Acum cinci ani eram preocupată de admitere, de valoarea candidaţilor, de ce se învaţă la facultatea mea. Treptat, această preocupare mi-a dispărut, evident că în principal din cauză că deja nu mai eram în generaţia vizată de admitere.
Dar mereu am urmărit subiectele din anii care au urmat, le-am rezolvat măcar parţial, ca să văd dacă „m-am prostit” cu trecerea timpului, m-am amuzat la unele din perlele candidaţilor şi m-am gândit cu tristeţe că oamenii ăia de care râdem noi acum sunt viitorii jurnalişti, pentru că n-are cine altcineva să vină din urmă.
Recunosc, au fost nişte poame şi prin generaţia mea, au fost oamenii care n-au ştiut ce e aia admitere şi au luat printre cele mai mari note la licenţă, au fost oamenii care nu ştiau după unul-doi ani de facultate ce e ala un lead sau o informaţie de background.
Dar au fost şi câţiva mai străluciţi, care într-adevăr s-au remarcat, care s-au preocupat de facultate, iar acum deja lucrează de cel puţin unul-doi ani în domeniile pe care şi le-au dorit. În generaţiile mai noi nu ştiu în ce măsură se mai întâmplă asta.
Şi observ cu tristeţe că profesorii sunt mai demotivaţi cu fiecare an ce trece. Şi, pe final, iată nişte perle luate de aici:
M-am simțit minunat asigurându-i ei siguranța de care avea nevoie.
Facebook le este necesar mai mult adoleșcențiilor.
Din cauza căldurii sufocante și a programului încărcat, pășește cu repeziciune în locuință, pierzând noțiunea timpului, fiind un avantaj.
Aveau tot felul de vicii precum băutura și drogurile iar sentimentul transmis ducea pe oricine cu gândul la teamă.
La prima vedere mama ar putea părea o femeie banală.
Un bărbat cam tânăr pentru gusturile mamei, ce are în buzunarul de la cămașa neagră replici de agățat dintre cele mai siropoase.
Amuzaţi-vă, dar cu măsură, că ei sunt oamenii de la care veţi primi informaţiile peste ceva timp
Dar mereu am urmărit subiectele din anii care au urmat, le-am rezolvat măcar parţial, ca să văd dacă „m-am prostit” cu trecerea timpului, m-am amuzat la unele din perlele candidaţilor şi m-am gândit cu tristeţe că oamenii ăia de care râdem noi acum sunt viitorii jurnalişti, pentru că n-are cine altcineva să vină din urmă.
Recunosc, au fost nişte poame şi prin generaţia mea, au fost oamenii care n-au ştiut ce e aia admitere şi au luat printre cele mai mari note la licenţă, au fost oamenii care nu ştiau după unul-doi ani de facultate ce e ala un lead sau o informaţie de background.
Dar au fost şi câţiva mai străluciţi, care într-adevăr s-au remarcat, care s-au preocupat de facultate, iar acum deja lucrează de cel puţin unul-doi ani în domeniile pe care şi le-au dorit. În generaţiile mai noi nu ştiu în ce măsură se mai întâmplă asta.
Şi observ cu tristeţe că profesorii sunt mai demotivaţi cu fiecare an ce trece. Şi, pe final, iată nişte perle luate de aici:
M-am simțit minunat asigurându-i ei siguranța de care avea nevoie.
Facebook le este necesar mai mult adoleșcențiilor.
Din cauza căldurii sufocante și a programului încărcat, pășește cu repeziciune în locuință, pierzând noțiunea timpului, fiind un avantaj.
Aveau tot felul de vicii precum băutura și drogurile iar sentimentul transmis ducea pe oricine cu gândul la teamă.
La prima vedere mama ar putea părea o femeie banală.
Un bărbat cam tânăr pentru gusturile mamei, ce are în buzunarul de la cămașa neagră replici de agățat dintre cele mai siropoase.
Amuzaţi-vă, dar cu măsură, că ei sunt oamenii de la care veţi primi informaţiile peste ceva timp
Comentarii
Trimiteți un comentariu