Avea două mari
pasiuni: mâncatul dulciurilor și bârfitul. Era cea mai fericită când primea
bomboane mentolate, ciocolată, suc sau biscuiți. Și atunci te lăuda: ”Noroc cu
tine, fă!”. Iar când vine vorba de bârfit, nimeni nu era mai informată decât ea
pe raza cartierului. Știa cine mai e cu cine, cine pe cine a înșelat, cine pe
cine a bârfit și cine cu cine s-a certat.
Îmi povestea cât
mai amănunțit tot felul de întâmplări ale unor persoane pe care nu le cunosc.
Și maaaare greșeală dacă apucam să-i zic că habar n-am despre cine vorbește.
Pentru că mă lua de la Adam și Eva să-mi facă legăturile, fără să pricep,
evident, nimic. Plus că în tinerețile ei se lăuda cu titlul de pețitoarea
cartierului. Multe cupluri s-au format datorită iscusinței ei. Sau mai bine zis
pentru că și-a băgat nasul unde nu-i fierbe oala.
A fost teribil de
supărata acum câțiva ani, când am schimbat gardul. Ne-a acuzat pe toți că am
făcut-o special, ca să nu mai vadă ea din curte cine trece pe stradă. Dar s-a
consolat repede. A început mai apoi să iasă la poartă și să oprească lumea, să
afle porția de bârfe atât de necesară.
De fiecare dată
când venea la noi, la plecare dădea și o tură prin bucătărie. Și în șortul ei
încăpător se strecura mai mereu un morcov, o ceapă, un cartof sau ce-i mai pica
la îndemână. Plus să începea din nou cu lingușirile atunci când voia ceva de la
tine: ”Onuța, nu-mi faci și mie un ou prăjit? Că tu îl prăjești atât de biiiine!”.
:))
Și evident că-ți
zicea să faci un lucru exact în timp ce-l făceai. Te vedea cu mătura în mână: ”Ar
cam trebui să dai și tu cu mătura pe aici.”. Vedea că mănânci ceva și te
pregătești să-i dai și ei, exact atunci îți zicea: “Dă, fă, și mie!”.
Pentru ea,
serviciul ideal era să fii învățătoare. A fost foarte tristă că nici eu, nici
sora mea nu am fost vrăjite de posibilitatea de a lucra peste drum (școala e
foarte aproape de casa noastră) și de a primi salariul pe vară fără să facem
nimic. Îmi mai zicea bunica mea din când în când: ”Tu trebuia să stai acasă. Lucrai la un
magazin, te măritai, făceai un copil, stăteai aici că ai unde.” Dar s-a
resemnat și cu faptul că am vrut să plecăm la Capitală, ba mi-a și dat din
pensioara ei cât să-mi plătesc căminul toată facultatea. Mă întreba mereu dacă
am “gagic”. Când aveam, mă trăgea de limbă, de unde e, câți ani are, ce fac
părinții etc. Când nu, îmi zicea: ”Așa, foarte bine, ce, tu ai timp de gagic?
Tu trebuie să înveți!”. La un moment dat i-am zis însă: “Cum? Nu ziceai tu să
mă angajez și să mă mărit, să fac un copil?”, iar ea revoltată: ”Păi, nuuu,
dacă ți-a trebuit școală, școală să faci! Fără copii! După!”.
Ca să explic și
titlul: dacă făcea o gafă și te enerva și te luai de ea, te privea câteva
secunde, apoi zicea: “Ești frumoasă, fă!”. De cele mai multe ori te amuza și
nu-i mai ziceai nimic, o lăsai în pace. Dar replica asta o folosea și de
fiecare dată când cunoștea o persoană nouă. Prietenele care m-au vizitat pe
acasă nu au scăpat de această remarcă. Bineînțeles, era una și pentru băieți: ”Mă,
ești frumos rău!” Că de multe ori comenta după că ”N-am văzut băiat așa urât de
când sunt eu!” e partea a doua. : )))
Din păcate, acum
nu o mai pot da nimănui și nici n-aș mai vrea.
Draguta de ea! coryna
RăspundețiȘtergere