Expiratul din Vamă


Am fost în 2 mai în vara asta. Nu acum, sunt deja mai bine de două săptămâni de atunci (repede rău mai trece timpul ăsta). Şi-ntr-o seară am ieşit în Vama Veche, în Expirat. Aproape uitasem, trec weekend-urile astea cu viteza luminii. :)))
Doar că se pare că pe moment am fost chiar încântată, dovadă stând un sms pe care l-am salvat în Ciorne pe telefon, după ce m-am întors de acolo, cu gândul să îl transform într-o postare mai elaborată :


„ Cine a fost cel puţin o dată în Vama Veche a auzit cu siguranţă de Expirat. Vineri noapte m-a prins în atmosfera de Vamă, într-un club cu decoruri bizare, dar cu un efect plăcut. Găletuşe transparente de 0,5 kg stau agăţate pe toată marginea localului, manechine acoperite cu celofan atârnă în tot felul de poziţii pe bârnele de susţinere, iar în centru, în loc de candelabru, zeci de sticle goale de bere stau suspendate cu gura în jos.
Undeva pe la ora 2 au venit şi cei de la ROA să ne în-cânte. Pe lângă cunoscuta melodie „Ne place” am putut asculta şi alte piese de pe noul album. Sute de tineri dansau înghesuiţi în nisipul din local, ignorând frigul. Vibraţiile basului lângă care am stat ar fi fost în stare să trezească şi un mort din mormânt. Noroc că nu au făcut-o. : D
Din când în când, o maşină a Poliţiei trecea pe lângă, probabil să verifice dacă lucrurile sunt în ordine. Şi alte maşini veneau până pe nisip. Cele cu fete pe tocuri, care nu pot merge pe jos, plus cele cu băieţii în pantaloni albi de in, după cum mi-au explicat însoţitorii mei de vineri seară.
Muzica a fost în general veche. Şi în totalitate bună. ”


P.S.: Mi s-a confirmat încă o dată că nu am stofă de jurnalist, nu le am cu exclusivitatea. Noroc că inima mea e axată pe PR. : )))
Weekend-ul ăsta merg la Braşov, la o prietenă. Sper să nu mai treacă iar aproape trei săptămâni până vă povestesc cum a fost. : D

Comentarii