"Învierea", ultimul roman scris de Lev Tolstoi, îi aduce autorului excomunicarea din cadrul bisericii. Cenzura ţaristă n-a permis publicarea romanului în forma iniţială. Astfel că în anul 1900, la apariţie, din 129 de capitole, doar 25 au rămas intacte, în timp ce trei au fost eliminate complet (rămâne acum să-mi dau seama dacă romanul pe care l-am citit eu avea şi capitolele astea sau nu).Povestea cărţii e următoarea: Katiuşa, o femeie dintr-o casă de toleranţă, este acuzată că l-a otrăvit pe unul din clienţii săi şi că i-a furat banii. La tribunal, printre juraţii la proces este şi bărbatul care a sedus-o şi a abandonat-o primul, fiind într-un fel responsabil pentru declinul moral în care a ajuns aceasta. Deşi o consideră nevinovată, dintr-o greşeală de exprimare juraţii o condamnă la patru ani de ocnă. Prinţul Nehliudov, cuprins de remuşcări, decide să renunţe la luxul vieţii burgheze, să o urmeze pe Katiuşa şi să se însoare cu ea, totul într-o încercare de a-şi ispăşi greşeala de a fi condus-o pe drumul prostituţiei.
Tot timpul cărţii mi s-a părut puţin exagerată această viziune a prinţului Nehliudov. Se pare însă că romanul este bazat pe un fapt adevărat, despre care autorul a aflat încă din 1887. 13 ani mai târziu iese la lumină şi romanul, gândit iniţial să fie o nuvelă. Titlul cărţii, "Învierea", arată de fapt care a fost momentul în care bărbatul a sedus-o pe Katiuşa - într-o noapte de Înviere, când era venit în vizită la mătuşile lui, unde fata lucra ca servitoare.
Aşa-i că până acum nu se explică de ce romanul a avut urmările cu care am început?
De fapt, povestea pe care am rezumat-o în rândurile de mai sus e doar un pretext pentru descrierea vieţii sociale a Rusiei ţariste. Tolstoi arată diferenţa dintre viaţa ţăranilor care muncesc pământurile (mereu obosiţi, datori, aflaţi la limita subzistenţei, bolnavi, fără speranţă) şi viaţa proprietarilor de moşii (ale căror activităţi principale sunt vizitele, mersul la teatru, aventurile). Arată şi viaţa din închisori, nedreptatea, condiţiile infecte, degradarea morală, deportarea în Siberia, ipocrizia bisericii şi corupţia din stat. Deci întreaga orânduire socială. Vedem şi preoţi, şi muncitori, şi nobilime, şi tărani, şi ofiţeri, şi negustori, cu calităţile şi defectele lor.
Şi să nu credeţi că romanul a fost scris dintr-o imaginaţie prea bogată a autorului. Tolstoi a vrut să reflecte cât mai fidel realitatea, aşa că a vizitat închisorile, s-a familiarizat cu judecăţile, cu dreptul penal, a citit despre viaţa deportaţilor, a ţinut cont de sfaturile juriştilor, care l-au ajutat să redacteze diferite acte care apar în roman.
Finalul e sub aşteptări, din păcate. Dar, ca de obicei, nu-l dezvălui. :)
Comentarii
Trimiteți un comentariu