Leadeship Talks

Iar se întâmplă chestii faine în Bucureşti. Cei de la AIESEC au organizat “Leadership Talks”, un program în care diverşi inşi (care au ceva de zis, că altfel nu prea aveau ce căuta aici) au venit să vorbească studenţilor din Bucureşti despre ce înseamnă să fii un lider, despre calea spre reuşită şi, nu în ultimul rand, despre naţionalism şi despre faptul că ar trebui să fim mândri că suntem români.
Cele două zile de program au adus între pereţii Bibliotecii Centrale Universitare nume celebre precum Oana Pellea, Răzvan Lucescu, Lucian Mândruţă, Gabriela Szabo, Dana Denis Smith, Andreea Marin, Petru Văduva (CEO Tiriac Holding), Elan Schwartyenberg ( President Neocity Group Romania). Din păcate am putut ajunge doar la a doua zi, unde timp de trei ore i-am ascultat pe ultimii trei enumeraţi.
Ce au spus ei pe acolo? Multe.

Andreea Marin ne-a spus că e bine să avem concurenţă, că e bine să ne raportăm la cei din jur şi că nu trebuie să privim asta ca pe ceva negativ. În plus, ne-a prezentat şi explicat câteva principii după care se ghidează în viaţă, precum:
-nu există nu se poate;
-nu poate să facă cineva o alegere pentru tine;
-“Suntem ceea ce facem în mod repetat” (Aristotel)
-“Nimeni nu vă poate leza fără consimţămîntul vostru” (Eleanor Roosvelt).

Petru Văduva ne-a spus că el crede că romînii oscilează între “sindromul mioritic” (“indiferent ce faci...tot ţi-o iei în cap”) şi un alt sindrom. Noi avem multe dorinţe, dar nu avem voinţa necesară pentru a le îndeplini. Nu sunt neapărat de acord.
În plus, consideră că cel mai important lucru pe care noi îl învăţăm în şcoală este să luam notiţe, pentru că o sarcină înţeleasă greşit (pe care nu ai notat-o, înţeles-o etc) te poate costa slujba, iar liderul nu poare să fie o “aberaţie socială”, el trebuie să fie asemănător celor din grupul cărora a plecat.

Elan Schwartzenberg consideră că patriotismul este coloana vertebrală a fiecărei naţiuni. S-a abătut destul de mult de la ideea principală, cea de leadership, dar a insistat foarte mult pe ideea de naţionalism şi pe faptul că ar trebui să fim mândri că suntem români.

P.S.: Anca, nu ştiu dacă ţi se pare ceva genial, dar pentru tine mă străduiesc cât pot. ;)

Există viaţă şi în afara căminului

Asta încerc să îmi amintesc de câteva zile bune, dar atmosfera din cămin nu prea vrea să mă lase. Anul acesta am avut norocul să stau în cel mai tare cămin din Grozăveşti, doar că oboseala începe să îşi spună cuvântul.
Ce s-a mai întâmplat în ultima vreme? M-am întors în Bucureşti, bagaje, cazare, curăţenie, fără internet. La scurt timp am rămas şi fără bani. Ca să fie şi mai frumos, m-a prins curentul şi mi s-a umflat o măsea. O săptămână ( când era soare, frumos) am stat închisă în cameră şi nu aveam chef de nimic. Cu greu am socializat cu vecinii de palier şi nu pot spune că am fost în vreun fel sufletul petrecerii. : )) Am câştigat un concurs la o leapşă şi am fost să îmi ridic premiul (o sticlă de Campari), doar că la faţa locului am renunţat la băutură în favoarea unei agende şi a unui pandativ (oricât de mirată a fost Anca de alegere : )) ).
Cearta tradiţională de 1 octombrie cu Duda nu a mai avut loc, ceea ce ne-a bucurat pe amândouă.
În cele din urmă, după multe zile de suferinţă şi antibiotice mi-am revenit. Doar că acum merg regulat la dentist. E gratuit, ceea ce e bine.
A fost ziua de naştere a unei prietene aici pe palier şi i-am făcut o surpriză cu tortul şi şampania la miezul nopţii. Plus alte chestii. :D
Una din cele mai drăgute replici pe care am auzit-o în cămin a fost ceva de genul “Acum nu mai există al meu. Există al nostru”. Plus că o replică a mea a devenit celebră: “ Tot ce nu ştii nu e pentru că nu îţi spun, ci pentru că nu mă întrebi”.

Ce vrea FISC-ul (nu FJSC-ul) de la mine

Am promis că povestesc de ce m-am dus eu la Fisc până să plec la facultate. Vineri dimineaţă (iar dimineaţă e când mă trezesc eu, undeva după ora 11.00), am primit o scrisoare acasă în care eram informată ca nu am depus declaraţia de venit pe anul 2008.
Partea interesantă e că am depus-o prin iulie. Şi am plătit şi 20 de ron amendă că nu am declarat la timp. Aşa că am sunat la ei să văd ce şi cum. Doamna care mi-a răspuns nu m-a lămurit de nicio culoare (nici măcar de mov :)) ) de ce am primit scrisoarea şi m-a sfătuit să vin la sediu chiar vineri.
Un lucru bun totuşi: vineri după-amiază se munceşte încă. Sincer credeam că nu voi mai găsi pe nimeni pe acolo, dar undeva în jurul orei 15.00 chiar era lume. Am reuşit să rezolv destul de repede problema, printr-o cerere şi o adeverinţă, dar mi-am dat seama că e tare complicat să-ţi declari veniturile în ziua de azi.

De la “Îmi eşti dragă” la “Pentru că îmi e somn”

De când nu am mai postat pe blog se întâmplă o mulţime de lucruri. Doar că nu am mai avut eu timpul şi răbdarea să le povestesc. Pentru că nu am reuşit eu să ajung la Dudă de ziua ei, aşa cum aş fi vrut, a venit ea la mine. Şi am petrecut vreo 3-4 zile împreună. S-a descurcat să vină, chiar dacă iniţial m-a întâmpinat cu replica: “Tu mă cunoşti. Ce te face să crezi că ştiu să ajung la tine?”. Şi cu toate că mi-a repetat insistent că ea vrea doar să doarmă...nu prea am putut să o ajut în această privinţă. Am fost în piaţă, am făcut zacuscă, am ieşit în oraş, nu prea am dormit pe acasă şi nu prea am dormit în general.
De fiecare dată când îi ziceam că îmi e dragă râdea copios. Nu ştiu nici acum de ce. :-j
Apoi luni dimineaţă am dat o fugă prin Bucureşti să ne mai rezolvăm câte ceva legat de facultate. Ne-am cheltuit banii pe prostii, dar măcar am reuşit să rezolvăm şi ce aveam de făcut.
De marţi dimineaţă a venit o altă prietenă în vizită, care chiar dacă nu stă prea mult pe la mine, m-a întrebat mirată într-o seară de ce port o bluză groasă . Cu toată seriozitatea i-am răspuns: “Pentru că îmi e somn”. De fapt îmi era frig.

Am mai rezolvat câte ceva legat de acte pentru la facultate şi am fost chemată de urgenţă la Fisc. Dar despre asta mai multe într-o postare viitoare.

What's up, what's new...

Pentru că mereu mă întreabă lumea cum reuşesc să găsesc chestii interesante de făcut (concursuri, traininguri, workshopuri etc), m-am hotărât să vă spun ce-am mai descoperit pentru perioada care urmează. Dacă vreţi şi răspunsul la întrebarea de unde aflu, e simplu: de pe net. Căutaţi şi veţi găsi! ;)

1.AIESEC University, Bucureşti (25 septembrie- 4 octombrie) – o şcoală de vară (toamna ce-i drept) în care vor fi susţinute workshopuri pe 5 mari teme: Social Responsability Seminar, Comunicare, Finante, Vânzari&Negociere si Resurse Umane. Scopul lor e să te ajute să îţi proiectezi imaginea a ceea ce îţi doreşti cu adevărat să fii. E păcat doar că unele chestii se suprapun. Mai aveţi o săptămână timp să aplicaţi. Detalii la: http://university.aiesec.ro/.

2.Festivalul Arhitex Tropisme, Cluj (9-11 octombrie) – are un concurs interesant adresat studenţilor. Până pe 1 octombrie trebuie să trimiteţi un eseu de maxim 8000 de semne în care să vorbiţi despre domeniul vostru de interes, pornind de la definiţia termenului “tropism”. Puteţi câştiga 5 premii de 250 de ron sau marele premiu de 500 de ron. Informaţii mai multe găsiţi la: www.arhitextdesign.ro / www.arhitext.blogspot.com / www.tropisme.ro

3.Săptămâna Naţională a Participării Active a Tinerilor- O săptămână altfel! (17-24 octombrie) – o săptămână cu şi pentru tineri. Se doreşte să se promoveze participarea, să se ofere un cadru de dezbatere, să se faciliteze dialogul între tineri şi cei care decid prin intermediul unui curs de lobby şi advocacy (la o astfel de discuţie am participat şi la Parlamentul European), cafenea publică, animaţie stradală, proiecţii de film şi altele. Mai multe pe: http://euparticip.wordpress.com/.

Prima zi de şcoală

Pentru alţii, pentru mine încă nu. Dar aşa cum deja ne-am obişnuit, în fiecare an cei din fosta 12 A se întâlnesc şi merg la deschidere. Anul ăsta mai puţin ca altădată. Sau mai puţini. Am ajuns la sfârşit, după discursul din deschidere. Liceenii se împrăştiau care încotro. Prin şcoală au rămas doar cei care, ca şi noi, aparţin deja generaţiilor trecute. Fosta noastră clasă a devenit laborator de informatică.
Ne-am întâlnit totuşi cu câţiva dintre profesorii noştri preferaţi (am aflat astfel că Teacher îmi citeşte blogul :D). La plecare am vrut să căutăm un local în care să încăpem toţi şi să-l sunăm pe dirigu’, în spiritul aceleiaşi vechi tradiţii.
Dar tocmai când pornim noi, pe cine vedem? Pe dirigu’, evident, era în maşina sa, dar în spatele nostru. Pentru că nu ştiam cum să îl facem să ne remarce, ne-am hotărât să schimbăm rolurile din urmărit în urmăritor. Şi ne-am plimbat aşa jumătate de oraş. Credeam că o să-l pierdem în mai multe rânduri, dar Madi nu s-a lăsat mai prejos şi după o urmărire legală (că dacă era după noi l-am fi pus să încalce toate regulile de circulaţie :-j) am reuşit să-l prindem din urmă şi să-i vorbim.
Din păcate avea planuri pentru astăzi, aşa că am stabilit să ne întâlnim maine seară. Pentru ceva timp o să ne simţim iar ca la liceu şi o să dăm socoteala de ce am făcut în anul care a trecut.

Weekend cu fetele

Pentru că urmează să începem facultatea şi pentru că nu ştim când vom avea ocazia să mai stăm ceva vreme împreuna, am stabilit cu fetele ( Angela şi Roxana) să petrecem mai mult timp toate trei. Asta s-a concretizat într-o vizită la casa de la ţară a Angelei, unde era deja sora ei, Maria.
Ne-am gospodărit singurele, am împărţit sarcinile, am ieşit prin sat, am dansat în discoteca locală (cam goală, dar explicaţia pe care am primit-o e că vinerea nu prea e lume, ci doar sâmbăta), am fost conduse până acasă de o gaşcă destul de mare (vorba cuiva, nu mai ştiu a cui: “Uliţa asta nu a fost aşa populată niciodată”), iar a doua zi am fost invitate toate patru la un chef.
Concluzii: rezistăm binişor fară să dormim prea mult vreo două zile, micii sunt mai buni când îi mâncăm în picioare, părem mai mici decât cei 20-22 de anişori ai noştri, sunt buni şi puştii de 17-18 ani şi bărbaţii de 22 de ani sunt de fapt nişte băieţei (ultimele două concluzii nu sunt date de mine, sunt doar transmise, nu spun de la cine. : )) ).

Îmi pare în schimb rău că nu am putut fi alături de Dudă de ziua ei, mi-aş fi dorit foarte mult. Dar i-am promis că vom petrece împreună la Bucureşti şi o să mă ţin de cuvânt. La mulţi ani, Dudo!!!! Acum eşti majoră şi peste hotare. :D

Castan înflorit

M-am hotărât să iau blogul puţin mai în serios. La modul că vreau să scriu ceva mai mult de două postări pe lună. Unii chiar fac bani din asta. Bine, nu pentru scopul ăsta vreau eu (cu toate că rău n-ar fi într-un viitor... :D), ci pentru că simt o reală satisfacţie atunci când cineva îmi dă un răspuns la ceva ce citeşte la mine pe blog sau când la ceva ce povestesc cuiva mi se răspunde: “Ştiu, am citit pe blog”.
Am “frunzărit” zeci de bloguri în ultimele zile, dar nu pot spune că m-a marcat vreunul în mod deosebit. Au fost vreo două pe care le-am citit cap-coadă, dar poate pentru că se axau pe marketing sau relaţii publice, noţiuni ce pe mine mă atrag.

Ca să nu fie doar vorbărie goală, vă pun şi o poză frumoasă pe care am făcut-o azi. Am găsit un castan înflorit în septembrie. E ceva.

“Mândrie şi prejudecată”

Gata, am terminat aseară de citit cartea.
Am rămas iniţial puţin dezamăgită de doza prea mare de sentimentalism, de artificialul unor replici şi de lungile descrieri.
M-am gândit mai apoi că poate se justifică pentru perioada în care a trăit Jane Austen. Şi aşa e. Pentru un roman scris în anul 1797 (şi publicat în 1813) este un roman actual, care se poate citi şi înţelege cu uşurinţă şi acum. Şi nu mă refer la situaţia fetelor sărace pentru care era necesar să se găsească soţi cât mai repede, ci din punct de vedere sentimental.
Evident că se pune cel mai mare accent pe cuplul Elizabeth- Darcy, chiar dacă şi Jane- Bigley sunt potriviţi. Însă pe când cei din urmă sunt firi slabe şi împăcate în totalitate cu epoca în care trăiesc, Elizabeth şi Darcy nu fac niciun mister din faptul că urăsc minciuna, ipocrizia, lăudăroşenia etc. Firile lor puternice se lovesc cu mai multe ocazii şi fiecare ocazie le arată că sunt potriviţi unul pentru celălalt.
Vă sfătuiesc să-l citiţi pe îndelete, lenevind şi cu o cană de ciocolată caldă lângă voi.

Clever is better sau despre branding personal

Vremea din ultimele zile nu prea m-a mai lăsat să ies din casă, aşa că a trebuit să găsesc diferite metode de a petrece timpul. Una dintre ele a fost să citesc (am început “Mândrie şi prejudecată” de Jane Austen şi voi reveni cu o părere despre roman după ce îl termin), iar o altă metodă a fost să pierd timpul pe net. Parcă nu se diferenţiază aşa mult de o zi obişnuită de vacanţă... doar că acum am stat mai mult timp pe fiecare activitate în parte.
Şi am citit câte ceva despre brandingul personal. Cosmin Alexandru spune despre brandingul personal că este alinierea, dezvoltarea şi comunicarea resurselor, competenţelor şi potenţialului unei persoane către un scop dat.
La Şcoala de Leadership de la Poiana Braşov am avut într-o zi o discuţie legată tot de acest subiect cu Andreea Ionescu, care ne-a pus să ne facem un sticker cu brandul nostru personal. Mi-am dat seama că mi-am schimbat puţin ideea de branding al meu. Dacă atunci mi-am ales ca slogan “Part of the world”, iată că o lună mai târziu mi-am găsit un altul: “Clever is better”.
Sper că nu e luat. Am dat un search pe google pentru că mi-era teamă că l-am auzit undeva şi mi l-am însuşit fără să-mi dau seama (chestie posibilă, aşa că dacă ştiţi să-l fi auzit undeva daţi-mi de ştire), dar nu l-am găsit. Bine, nici nu pot zice că am căutat foarte mult.
Până una-alta, clever is better. :D