miercuri, 10 octombrie 2012

Recomandare lectură (11): "320 de pisici negre" - Rodica Ojog-Braşoveanu

Nu vreau să îmbătrânesc (nu cred că vrea cineva), dar atunci când se va întâmpla mi-ar plăcea să am inteligenţa personajului principal al romanului "320 de pisici negre" scris de Rodica Ojog-Braşoveanu, simpatica Melania Lupu, o bătrână de 63 de ani din Bucureşti.

Cine îşi imaginează că viaţa unei bătrâne este plictisitoare se înşeală amarnic. Pe lângă faptul că farmecul şi comportamentul Melaniei o fac să scadă simţitor din anii pe care îi poartă cu graţie (micile trucuri de frumuseţe sunt nelipsite - cum să ai un ten tânăr, la ce sunt bune portocalele etc), inteligenţa şi simţul umorului sunt două arme ale personajului fără de care romanul n-ar avea niciun farmec. Sau, în fine, unul incomparabil mai mic.

Cred că volumul are undeva la 10 personaje, plus/minus câteva. Dar nici nu e nevoie de mai mult. Nu mă omor în general cu romanele poliţiste, însă acesta a făcut o excepţie. Nu mi-au trebuit mai mult de două zile să-l termin, mai ales că dialogurile sunt naturale, descrierile scurte şi cuprinzătoare, iar introducerea în atmosfera descrisă se produce instantaneu.

În mare, povestea este următoarea: Ned Morton, un escoc de profesie, vine în Bucureşti în căutarea Sfântului Graal pentru orice minte criminală - o Madonă de aur în mărime naturală. Dar, presupunând prin absurd că ar găsi-o, simpaticului escroc i-ar rămâne şi misiunea extrem de dificilă de a scoate preţioasa statuie dintr-o Românie comunistă, în care nimic nu mişcă fără ca oamenii legii să ştie. Şi de asta încearcă să-l convingă şi complicii lui, fără folos însă.

Organizează cu măiestrie o evadare din închisoare pentru fosta soţie a celui care a adus statuia de aur în România, doar că... socoteala de-acasă nu se potriveşte nici pe departe cu cea din târg. În locul Olgăi Tudor evadează nimeni alta decât Melania Lupu, care a fost închisă pentru ... ceva ce o să fie dezvăluit abia la finalul romanului.

Melania nu se pierde cu firea, interpretează cu naturaleţe rolul celei cu care a fost confundată, doar că are nevoie de ceva timp pentru a-şi da seama unde e ascunsă statuia. Nimic mai simplu. Organizează pentru asta o vânătoare de pisici negre, pentru a-l găsi pe Mirciulică, prietenul ei mustăcios. Iar Ned şi complicii lui golesc Bucureştiul de nu mai puţin de 320 de pisici negre, de unde şi titlul romanului.

Descrierea vânătorii m-a făcut să râd cu lacrimi, iar partea bună e că aventura de-abia de-aici începe. Melania Lupu reuşeşte să-i pună şi pe poliţişti şi pe infractori pe jar, dar o face cu atâta farmec şi cu atâta inocenţă încât singurul care o depistează este Ned, dar şi el are dubii de cele mai multe ori. Peripeţiile prin care trec personajele din roman sunt multe şi felurite şi toate se întâmplă în doar câteva zile.

Finalul cărţii ne lasă cu sufletul la gură şi ne promite o următoare ispravă a eroinei, una şi mai şi decât cea pe care tocmai am citit-o.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu