joi, 4 octombrie 2012

Coșmarul cumpărăturilor sau de ce urăsc eu să fac piața

Să nu ne înțelegem greșit. Ca aproape orice om normal, ador să fac cumpărături. Ador să sparg bănuții munciți cu greu pe lucruri care îmi plac, pe care mi le doresc și, de ce nu, le merit. Mai urât când e vorba de abonamente, cartele de telefon, chirie, întreținere și altele de soiul.

Postarea asta e însă despre altceva: despre făcut piața. Și nu de capul meu, cu ce îmi place sau ce am poftă atunci, ci cu lista. Pentru că deși a sta în casă cu o iubitoare a bucătăriei și tot ce ține de asta este de cele mai multe ori un vis frumos, sunt și momente în care bula de săpun se sparge și mă trezesc cu nasul în asfalt, cu lacrimi împleticite și fără să mai știu ce direcție s-o apuc sau de unde să mai fac rost de o mână să car bagajele.

Și nu vă gândiți că sunt semne prevestitoare ca să-mi dau seama ce mă așteaptă. Ziua începe normal, ca și cea de dinainte sau cea de după, cu mine lenevind cinci minute mai mult în pat dimineața sau, din contră, mai matinală și cu 10 minute mai repede afară pe ușă. Și ziua-și continuă cursul firesc, cu micile întâmplări, până când.... vine telefonul!!! și apoi... mesajul!!!

Telefonul e de forma: "Pe unde ești?/Cât mai ai până ajungi acasă? Ia-mi și mie vreo două chestii când vii." Și-atunci să te ții. Uneori scap ieftin, cu pâine, apă sau ceva mai accesibil, dar sunt și momente când vrea pătrunjel la 10 noaptea... PENTRU DECOR!!!!! Iar atunci când lista e prea lungă și evident că uit cel puțin jumătate din lucruri chiar în timp ce mi le spune, conversația e urmată de un sms în care listuța ia o formă ceva mai coerentă.

"Și ce-i atât de greu în a face cumpărături atunci când ai lista în față?", s-ar putea întreba cineva. E foarte greu!!! Pentru că universul îți este dat peste cap de la primul element de pe listă și începe cu banala întrebare a vânzătoarei de la magazin: "Pungă mică sau mare?". Moment în care mă blochez, că nu știu ce vrea să facă cu respectivul ingredient și nu știu dacă îi ajunge o pungă mică sau are nevoie de una mare. Dar lucrurile sunt departe de a se fi terminat, urmează avalanșă: "Degresat sau normal? Nu avem la cutie, doar vărsat. Vă dau așa? Nu avem la rotiță, doar dreptunghi, nu avem la caserolă, doar la pungă" etc etc etc. Moment în care văd negru în fața ochilor și răspund resemnată "da" sau "nu" la întrebări.

Și pornesc supărată spre casă, cu mâinile pline de pungi și pungulițe, știind că deși mi-am dat silința, tot o să fie ceva care mi-a scăpat sau nu e cum ar trebui să fie...


Un comentariu: