luni, 15 martie 2010

Povestea bijuteriilor mele


Povestea de iubire dintre mine şi bijuteriile mele începe, aşa cum de obicei se întâmplă cu marile iubiri, undeva în liceu. Prin clasa a noua mi-am cumpărat prima pereche de cercei de argint şi de-atunci nu m-am mai oprit. :D
La un moment dat mi-am făcut o listă cu numărul de bijuterii pe care le am, dar cum el nu rămânea constant prea multa vreme, mi-era greu să îl actualizez. Nu sunt toate din argint, am şi câteva din aur, pe care pentru mai multă siguranţă le las acasă, dar şi foarte multe cu valoare strict sentimentală.
Am auzit de câteva ori replica: „Dacă nu ştii ce să-i cumperi Oanei, ia-i ceva de argint şi o să fie fericită” şi e adevarată. Majoratul meu a fost un moment prolific din acest punct de vedere, iar fiecare aniversare îmi aduce măcar un obiect minunat din categoria bijuteriilor.
Cele mai dragi îmi sunt cele pe care le-am cumpărat primele, cele pe care le-am luat când am vizitat prima oară un loc, precum şi un lănţisor ( de argint, evident ) pe care l-am primit când am împlinit 16 ani.
Toate au o poveste pentru mine. Doar uitându-mă la o brăţară, un ceas, un inel, un lănţişor sau o pereche de cercei pot spune cu exactitate când le-am cumpărat / când le-am primit, de la cine, cu ce ocazie etc. Păcat însă că nu prea am cui spune, iar povestea bijuteriilor mele va pieri odată cu mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu