“Când scriu aceste rânduri e ora patru dimineaţa şi pe masa mea cântă în şoaptă un mic tranzistor. Ascult şi văd în adâncul fiinţei mele: pentru el, prietenul meu care a murit, nimic nu va mai cânta. Lumea în care mă mişc s-a micşorat. El nu mai e acolo unde îmi plăcea să ştiu că trăieşte, scrie şi îşi creşte copilul.
Nicolae Iorga, care a trăit în acelaşi oraş în care se stabilise în cele din urmă şi Miron Radu Paraschivescu, spunea despre cineva că „...locul rămas gol e aşa de mare încât oricine-şi poate sa seama că numai printr-o apropiere a tuturora el poate fi întrucâtva umplut”. –asta scria Marin Preda cândva în februarie 1971 despre Miron Radu Paraschivescu, poet ce i-a fost prieten bun. Asta mă face să mă întreb: oare Marin Preda şi-a vizitat prietenul la Vălenii de Munte? Oare s-a plimbat şi el pe aceleaşi străzi pe care m-am plimbat şi eu de zeci, sute de ori?
Noua ani mai târziu urma să se stingă din viaţă şi Marin Preda, care afirma:
„În viaţa noastră, dincolo de faptă mai e ceva, şi e aproape întotdeauna prea târziu, când ne dăm seama, să mai realizăm, pentru împlinirea noastră, acest ceva pierdut... Nu ne-am născut doar să scriem o carte, sau să construim un pod, sau o frumoască clădire şi pe urmă să murim, cum de fapt ni se şi întâmplă. Dar pentru mai ce? aş putea fi întrebat. Nu ştiu încă să răspund la o astfel de întrebare”.
O fi aflat răspunsul?
P.S. : Am terminat de citit „Imposibila întoarcere”.
Superb extrasul din cartea domnului Preda. La fel cum toate cărțile lui sunt extraordinare.
RăspundețiȘtergere