Un an nou

Vacanțele de vară păreau cândva nesfârșite. Zilele lungi și călduroase se scurgeau ușor, ne purtau toropiți de-a lungul vieții de copil sau de adolescent fără griji. Dar s-au dus. Și au făcut loc anilor care zboară cu viteza luminii, care aleargă spre un scop pe care încă nu îl înțeleg. Trebuie să fie ceva mai mult decât să ai bani să trăiești de pe o lună pe alta, să-ți plătești cheltuielile, să-ți planifici un concediu de o săptămână cu jumătate de an înainte și să te apuci de strâns bani tot de-atunci. Trebuie.


Dar până una-alta, și 2012 s-a dus. S-au întâmplat destule și anul ăsta. Cineva îmi atrăgea atenția că zilele astea se face un an de când ne-am cunoscut. Un an? Doar atât? Cum pot zilele să fie atât de scurte, dar un an să mi se pară mult mai lung? 

Pare o întreagă viață de când am cunoscut persoana respectivă, nu doar un an. Un an în care am avut și perioade bune, și proaste, în care am consolidat prietenii, le-am reluat sau le-am încheiat, un an în care am crescut profesional mai mult decât mi-aș fi imaginat, un an în care o persoană dragă și-a spus că a stat destul pe lumea asta și că e timpul să treacă mai departe. Un an în care am încheiat definitiv studenția, în care mi-am schimbat buletinul (mă apropii de un sfert de veac) și în care am cunoscut poate mai multe persoane decât am cunoscut toată viața. 

Hai, 2013, te provoc, tu ce-mi mai aduci?

Comentarii