Inteligența artificială nu mai este doar tehnologia viitorului; trăim deja realitatea ei, iar tinerii noii generații cresc cu AI-ul şi tehnologia în jurul lor. Într-o lume în care informația se află la doar un search distanță, competențele care fac diferența nu țin doar de ce știi, ci de cum poți folosi ceea ce știi: cum comunici, cum te conectezi, cum îți exprimi în mod convingǎtor opiniile. Iar pentru adolescentul de azi, tranziția spre viața reală – fie profesională, fie antreprenorială – pare adesea neclară, lipsită de repere. Educația clasică pune accent pe memorare și conformare, nu pe inițiativă, exprimare și leadership, astfel că exemplele reale, contextul practic și mentoratul autentic devin esențiale.
Dacă ar fi să povestesc despre propriile mele experiențe de curaj și exprimare în contexte de presiune, două momente mi se par definitorii:
Prima voce: Cum am vorbit pentru prietenie și incluziune
Eram în clasa a 8-a, în topul clasei împreună cu cea mai bună prietenă a mea. Ne-am apropiat de colegul considerat cel mai slab la învățătură. Din afară, diriginta a privit cu suspiciune această prietenie – credea că el ne-ar putea influența negativ. A urmat o ședință cu clasa, în care subiectul a fost adus în discuție: de ce suntem prietene cu el și dacă e o alegere potrivită.
Cu inima strânsă, am ridicat mâna și mi-am spus punctul de vedere: noi îl ajutam la matematică și limba română, îl pregăteam pentru examenul de capacitate, l-am dus chiar și la biblioteca orașului, un loc în care nu fusese niciodată. Știu că nu m-am descurcat grozav în discurs – emoțiile mă copleșeau, iar argumentele mele ar fi putut fi expuse mai clar. Dar a fost prima ocazie în care am putut să-mi fac vocea auzită într-un context de presiune și să arăt că uneori, prieteniile nu au nevoie de explicații sau de aprobări, ci doar de empatie și implicare reală.
A doua voce: De la prezentările de la birou la scena internațională
Ani mai târziu, am avut oportunitatea de a prezenta pentru prima dată la o conferință de la job, cu tematică Oracle. Emoțiile erau uriașe, dar de data aceasta stăpâneam foarte bine subiectul. În sală, colegi prietenoși mi-au zâmbit constant, oferindu-mi încurajarea și susținerea de care aveam nevoie. Prima prezentare a ieșit mult mai bine decât aș fi sperat și mi-a dat încrederea să continui. Astăzi, aștept cu entuziasm cea de-a cincea conferință la care voi prezenta, după ce am fost pe scenă în România, UK și Slovenia.
Experiențele acestea m-au învățat că vocea fiecăruia dintre noi are putere reală – dar și că e nevoie de comunitate, mentorat și acces la contexte reale pentru a-ți rafina această voce.
Învățăminte și conexiunea cu lumea de azi
Fiecare situație în care mi-am “activat” curajul a venit cu lecții: să-ți exprimi ideile implică risc, vulnerabilitate, dar și un potențial uriaș de creștere. Am realizat nu doar cât contează să fii ascultat, ci și cât de mult ajutor poți primi de la o comunitate susținătoare.
Astăzi, nu doar cunoștințele contează, ci abilitatea de a comunica, de a învăța din feedback, de a conecta idei și de a convinge. Acestea sunt abilități esențiale pentru orice tânăr în 2025 și pot fi dezvoltate prin exercițiu, expunere în contexte reale și mentorat – nu doar prin AI sau educație formală.
Tehnologia și mentoratul antreprenorial – mixul necesar pentru viitor
AI-ul influențează profund modul în care învață și se exprimă tinerii. Avem la dispoziție instrumente puternice pentru research, scriere creativă sau simularea dezbaterilor. Dar nimic nu poate înlocui scena reală, cu oameni reali – locul unde greșești, înveți, crești.
Aici intervin inițiative precum Tribul Antreprenorilor – o comunitate dedicată atât celor care doresc să construiască afaceri solide, cât și celor care vor să devină comunicatori și lideri mai buni. Platforme precum Tribul Antreprenorilor sau pagina de înscriere Skool oferă adolescenților contexte reale de expunere: public speaking, pitching, mentorat.
Un exemplu concret este concursul de public speaking pentru adolescenți, Rise & Speak, care are loc pe 16 noiembrie 2025 la ibis Styles Bucharest City Center. Nu e doar despre a ține un discurs – ci despre a simți emoția scenei, a primi feedback, a relaționa cu antreprenori veritabili, a înțelege că orice greșeală e, de fapt, o lecție.
Cine formează generația viitoare de lideri?
Mentorii din mediul antreprenorial, cei care au trecut prin provocări reale, pot oferi ghidajul de care tinerii au nevoie – fiindcă pot empatiza, pot povesti din experiență, pot sprijini fără a judeca. O comunitate vie și autentică, formată din oameni dornici să împărtășească și să susțină, va avea mereu un impact mai mare decât orice algoritm sau manual.
În loc de concluzie
Educația viitorului nu pune accent pe conformare, ci pe curaj, colaborare și creativitate. Tinerii au nevoie de comunități precum Tribul Antreprenorilor și de inițiative ca Rise & Speak – pentru a-și testa limitele, a-și descoperi vocea și a-și cultiva mentalitatea antreprenorială.
Vocea adolescenților contează, pentru cǎ ajutǎ la formarea realitǎții de mâine.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2025

Comentarii
Trimiteți un comentariu