duminică, 22 noiembrie 2009

Concert Iris la Sala Palatului


A fost unul din evenimentele organizate in cadrul Unifest de cei de la USR (Uniunea Studentilor Romani), cu sprijinul diversilor sponsori (pe care prezentatorul incerca insistent sa-i repete). Iar marti, dupa ora 20:00, peste 3000 de studenti s-au strans sa-i asculte pe cei de la Iris in concert la Sala Palatului.
In deschidere a cantat o fata, studenta pe la ceva. Geologie parca.
Timp de aproape o ora si jumatate le-am ascultat piesele, iar ce aveau mai frumos au pastrat pentru final ( " Floare de iris" ). Ne-au cantat mai mult piese vechi, dar si vreo doua de pe ultimul album: "Cei ce vor fi". Minculescu a obosit destul de repede, au fost vreo doua pauze instrumentale in care el a iesit de pe scena.
E ceva sa vezi mii de persoane cum traiesc la unison aceleasi piese. Cum fredoneaza aceleasi versuri. Cum se ridica in picioare la primele acorduri ale melodiilor cunoscute.
Au 32 de ani de activitate. Ca maine vine concertul aniversar. Presimt ca va fi mai ceva ca cel de acum doi ani.

miercuri, 18 noiembrie 2009

"Oricine poate vota, Oana. Chiar si tu!"

Am visat acum mai bine de o saptamana ca mergeam la vot. Si tineam minte cand m-am trezit cum arata sala de vot, cum erau pozitionate urnele etc. Si am povestit cuiva asta, foarte vesela.
Raspunsul pe care l-am primit e chiar titlul: "Oricine poate vota, Oana. Chiar si tu!"

Uite ca daca asta nu insemna mare lucru pentru mine pana de curand, acum mi se pare foarte important ca am posibilitatea de a-mi exprima o opinie din punct de vedere politic. Nu am de gand sa zic aici daca simpatizez cu cineva sau nu (oricum, adopt teoria celui mai mic rau posibil), pe cine am de gand sa votez etc. Ci doar ca am de gand sa votez. Atata tot.

joi, 5 noiembrie 2009

Leadeship Talks

Iar se întâmplă chestii faine în Bucureşti. Cei de la AIESEC au organizat “Leadership Talks”, un program în care diverşi inşi (care au ceva de zis, că altfel nu prea aveau ce căuta aici) au venit să vorbească studenţilor din Bucureşti despre ce înseamnă să fii un lider, despre calea spre reuşită şi, nu în ultimul rand, despre naţionalism şi despre faptul că ar trebui să fim mândri că suntem români.
Cele două zile de program au adus între pereţii Bibliotecii Centrale Universitare nume celebre precum Oana Pellea, Răzvan Lucescu, Lucian Mândruţă, Gabriela Szabo, Dana Denis Smith, Andreea Marin, Petru Văduva (CEO Tiriac Holding), Elan Schwartyenberg ( President Neocity Group Romania). Din păcate am putut ajunge doar la a doua zi, unde timp de trei ore i-am ascultat pe ultimii trei enumeraţi.
Ce au spus ei pe acolo? Multe.

Andreea Marin ne-a spus că e bine să avem concurenţă, că e bine să ne raportăm la cei din jur şi că nu trebuie să privim asta ca pe ceva negativ. În plus, ne-a prezentat şi explicat câteva principii după care se ghidează în viaţă, precum:
-nu există nu se poate;
-nu poate să facă cineva o alegere pentru tine;
-“Suntem ceea ce facem în mod repetat” (Aristotel)
-“Nimeni nu vă poate leza fără consimţămîntul vostru” (Eleanor Roosvelt).

Petru Văduva ne-a spus că el crede că romînii oscilează între “sindromul mioritic” (“indiferent ce faci...tot ţi-o iei în cap”) şi un alt sindrom. Noi avem multe dorinţe, dar nu avem voinţa necesară pentru a le îndeplini. Nu sunt neapărat de acord.
În plus, consideră că cel mai important lucru pe care noi îl învăţăm în şcoală este să luam notiţe, pentru că o sarcină înţeleasă greşit (pe care nu ai notat-o, înţeles-o etc) te poate costa slujba, iar liderul nu poare să fie o “aberaţie socială”, el trebuie să fie asemănător celor din grupul cărora a plecat.

Elan Schwartzenberg consideră că patriotismul este coloana vertebrală a fiecărei naţiuni. S-a abătut destul de mult de la ideea principală, cea de leadership, dar a insistat foarte mult pe ideea de naţionalism şi pe faptul că ar trebui să fim mândri că suntem români.

P.S.: Anca, nu ştiu dacă ţi se pare ceva genial, dar pentru tine mă străduiesc cât pot. ;)