Un job nou vine cu o
serie de responsabilităţi, denumită generic fişa postului. Dar ştim cu toţii că
activităţile pe care le prestăm depăşesc cu mult acele activităţi limitate care
ni s-au spus fie oral, fie în scris. Uneori apare şi o exprimare de genul “şi
alte sarcini desemnate pe linie ierarhică”, care poate presupune o gamă largă
de evenimente conexe.
Dar dacă pe de-o parte
mă bucur că task-urile sunt destul de bine explicate şi limitate, pentru a-ţi
permite să-ţi faci cât mai bine “bucăţica” ta de treabă, nu mă pot bucura de ideea
că asta înseamnă că de fapt informaţiile la care am eu acces sunt limitate.
Ţin minte că la primul
meu loc de muncă, în primele săptămâni, eram hotărâtă să aflu cât se poate de
multe despre firma din care fac parte. Şi după o cercetare destul de minuţioasă
pe internet, mi-am satisfăcut parţial curiozitatea. La al doilea, încântarea a
fost mai mică şi nu am mai avut aceeaşi dorinţă de a afla atât de multe. Dar
acum, din nou, sunt captivată de informaţiile despre firma la care lucrez. Şi
mi se pare că sunt foarte puţine cele pe care le primesc faţă de ceea ce aş
vrea eu să ştiu.
Nu-mi place să fiu
nevoită să spun “Nu ştiu nimic despre asta” sau “Asta nu e treaba mea”, pentru
simplul motiv că mi-ar plăcea să ştiu tot.
Eu am ajuns la tine pe blog tocmai cautand poza asta. Vreau sa o trimit unei colege care nu stie sa spuna nu. Sfarseste mai mereu facand treaba altora, pleaca ultima, se consuma, face eforturi supraomenesti sa inteleaga lucruri ca sa le explice si altora... iar la sfarsit este evaluata pe obiectivele ei care, intamplator sau nu, sunt sub media colegilor care se ocupa prioritar de acestea si facultativ de ale altora. Si de aici frustrari...
RăspundețiȘtergereEu cred ca trebuie cautata o cale de mijloc :).
Cristina.