Citesc zilele
astea o carte sociologică scrisă de Jean-Claude Kaufman – „Prima dimineaţă de
după.Cum începe o poveste de dragoste”. Mi-a fost recomandată şi împrumutată de
o colegă de serviciu.
Credeam iniţial
că nu e pe gustul meu, primele pagini de descriere amestecate cu ceva teorie
m-au dus cu gândul la o lectură dificilă şi ale căror rezultate nu pot fi
generalizate, ţinând cont că sunt intervievate doar vreo 6-7 cupluri. Dar n-a
fost deloc aşa, m-am trezit aşteptând cu nerăbdare un pic de timp liber, pentru
a mai citi câteva pagini, pentru a diseca ceva mai mult relaţiile prezentate în
carte.
Pentru că de fapt
despre asta e vorba, o disecare amănunţită a primei dimineţi de după. Primă
dimineaţă care duce fie la o relaţie, fie îl face pe cel care nu e la el acasă
să fugă mâncând pământul. Ce-i amuzant în poveste este faptul că actorii
privesc acum oarecum la rece, găsesc interpretări pentru gesturile de atunci.
Îmi place mult
expresia „pat-cocon” folosită de autor pentru a descrie nu doar locul în care
cuplul se regăseşte dimineaţa, ci pentru locul care poate duce la înflorirea
relaţiei. Sau, eu ştiu, la transformarea ei dintr-o omidă într-un fluture. :
)))
Ce m-a mirat şi
m-a amuzat în acelaşi timp a fost că nu fetele, ci în general băieţii erau cei
care şi-au dorit cu adevărat începutul relaţiei.
Autorul subliniază
de mai multe ori că oamenii nu descriu exact ce s-a întâmplat, ci percepţia lor
asupra a ceea ce s-a întâmplat, uită anumite amănunte. Sau din contră, reţin
doar anumite lucruri, cărora le acordă o importanţă mai mare.
Ca să rezum puţin
ce i-a deranjat pe participanţii la studiu: pisica tipei, care s-a suit cu ei
în pat, păianjenul de pe tavan, statuetele din ţări ciudate cu care era plină
camera lui, prosopul cu iz rânced de la el din baie, apa rece de la duş, mulţimea
exagerată de cosmetice pe care o avea el, faptul că avea televizor în camera în
care dormea, faptul că a intrat fratele ei peste ei, dezordinea prea mare,
faptul că ea voia întâi să mănânce, iar el întâi să facă duş, faptul că stătea
cu părinţii, tăcerea ei (cauzată de fapt de mahmureală), faptul că ea era prea
lipicioasă etc.
Cu toţii au lăsat
însă ceva de la ei, s-au purtat altfel decât firesc de dragul celuilalt. De
reţinut însă în cazul fetelor e că ele tind să considere prima dimineaţă de
după nu cea reală, ci cea în care totul a mers bine, indiferent la cât timp
după aceea a fost. Şi chiar dacă totul a izbucnit din pasiune, tind să romanţeze
puţin povestea.
Am stat câte secunde bune şi m-am întrebat mirat: de când s-a apucat Jean-Claude Van Damme de scris romane? :|
RăspundețiȘtergere