Peste 300 de copii sprijiniți de Paște prin campania Fundației Dana Voiculescu, „Îmbracă și Încalță un copil de Paște”
București, 13 mai 2026 - Fundația Dana Voiculescu a încheiat cu succes campania „Îmbracă și Încalță un copil de Paște”, o inițiativă dedicată sprijinirii copiilor din comunități defavorizate, oferindu-le șansa de a întâmpina sărbătorile pascale cu haine și încălțăminte noi. Peste 300 de copii din județele Ilfov, Prahova și Buzău au beneficiat de această acțiune, desfășurată la începutul lunii aprilie.
Lansată la începutul lunii martie, campania a ajuns la momentul culminant odată cu distribuirea cadourilor, transformând zilele premergătoare Paștelui într-o experiență plină de emoție și speranță pentru beneficiari. Inițiativa a fost posibilă datorită implicării donatorilor, partenerilor și susținătorilor care au contribuit la realizarea acesteia.
Rezultate concrete în trei județe și șapte comunități
Campania a debutat pe 1 aprilie în Micșuneștii Mari (Ilfov), unde 50 de copii din cadrul Școlii Primare Nr. 2, parte a programului „Adoptă o școală”, au primit cadouri. Pe 2 aprilie, echipa Fundației a ajuns în Matița (Prahova), oferind daruri altor 50 de copii. Acțiunile s-au încheiat pe 3 aprilie, în județul Buzău, unde 230 de copii din satele Bisoca, Lacurile, Pleși, Rudari și Sările au fost surprinși cu daruri. Atmosfera din fiecare comunitate a fost marcată de entuziasm și recunoștință, copiii întâmpinând echipa fundației cu zâmbete și emoție autentică.
„Acțiunea Fundației Dana Voiculescu, cu ocazia sărbătorilor de Paște, a adus bucurie și emoție în sufletul copiilor de la Școala Primară Nr. 2 Micșuneștii Mari. Eu, împreună cu colega mea, am văzut o bucurie imensă și o curiozitate nemărginită atunci când copiii au desfăcut cadourile. Vă așteaptă mereu cu nerăbdare și dor. Pentru noi, în calitate de cadre didactice, acest lucru se traduce așa: Faceți o treabă minunată! Mulțumim frumos pentru implicare tuturor oamenilor de bine. Să știți, dragilor, că astăzi ați pus zâmbetul în sufletul și pe chipul unui om mic, care într-o zi va fi om mare și o să vă urmeze exemplul!”, a declarat Ana Maria Lefter, învățător la Școala Primară Nr. 2 din Micșuneștii Mari, Ilfov.
„Am văzut bucuria sinceră și inocentă a elevilor și preșcolarilor din cadrul Școlii Primare din Matița, alături de reprezentanții Fundației Dana Voiculescu, cu ajutorul cărora, fiecare copil a primit îmbrăcăminte, încălțăminte nouă și dulciuri, acum în pragul sărbătorii Învierii Domnului. Astfel de ocazii sunt foarte rare în comunitatea noastră. Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect, celor care au avut inițiativa, celor care au lucrat în colectarea tuturor informațiilor și celor care au achiziționat și oferit darurile. Dumnezeu să răsplătească înmiit, dragostea și jertfa fiecăruia. Vă așteptăm, cu drag, ori de câte ori aveți ocazia, să ajungeți în satul Matița, ca împreună să schimbăm gânduri, impresii din comunitatea noastră și să vă încărcați bateriile pentru a reuși în cât mai multe și frumoase proiecte.”, a declarat Mihalcea Ionel, preot paroh al parohiei Matița, comuna Păcureți, județul Prahova.
Sprijin extins și pentru seniori
În paralel, Fundația Dana Voiculescu a continuat programul „Masa Solidarității”, oferind alimente neperisabile pentru 80 de vârstnici din aceleași comunități, contribuind astfel la sprijinirea celor mai vulnerabili membri ai societății.
„Pentru noi, această campanie nu este doar despre haine sau încălțăminte, ci despre demnitate, speranță și apartenență. Ne dorim ca fiecare copil să simtă bucuria sărbătorilor și să pășească în noaptea de Înviere cu încredere și zâmbetul pe buze. Faptul că am reușit, împreună cu toți cei implicați, să aducem lumină în viețile a peste 300 de copii și sprijin pentru seniori ne confirmă că solidaritatea poate schimba destine. Le mulțumesc tuturor celor care au ales să fie parte din această inițiativă (donatori, colaboratori locali, susținători din mediul online) și să transforme generozitatea în fapte concrete. Fiecare gest de bunătate contează. Bucuria copiilor și recunoștința seniorilor demonstrează că adevărata valoare a sărbătorilor constă în solidaritate și în grija față de cei din jur.”, a declarat Dana Voiculescu, fondatoarea Fundației.
Pentru mai multe informații despre proiectele Fundației Dana Voiculescu, vă invităm să urmăriți activitatea organizației pe canalele oficiale.
Despre Fundația Dana Voiculescu
Fundația Dana Voiculescu este o organizație nonguvernamentală care sprijină copii, vârstnici și viețuitoare prin programe educaționale, umanitare și sociale. Prin proiecte precum Caravana Solidarității, Fundația a ajuns în zeci de comunități din țară, aducând nu doar ajutoare materiale, ci și speranță, respect și demnitate.

Comentarii
Trimiteți un comentariu