem o mică excursie până acolo. :D

vineri, 12 iunie 2009

Eu şi prietenele mele































Urmează cel mai lung post pe care l-am scris până acum, aşa că înarmaţi-vă cu ceva răbdare. :)
Ce m-aş face fără fete? Cui să povesteşti când te enervează un prof, un nesimţit în autobuz, când te desparţi de prieten? Lor, evident. Şi pentru că 1 martie, 8 martie, ziua de naştere, onomastica etc nu sunt suficiente ca să le arăt cât ţin la ele, hotcity.ro şi Redd’s îmi mai dau o ocazie.

Sis – i se pare firesc ca cea mai bună prietenă să-ţi fie în primul rând sora. Şi are dreptate. O ador pentru că mă enervează, pentru că mă disperă uneori, pentru că nu e atât de rea precum se crede. Pentru că mă ceartă dacă nu învăţ, pentru că mă ia la ştrand când trebuie să învăţ, pentru că nu mă lasă niciodată să mă cred deşteaptă, dar se laudă cu mine. Pentru că ţipă la mine să nu las mizerie la ea acasă, pentru că se bucură când primeşte o floare, pentru că speră să câştige la concursuri. Pentru că este un copil şi pentru că la ea averea se măsoară în haine şi în cărţi. :D

Dyna – nu cred că m-am mai certat cu nimeni atât de mult cât m-am certat cu ea. Dar ştiţi doar, împăcările sunt dulci. :)) Ţin la ea pentru că e o dudă, nu e bicicletă, se ceartă cu toată lumea, e mai puternică decât crede şi pentru că atunci când e acasă cere tuturor telefonul ca să mă sune. Pentru că suferă de sindromul “Doar mie mi se putea întâmpla” şi are dreptate, pentru că mama mea e mama MEA şi mama ei e şi mama mea, pentru că poate să plângă la comandă şi pentru că multă lume o vede o scorpie.

Roxana – am fost vecine şi ne ştim dintotdeauna. La ea ţin pentru că indiferent cât de multe probleme ar avea, cumva le face faţă. Pentru că nu i-a fost teamă să pornească din nou de la zero, într-o altă ţară, fără nimeni să o ajute. Pentru că ştie să facă haz de necaz, pentru că e totuşi naivă şi pentru că speră să găsească dragostea adevărată.

Fetele de la facultate

Coryna - e “iubita” mea, cu ea sunt în stare să vorbesc la telefon o oră despre orice în afară de examene ( când de fapt o sun/ mă sună să vorbim despre vreo temă/ vreun examen). Ţin la ea pentru că azi îi place de un tip, mâine îi trece, pentru că nu prea ştie ce vrea, dar ştie ce nu vrea, pentru că e dulce şi pentru că nu ştie să gătească deloc.

Anca – singura persoană care nu a lipsit de la niciun curs anul ăsta. I-am zis că îi facem diplomă! Şi că ne îmbătăm de ziua ei! Nu mă satur niciodată de vorbit cu ea şi îmi place la nebunie umorul ei. Şi ea vrea să pară mai rea decât e de fapt. ;))

Raluca – Excepţia care confimă regula că relaţiile la distanţă nu funcţionează. Chiar dacă ea o să ne părăsească pentru Braşov după facultate, avem la cine veni în vizită, nu? :P Vorbeam mult despre relaţiile noastre, ne povesteam tot felul de nimicuri.
Pare ea fată liniştită, dar şi când o calci pe bătături...fereşte-te!

Fetele din liceu ( şi nu numai )


Angela – “Don’şoara” mă “obliga” să-mi fac temele la mate şi fizică în liceu şi am stat în bancă o mică veşmicie (3 ani). Ţin la ea pentru că e fată deşteaptă, ştie să dea sfaturi bune, a fost singura care m-a sfătuit să fiu fată bună într-o situaţie în care toată lumea îmi zicea că e normal să fiu rea. Mai mereu am trecut amandouă prin aceleaşi lucruri aproape simultan şi întotdeauna avem ceva de povestit.

Roxana – cu toate că ne-a părăsit pentru Braşov, noi tot o iubim. Atâta doar că o vedem rar. :( Şi vorbim tot destul de rar. Dar şi când vorbim... Fată inteligentă, ambiţioasă şi cu spirit organizatoric, e o prietenă de păstrat. Dar lasă că vine vacanţa şi ne săturăm una de alta. :D

Ramonişca a fost întotdeauna pe aproape, încă de la grădiniţă şi până la sfârşitul liceului. Am sunat-o acum ceva vreme să-mi spună care e formula chimică a oţetului (CH3COOH :D ), că nu mai ţineam minte. Nu mă întrebaţi de ce voiam să ştiu asta. ;)) Imi e foarte dor şi de Ileana şi Ralina, pe care nu le-am mai văzut de o veşnicie.

Bianca e într-o categorie specială. Ea mi-a fost cea mai bună prietenă de când m-am născut şi până în clasa a noua inclusiv. Ei îi sta bine şi blondă, şi brunetă şi are nişte ochi superbi. Când ne întâlnim vorbim de parcă ne-am despărţit acum 5 minute şi ştiu că aş putea conta pe ea în caz de nevoie.

Fetele de la cămin

Adriana, Alina şi Ioana mi-au făcut primul an de studenţie în cămin unul foarte frumos.

Pe Adriana am luat-o cu mine când m-am plimbat pe la toate grădiniţele din sectorul 5. Îi plac copiii şi are nişte nepoţei frumoşi foc!
Alina e cam bolnăvioară acum, aşa că îi urez însănătoşire grabnică. Şi îi cer scuze încă o dată că am uitat să o sun de ziua ei...
Ioana a fost mereu cea serioasă dintre noi, dar şi când ne făcea să râdem... O să plece cu Erasmus anul viitor şi ne-a promis că o să ne aducă ceva frumos de acolo.


Trimit leapsa catre Dyna, Anca , Laura, Andrada si cine mai vrea sa o preia.


P.S. : Chiar dacă nu e un post despre băieţi, trebuie să menţionez că nu mă simt bine dacă trece o zi şi nu ştiu nimic măcar de unul din cei trei băieţi importanţi din viaţa mea: cele două stresuri şi fraţiorul meu. Promit că o să scriu un post şi despre voi.

joi, 11 iunie 2009

De ce îmi place să citesc?

Aş vrea să spun că mi-a plăcut întotdeauna să citesc, dar ar fi o minciună. Îmi amintesc şi acum momentele în care mama şi cu sora mea stăteau toată ziua pe capul meu şi mă forţau practic să pun mâna pe o carte. Aşa că citeam. Basme. Muuulte basme.
Cumva însă am trecut la romane. Şi nu m-am mai lăsat. E adevărat, uneori trec poate şi luni fără să mai citesc o pagină, dar sunt momente în care simt că nu pot să las cartea jos. Şi nu o las până nu o termin, indiferent ce am mai apoi de făcut.
Să folosesc nişte figuri de stil? Să spun că o carte e ca un amant tăcut, care te aşteaptă iubitor să te întorci la el? Aş putea, doar e blogul meu.
De ce citesc? Pentru că îmi place, pentru că îmi dă voie să evadez, pentru că mă ajută să mă formez ca persoană. Şi pentru că mă simt puţin mai deşteaptă cu fiecare carte citită. :D

Ideea postului e preluată de la Bogdan Fechita, care pe blogul lui a iniţiat un concurs pe aceasta temă.

miercuri, 10 iunie 2009

Şi cu berea mea... tot la 60 de lei ajungi

Cred ca aţi auzit cu toţii de taximetriştii de la aeroport, care cum prind o persoană mai naivă o jecmănesc fără milă.
Am fost aseară la aeroport să aştept o prietenă care s-a întors din Italia. Nici n-am ieşit bine că un taximetrist a început să se ţină de noi ca scaiul.
- Haideţi, fetele, am aici taxi de firmă, taxi comfort.
- Nu, mulţumim.
- Haideţi, că nu sunt ca toti taximetriştii ăştia care vă fraieresc. Până unde vreţi să mergeţi?
-Până la Apărătorii Patriei, dar nu avem nevoie de taxi.
-Până la Apărători...70 de lei.
-70 de lei nu dai la taxi până acolo nici cu tarif de noapte.
-Bine, bine, cât vreţi să daţi?
-NU VREM TAXI!!!
-Hai, fie, 60 de lei. E bine aşa?
-Nu avem nevoie!
-Hai, că dacă pornesc aparatul duce peste 50 de lei. Şi cu berea mea...tot la 60 de lei ajungi.

Concluzia: NO COMMENT! :

luni, 8 iunie 2009

Ceva de povestit ;))

Aveam impresia că mie nu mi se mai întâmplă lucruri de povestit, dar m-am înşelat. Un dialog purtat în seara asta cu cineva din lista mea de mess m-a făcut să-mi dau seama de asta. După ce a încercat să mă convingă să ieşim în oraş în miez de noapte ( şi culmea, cred că aş fi ieşit, mă plictiseam la cămin), mi-a trântit-o. :))
Postez mai jos dialogul, evident fără a-i da numele:
el: mai
el: sa fiu direct
el: i wanna fuck
el: me horny
el: a lot
el: loookin for partner
el: that's all
eu: sa fiu si eu directa: look for someone else :))
el: ok
el: thx

Duminica la strand

Ca să îndeplinesc dorinţa de a scrie a câtorva prietene (dorinţa lor de a scrie eu) şi pentru că într-adevăr am fost cam leneşă şi nu am mai postat nimic, iată un post despre ce am mai făcut în ultima vreme.
Duminică am mers la ştrand cu sora mea, printr-un efort supraomenesc de a mă trezi la 8.00, după o oră jumătate de somn. Am vrut să ajungem devreme, ca să nu prindem aglomeraţia, dar ne-a prins ea pe noi. Deja pe la 12.00 nu mai aveai loc în apă sau cel puţin riscai să îţi sară cineva în cap (la propriu).
Dar asta nu ne-a împiedicat pe noi să mai stăm. Am mâncat mici (pe banii surorii mele, că eu sunt lefteră), am băut bere şi am lenevit la soare. Evident că din cand în când am intrat şi în apă.
Ne-am întâlnit şi cu un cunoscut care a rămas cu noi. Se cam plictisea el, mai ales că sora mea citea. Când m-a văzut că iau şi eu cartea, mă întreabă dezamăgit: “ Şi tu citeşti, mă?” Răspund: “Da, e în familie ”.
Şi chiar dacă până acum afirmam mândră că eu mă bronzez uşor şi nu am probleme cu soarele, iată că acum mi-a venit şi mie de hac. Am făcut o insolaţie frumuşică, dar de îndată ce îmi revin o să merg din nou. :D