Un om şi pasiunea lui

Sau mai bine zis, sora mea şi pasiunea ei. Era cazul să-i dedic şi ei o postare, după cât mă hrăneşte şi după câtă grijă are de mine, măcar o vizită - două să-i aduc şi eu pe blog. :)))

Şi-a descoperit pasiunea pentru gătit acum vreo trei-patru ani cred, nici nu mai ştiu exact. Cert e că pe toată durata facultăţii, în weekend-uri, aveam tradiţia mesei în familie. Adică eu mergeam la ea şi mâncam o mulţime de bunătăţi, bunătăţi la care ne gândeam de obicei din timpul săptămânii (şi aşteptam salivând să vină sâmbăta).

Încet-încet şi-a strâns o colecţie impresionantă de reviste şi cărţi de bucate (deşi ea încearcă să mă convingă că are doar câteva, nu-s destule) şi e unul dintre cei mai trişti oameni din lume când se gândeşte că n-o să-i ajungă toată viaţa să facă toate reţetele care i-ar plăcea.

Acum vreo doi ani şi-a făcut şi un blog, ca să vadă şi alţii ce poate să facă. Şi poate multe, vă spun eu. Mâncăruri felurite, cu condimente la care nu m-aş fi gândit în viaţa mea. Dar cel mai mult îi place să facă dulciuri. Cu poze, că deh, trebuie pentru blog. Cum nu avea aparat foto, i l-am împrumutat pe al meu. Azi aşa, mâine aşa, până când s-a obişnuit că e mai mult al ei decât al meu. Şi când la un moment dat l-am luat cu mine la Cluj într-un weekend, mi-a făcut capul calendar că ea e tristă pentru că nu poate să gătească (pentru că nu poate face poze,evident), atât de mult încât i l-am dăruit. Gata, acum e al ei. :))))

Şi e tare haioasă că nu înţelege cum nu i-ar plăcea cuiva să gătească. Se uită resemnată la mine când scap tot din mână când e ea prin bucătărie (că e un făcut, devin neîndemânatică cu orice obiect atunci când e ea prin preajma mea) şi-mi spune din când în când că nu şi-a pierdut chiar orice speranţă în ceea ce mă priveşte. :D

Plus că vorbeşte codat. :))) De obicei zice "Hai să facem de mâncare" sau "Hai să facem curăţenie". A se înţelege următoarele: "Hai stai pe lângă mine în timp ce gătesc ceva, eventual mai spală o farfurie" sau "Nu-i aşa că faci şi tu curăţenie în timp ce eu gătesc?".

Lumea mă priveşte cu o invidie deloc mascată atunci când spun că uneori mă trezeşte cu micul dejun la pat, că e de-ajuns să spun ce mi-aş dori să mănânc, ca în maxim câteva zile să mă aştepte cu bunătăţile respective (mai greu dacă e vorba de ciuperci sau pilaf, nu e mare fan), iar uneori, atunci când vrea să facă o anume reţetă, încearcă înainte să ne convingă că ne dorim să facă asta, ca să fie sigură că mâncăm tot.

Laude pentru ceea ce găteşte şi-a primit cu duiumul, dar nu cred că s-ar sătura să le audă. Lumea prin cămin, foştii şi actualii mei colegi de muncă, colegii ei de muncă, prietenul meu şi cei din familie au avut ocazia s-o laude pe bună dreptate. Am zis că dacă-am avea bani, ne-am face o mică afacere: catering - ea cu gătitul, eu cu partea de PR. :D

Click aici pentru mult mai multe bunătăţi. :)