Auzi mereu mituri de acest gen. Ca prietenul nu stiu carui prieten a patit-o. Ca a fost de ajuns o clipa de neatentie si totul s-a terminat.
Stai langa el luni bune, poate chiar ani, te obisnuiesti cu zgomotele pe care le face, ii stii fiecare suspin, ii multumesti in gand cand tace, iar la un moment dat sunetul lui e ca si cantecul unui greier. E parte din viata ta, stii ca fara el ti-ar fi greu.
Vrei sa ii faci un bine, sa-l faci iar ca la inceput. Sa fie curat si proaspat, sa fie multumit si el. In scoti din priza, scoti tot ce e in el, le asezi pe masa intr-o ordine de tine stiuta, lasi usa larg deschisa. Si astepti. Si astepti.
Dar cat sa tot astepti? Stie si el ca nu ai atata timp. La un moment dat te impacientezi, te gandesti la tot felul de trucuri care ar putea economisi din timp. O oala cu apa calda in congelator, un cutit cu care sa crestezi gheata pe ici-pe colo. Sunt bune, in cea mai mare parte a timpului functioneaza. Insa ai clipa aia in care nu stii cum… dar ai comis-o. L-ai ucis. Brutal, cu varful unui cutit. Si vezi ca isi da duhul langa tine, auzi cum iese aerul ( freonul, presupun ) pe undeva si nu ai cum sa il opresti.
Trebuie sa imi iau “La revedere” de la frigiderul meu. S-a mutat cu mine din octombrie, iar azi-noapte l-am ucis. Acum mai are doar doua posibilitati de existenta: fie il fac dulap, fie bancuta pe hol.
Comentarii
Trimiteți un comentariu