într-un turneu organizat de Jazz Fan Rising și rețeaua Goethe Institut
· Seria de toamnă JazzFanRising continuă cu două concerte Julian & Roman Wasserfuhr feat. Jörg Brinkmann (Germania), în reprezentație unică la București - 12 noiembrie 2025, de la ora 19:00, în Pavilionul Institutului Goethe și la Cluj-Napoca – 14 noiembrie 2025, de la ora 19:00, la Academia Națională de Muzică Gh. Dima
· Un al treilea concert are loc la Iași - 15 noiembrie 2025, ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare, produs de Centrul Cultural German Iași
· Concertele sunt organizate de Jazz Fan Rising în colaborare cu Institutul Goethe și rețeaua centrelor culturale germane din România
București, 10 noiembrie 2025 - Julian & Roman Wasserfuhr feat. Jörg Brinkmann (Germania) vor susține în România trei concerte, în reprezentație unică, la București - miercuri, 12 noiembrie 2025, de la ora 19:00, în Pavilionul Institutului Goethe (Calea Dorobanți, 32), la Cluj-Napoca - vineri, 14 noiembrie 2025, de la ora 19:00, la Academia Națională de Muzică Gh. Dima (Str. I.C. Brătianu, 25) și la Iași - sâmbătă, 15 noiembrie 2025, de la ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare (Str. Păcurari, 4).
Vor urca pe scenă Julian Wasserfuhr (trompetă), Roman Wasserfuhr (pian) și Jörg Brinkmann (violoncel). Laureați cu Gold la German Jazz Awards, Julian și Roman Wasserfuhr sunt cunoscuți drept „frații jazz” din noul val german și în compania violoncelistului Jorg Brinkmann prezintă în turneul din România noul lor proiect - „Safe Place”.
Roman și Julian Wasserfuhr au opt albume la activ, scoase la prestigioasa casă de discuri ACT MUSIC, și colaborări în diverse proiecte cu muzicieni de marcă, precum Lars Danielsson, Nils Landgren, Magnus Lindgren, Anders Kjellbergau, WDR Big Band. Sunt unul dintre grupurile de jazz cele mai căutate din Germania.
„Julian Wasserfuhr a fost considerat încă din adolescenţă cel mai talentat trompetist german din ultimele două decenii. Împreună cu fratele său, Roman, pianist, formează o echipă de nedespărţit. Apropierea celor doi frați conferă muzicii lor un caracter curgător şi relaxat. Fie la trompetă, fie la fligorn, Julian creează o atmosferă caldă. Fratele său Roman, cu tuşa sa radiantă, contribuie la fel de mult la sunetul proaspăt, matur şi aerisit al trupei”, spune Ciprian Moga, inițiator și coordonator al asociației JazzFanRising.
Însoțiți de violoncelul inspirat și percutant al lui Jörg Brinkmann, frații Wasserfuhr creează un peisaj sonor cald, sincer, care invită ascultătorul într-o călătorie muzicală departe de distrageri, oferind claritate și liniște. Jörg Brinkmann are o tehnică unică de interpretare, pe care şi-a perfectionat-o în timp, pornind de la dorinţa de a exploata la maxim, cât mai neconvenţional, violoncelul. Cântă cu trioul său, Jörg Brinkmann Trio, şi cu Dolce Vita Trio, Franz Von Chossy Quintet, Ensemble Seapiasonic, Michael Schiefel Platypus Trio.
Pentru concertele din turneul Wasserfuhr Trio – biletele pot fi achiziționate de pe eventbook.ro, eventim.ro, și din rețelele Cărturești, Germanos, Vodafone, OMV, SelfPay (Eventbook). Concertul de la București este Sold Out, iar la Cluj-Napoca mai sunt disponibile cîteva bilete.
Acest mini-turneu care aduce din nou în fața audienței din România muzicieni din noul jazz german este organizat de Jazz Fan Rising în colaborare cu Institutul Goethe și rețeaua centrelor culturale germane din România.
***
Despre Jazz Fan Rising, activ de peste 10 ani pe scena de jazz din România
Jazz Fan Rising este o inițiativă privată animată de întreprinzători, manageri din multinaționale, medici, avocați, profesori și arhitecți. Toți au colecții de muzică consistente și împărtășesc cu plăcere bucuriile muzicii. Alegerile grupului completează agenda de jazz din România. Invitații JFR sunt „rarități”, artiști și proiecte savurate de „cunoscători” sau de „exploratori”. De 10 ani, Asociația Jazz Fan Rising își dorește să constituie o voce a publicului de jazz pe piața muzicală, care să se alăture artiștilor și promotorilor de concerte.
Jazz Fan Rising - a organizat peste 80 de concerte din anul 2014 și până în prezent. Printre invitații s-au numărat Håkon Kornstad, Helge Lien Trio, Mats Eilertsen Trio, Christian Wallumrod (Norvegia), Tonbruket, Magnus Ostrom Quartet (Suedia), EYOT (Serbia), Wolfgang Haffner, Tingvall Trio, Triosence, Benedikt Jahnel (Germania), Marco Mezquida Trio (Spania), Ana Carla Maza (Cuba), Verneri Pohjola (Finlanda), Rabih Abou-Khalil (Liban/Germania), Macha Gharibian Trio (Armenia/Franța), Thomas Enhco, Dan Tepfer, Francois Couturier, Benjamin Moussay, Vincent Peirani, Emile Parisien, Rouge, Geraldine Laurent, Nout, Nguyen Le, Youn Sun Nah (Franța), Rita Marcotulli (Italia), Andrew McCormack (Marea Britanie), Vadim Neselovskyi, Vijay Iyer Trio (SUA), David Helbock, Ulrich Drechsler, BartolomeyBittmann (Austria), Alune Wade Quintet (Senegal) etc.

Comentarii
Trimiteți un comentariu