Replica asta am
auzit-o de zeci, sute de ori în copilărie, când mă trimitea mama la magazin să
cumpăr ceva și mă trezeam că nu-mi ajung banii. Atunci vânzătoarea îmi dădea
oricum, pentru că mă cunoștea și știa că îi voi aduce banii (de multe ori mama
mă trimitea chiar atunci, chiar pentru 100 de lei vechi, pentru că nu-i plăcea
ideea de a fi datoare undeva).
Dar sub nicio formă
nu mă gândeam că o să aud asta în București. Și nu o dată, ci de două ori până acum.
Prima dată se întâmpla astă-iarnă, când mi-am
cumpărat o helancă de la metrou, de la un tip cu tarabă. Mi-a plăcut culoarea,
așa că am vrut să iau una și pentru sora mea. Dar nu-mi ajungeau banii, iar
vânzătorul mi-a dat oricum și mi-a zis că e sigur că o să-i duc eu banii când
mai trec pe acolo. Și i-am dus. Pentru că, la fel ca și mama, nu-mi place ideea
să știu că sunt datoare undeva.
Iar a doua oară
s-a întâmplat ieri, la o florărie. Am vrut să iau un buchet de flori, dar nu
aveam decât 10 lei mărunt. Se întâmpla la prima oră a dimineții și nici
florăreasa n-avea mărunt. Dar mi-a dat florile oricum și mi-a zis că are
încredere că o să-i duc diferența.
Îmi dau seama că
mai mult ca sigur e doar o strategie de marketing, ca să devin un client fidel,
că nu mă aștept ca din simpla mea înfățisare să inspir încredere oamenilor. Dar
parcă atinge o coardă sensibilă când îmi spune că are încredere că o să fac un
anumit lucru. Și mai ales când e vorba de banii pe care îi datorez cuiva,
indiferent de sumă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu