vineri, 1 februarie 2013

Urăsc când trebuie să spun “Asta nu e treaba mea”


Un job nou vine cu o serie de responsabilităţi, denumită generic fişa postului. Dar ştim cu toţii că activităţile pe care le prestăm depăşesc cu mult acele activităţi limitate care ni s-au spus fie oral, fie în scris. Uneori apare şi o exprimare de genul “şi alte sarcini desemnate pe linie ierarhică”, care poate presupune o gamă largă de evenimente conexe.

Dar dacă pe de-o parte mă bucur că task-urile sunt destul de bine explicate şi limitate, pentru a-ţi permite să-ţi faci cât mai bine “bucăţica” ta de treabă, nu mă pot bucura de ideea că asta înseamnă că de fapt informaţiile la care am eu acces sunt limitate.

Ţin minte că la primul meu loc de muncă, în primele săptămâni, eram hotărâtă să aflu cât se poate de multe despre firma din care fac parte. Şi după o cercetare destul de minuţioasă pe internet, mi-am satisfăcut parţial curiozitatea. La al doilea, încântarea a fost mai mică şi nu am mai avut aceeaşi dorinţă de a afla atât de multe. Dar acum, din nou, sunt captivată de informaţiile despre firma la care lucrez. Şi mi se pare că sunt foarte puţine cele pe care le primesc faţă de ceea ce aş vrea eu să ştiu.

Nu-mi place să fiu nevoită să spun “Nu ştiu nimic despre asta” sau “Asta nu e treaba mea”, pentru simplul motiv că mi-ar plăcea să ştiu tot.