vineri, 28 septembrie 2012

Ești frumoasă, fă!



Am auzit nu o dată că “Cine nu are un bătrân să-și cumpere”. Și am zis poate și de mai multe ori că dacă vrea cineva, îl dau pe al meu. Pe a mea, mai bine zis, o bătrânică haioasă de 92 de ani. Haioasă, haioasă, dar și foarte cicălitoare. Avea un talent special de a te duce de la amuzament/stare de bine la disperare în doar câteva secunde.

Avea două mari pasiuni: mâncatul dulciurilor și bârfitul. Era cea mai fericită când primea bomboane mentolate, ciocolată, suc sau biscuiți. Și atunci te lăuda: ”Noroc cu tine, fă!”. Iar când vine vorba de bârfit, nimeni nu era mai informată decât ea pe raza cartierului. Știa cine mai e cu cine, cine pe cine a înșelat, cine pe cine a bârfit și cine cu cine s-a certat.

Îmi povestea cât mai amănunțit tot felul de întâmplări ale unor persoane pe care nu le cunosc. Și maaaare greșeală dacă apucam să-i zic că habar n-am despre cine vorbește. Pentru că mă lua de la Adam și Eva să-mi facă legăturile, fără să pricep, evident, nimic. Plus că în tinerețile ei se lăuda cu titlul de pețitoarea cartierului. Multe cupluri s-au format datorită iscusinței ei. Sau mai bine zis pentru că și-a băgat nasul unde nu-i fierbe oala.

A fost teribil de supărata acum câțiva ani, când am schimbat gardul. Ne-a acuzat pe toți că am făcut-o special, ca să nu mai vadă ea din curte cine trece pe stradă. Dar s-a consolat repede. A început mai apoi să iasă la poartă și să oprească lumea, să afle porția de bârfe atât de necesară.

De fiecare dată când venea la noi, la plecare dădea și o tură prin bucătărie. Și în șortul ei încăpător se strecura mai mereu un morcov, o ceapă, un cartof sau ce-i mai pica la îndemână. Plus să începea din nou cu lingușirile atunci când voia ceva de la tine: ”Onuța, nu-mi faci și mie un ou prăjit? Că tu îl prăjești atât de biiiine!”. :))

Și evident că-ți zicea să faci un lucru exact în timp ce-l făceai. Te vedea cu mătura în mână: ”Ar cam trebui să dai și tu cu mătura pe aici.”. Vedea că mănânci ceva și te pregătești să-i dai și ei, exact atunci îți zicea: “Dă, fă, și mie!”.

Pentru ea, serviciul ideal era să fii învățătoare. A fost foarte tristă că nici eu, nici sora mea nu am fost vrăjite de posibilitatea de a lucra peste drum (școala e foarte aproape de casa noastră) și de a primi salariul pe vară fără să facem nimic. Îmi mai zicea bunica mea din când în când:  ”Tu trebuia să stai acasă. Lucrai la un magazin, te măritai, făceai un copil, stăteai aici că ai unde.” Dar s-a resemnat și cu faptul că am vrut să plecăm la Capitală, ba mi-a și dat din pensioara ei cât să-mi plătesc căminul toată facultatea. Mă întreba mereu dacă am “gagic”. Când aveam, mă trăgea de limbă, de unde e, câți ani are, ce fac părinții etc. Când nu, îmi zicea: ”Așa, foarte bine, ce, tu ai timp de gagic? Tu trebuie să înveți!”. La un moment dat i-am zis însă: “Cum? Nu ziceai tu să mă angajez și să mă mărit, să fac un copil?”, iar ea revoltată: ”Păi, nuuu, dacă ți-a trebuit școală, școală să faci! Fără copii! După!”.

Ca să explic și titlul: dacă făcea o gafă și te enerva și te luai de ea, te privea câteva secunde, apoi zicea: “Ești frumoasă, fă!”. De cele mai multe ori te amuza și nu-i mai ziceai nimic, o lăsai în pace. Dar replica asta o folosea și de fiecare dată când cunoștea o persoană nouă. Prietenele care m-au vizitat pe acasă nu au scăpat de această remarcă. Bineînțeles, era una și pentru băieți: ”Mă, ești frumos rău!” Că de multe ori comenta după că ”N-am văzut băiat așa urât de când sunt eu!” e partea a doua. : )))

Din păcate, acum nu o mai pot da nimănui și nici n-aș mai vrea.  

Un comentariu: