Legendara soprană Sumi Jo și tenorul George Vîrban pe aceeași scenă, într-o Gală Extraordinară la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”

   


 

Pe 4 aprilie 2026, de la ora 19:00, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” invită publicul la un eveniment cultural de o anvergură rară: o Gală Extraordinară care o va aduce pe scena din România pe celebra soprană sud-coreeană Sumi Jo, alături de tenorul George Vîrban, solist al teatrului și laureat al primei ediții a Concursului Internațional de Canto „Sumi Jo” din Franța (2024).

Anul 2026 este unul cu o semnificație aparte, marcând 40 de ani de carieră strălucită pentru Sumi Jo. Descrisă de legendarul dirijor Herbert von Karajan drept o voce „venită de sus”, ea este una dintre cele mai aclamate soprane de coloratură din istorie. De la debutul său din 1986, a strălucit pe cele mai prestigioase scene ale lumii, printre care Teatro alla Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Wiener Staatsoper și Royal Opera House din Londra.

Cu o discografie impresionantă ce numără peste 50 de albume lansate la cele mai mari case de discuri (Deutsche Grammophon, Decca, Warner Classics), cariera sa a depășit granițele operei tradiționale. Sumi Jo este câștigătoare a unui premiu Grammy, iar interpretarea sa din filmul Youth (regizat de Paolo Sorrentino) i-a adus o nominalizare la Premiile Oscar pentru „Cel mai bun cântec original”, precum și o nominalizare la Globurile de Aur.

Dincolo de excelența artistică, Sumi Jo este recunoscută global pentru inovațiile sale – fiind prima artistă clasică din Coreea care a concertat folosind holograme și inteligență artificială, în colaborare cu universitatea KAIST – dar și pentru un profund angajament umanitar, susținând constant inițiative UNESCO, protecția animalelor și drepturile copiilor cu dizabilități.

Alături de inegalabila Sumi Jo, publicul îl va putea aplauda pe tenorul George Vîrban, o voce de aur a noii generații și un solist de excepție al Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Tehnica sa rafinată și carisma incontestabilă l-au propulsat deja pe scene internaționale de prestigiu, precum Bayerische Staatsoper, Opéra Garnier din Paris, Metropolitan Opera din New York și Grand Theater din Shanghai.

Sub bagheta dirijorului Leonard Boga, acompaniați de Orchestra Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, cei doi soliști vor oferi un regal al eleganței absolute. Programul serii va cuprinde o selecție rafinată de arii celebre din operete și musicaluri de renume internațional.

 

„Prezența legendarei Sumi Jo în România, pe scena teatrului nostru, reprezintă un moment istoric și un privilegiu absolut. Să o avem alături, în anul în care celebrează 40 de ani de carieră mondială, cântând împreună cu George Vîrban – un artist format la noi și recunoscut la nivel internațional –, este o confirmare a valorii și a direcției în care se îndreaptă Opereta Bucureșteană. Această Gală Extraordinară nu este doar un concert, ci o celebrare a excelenței muzicale globale, un eveniment pe care niciun iubitor de frumos nu ar trebui să îl rateze.” - a declarat dl Radu Petrovici, managerul instituției.

 

Programul complet este disponibil pe site-ul oficial al teatrului: www.opereta.ro.

Biletele pot fi achiziționate de pe www. ticketstore.ro, www.startcikets.ro, www.biletelateatru, www.dynamicticket.ro sau de la:

-       Casa de bilete a Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”- B-dul Octavian Goga nr.1 (marți-vineri 12:00-19:00 și cu o oră înainte de începerea spectacolelor)

-       Casa de bilete a sălii Dalles- B-dul Nicolae Bălcescu nr.18 (luni-vineri 12:00-17:00).

 

Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”

Website: www.opereta.ro

Comentarii