A trecut multă vreme de când o carte a reuşit să mă captiveze în aşa măsură încât să nu-mi doresc altceva decât să citesc. Dar „Fructele mâniei” de John Steinbeck a făcut-o din plin. Început într-o după-amiază de vineri, primul volum al cărţii m-a transpus în perioada Marii Depresii, când o familie săracă din Oklahoma este forţată să-şi adune puţinul avut şi să pornească spre necunoscut, spre California, în căutarea unei vieţi mai bune. Familia Joad trece prin şiruri nesfârşite de probleme, umilinţe şi disperarea că oameni în putere nu-şi găsesc de muncă, iar cei dragi de lângă ei mor din cauza foamei sau a condiţiilor precare în care trăiesc.
Nu o să intru în detalii, dar dacă v-am făcut cât de cât curioşi puteţi să o găsiţi la Librăriile Adevărul. Vreau doar să spun că până duminică am reuşit să termin primul volum şi am constatat cu tristeţe că sora mea nu-l are şi pe al doilea. Aşa că luni, după muncă, m-am dus să-l cumpăr. Marţi dimineaţă am coborât din metrou cu o staţie după cea la care trebuia să cobor, pentru că eram atât de captivată de ceea ce citeam încât nu mi-am dat seama că trebuia să cobor decât atunci când s-au închis uşile, iar miercuri dimineaţă deja am ajuns la ultima pagină a romanului.
Comentarii
Trimiteți un comentariu