Dacă mă lasă mama...

Am aproape 24 de ani, sunt plecată de mai bine de cinci ani de acasă în Bucureşti, lucrez de mai bine de doi ani şi sunt pe banii mei tot de-atunci. Şi-atunci, de ce atunci când mă invită cineva undeva (gen vizită, excursie, drumeţie etc), primul gând care-mi răsare în minte e "Stai să văd dacă mă lasa mama..." ? :)))

Nah, când stăteam pe banii ei, normal că trebuia să-i cer atât voie, cât şi bani. Şi dacă la prima parte nu-mi era atât de greu, la cea de-a doua aveam mai mereu bătăi de cap. Şi cum a doua o condiţiona pe prima, că fără bani unde să pleci, trebuia să-ncep munca de convingere din timp.

Cu toate astea, undeva prin clasa a XII-a am început să trec de la "Mă laşi şi pe mine să merg nu ştiu unde" la "Vezi că mă duc şi eu nu ştiu unde". A mers o dată, de două ori, dar la un moment dat evident că s-a prins şi mama şi mi-a zis că nu-i place cum pun problema. :D

Cel mai greu mi-a fost însă în vacanţele de vară din anii de facultate, când mergeam acasă la Văleni, momente în care evident trebuia să dau socoteala. Acum, când merg acasă, le zic informativ că ies sau pe unde. Dacă începe să se lase seara şi nu mă pregătesc de plecare, încep ai mei să mă întrebe: "Dar tu nu ieşi nicăieri?"

Dar revin: de ce primul meu impuls e să văd "dacă mă lasă mama"? :-??

Comentarii

  1. ar trebui sa te intrebi: "ma lasa sora-mea?"

    RăspundețiȘtergere
  2. Aşa mă gândesc şi eu uneori prima oară, cel mai probabil din obişnuinţă. Şi cu "dar tu nu ieşi nicăieri?" mi se mai întâmplă să-mi zică atunci când ies prea mult "dar mai stai şi tu p-acasă" şi când stau prea mult acasă "dar mai pleacă şi tu". >.<

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu