luni, 28 ianuarie 2013

Ieudul fără ieşire

Rămân mai mereu în urmă cu noutăţile la capitolul teatru. Nu-i vina nimănui decât a mea. Am bifat de-a lungul existenţei mele în Bucureşti (pentru că la Văleni piesele de teatru erau şi sunt în continuare o raritate) destul de multe piese văzute. Fie că este vorba de piese consacrate - "Toţi fiii mei", "Dineu cu proşti", "Molto, grand'impressione", fie că este vorba de "Cântăreaţa cheală" sau altele, parcă niciodată nu-i destul.

Aşa că vineri mi-am petrecut o parte din seară în Club A, unde o trupă de amatori au pus în scenă piesa "Ieudul fără ieşire", de Ioan Es.Pop. Recunosc, în ignoranţa mea m-am întrebat iniţial ce e ăla un Ieud. Este un sat din Maramureş din care poetul se pare că n-a avut nicio ieşire.

Piesa este un exerciţiu teatral, muzical şi vizual, un mod diferit de a citi un volum de poezie contemporană românească.  De fapt, asta a cam şi fost problema - cititul. Sunt sigură că piesa ar fi avut un impact mult mai mare dacă actorii reuşeau să-şi înveţe pe de rost replicile. Dar a fost interesant şi aşa. Se începe cu o metaforă a naşterii, prezintă viaţa copiiilor, dar mai ales a oamenilor care încearcă să scape, dar nu reuşesc. Aşa că-şi îneacă amarul în băutură, zi după zi, la cârciuma din sat.

Recunosc că mi se pare cel puţin surprinzător că cineva poate avea drept sursă de inspiraţie beţia şi băutura, pe care să le transforme în poezie. Dar chiar a doua zi am văzut şi un reportaj la tv în care se vorbea fix despre acest lucru şi am văzut că inspiraţia asta e mai prezentă în literatură decât mi-aş fi imaginat eu.

Mă bucur că la finalul piesei am avut ocazia să-i spun şi uneia dintre tinerele actriţe (cea din poză) că mi-a plăcut interpretarea ei, foarte expresivă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu