Leadership Summer School 2009 la Poiana Braşov

Între 2 şi 8 august am avut ocazia să particip la a patra ediţie a Leadership School, organizată de Fundaţia LEADERS, prin intermediul unei burse (vreau astfel să mulţumesc celor din fundaţie şi celor de la Coca-Cola Hellenic pentru oportunitatea oferită).
Împreună cu peste 40 de tineri din ţară am participat la un program intensiv de leadership şi am avut ocazia să lucrăm cu cei mai buni specialişti din domeniu.
S-a pus foarte mare accent pe lucrul în echipă ( pentru cunoscători: “schimba 7”, “schimbă 3” etc), pe feedback, pe inteligenţa emoţională, pe branding personal, dar cea mai creativă provocare a fost simularea de business pe care am avut-o în ultima zi (despre asta mai multe într-un post separat).
Am învăţat că un adevărat lider nu trebuie să dea soluţia, ci să conducă spre un rezultat, am învăţat să dau un feedback pozitiv, am purtat discuţii despre ţara noastră în general şi am ajuns la concluzia că românii sunt cei mai mari exportatori de negativism, am aflat de ce oamenii rezistă în general la schimbare şi multe altele.
În plus, am sărbătorit un an de Leadership School. Cum? Prin şampanie, tort, muzică bună şi atmosferă pe măsură. La mulţi ani de leadership!

Comentarii