Evadare prin cuvinte

Vieţile pe care le-am trăit

2012-02-09T19:16:00.000-08:00

Vine un moment în viaţă în care îţi dai seama că te-ai maturizat. Sau cel puţin aşa ar trebui. Şi deşi sunt undeva pe la sfertul vieţii (aşa îmi place să cred :D), am impresia că mi-am trăit vreo trei vieţi.

Copilăria

Ca ieri stăteam desculţă în nisip, mă jucam cu toţi câinii pe care îi vedeam şi mă rugam de mama cu lacrimi în ochi: "Te roooog, hai să-l păstrăm şi pe ăsta!!!". Mă dădeam în leagăn cu viteză şi niciodată nu ameţeam. :D Mă jucam toată ziua şi mă trezeam cel devreme la 10. Aşteptam cu nerăbdare fiecare episod din Sailor Moon sau Scooby Doo. Aveam prieteni doar băieţi şi nu-mi păsa că mă murdăream la cel mult 5 minute după ce mama îmi dădea hăinuţe curate. Eram o împiedicată, cădeam la tot pasul, m-am umplut de julituri până am învăţat să merg pe bicicletă şi credeam orbeşte tot ce zicea soră-mea, de la faptul că ea e o vrăjitoare care o să ma transforme în broască dacă nu fac ce zice ea la faptul că sunt cumpărată de la ţigani pe o sită de mălai.

Adolescenţa

Iubeam zilele de sâmbătă, când la ora 17.00 ne întâlneam toată gaşca în parcul nou şi mergeam la Evergreen. Stăteam cu orele de vorbă şi niciodată nu ne plictiseam şi puteam ieşi lejer cu 6 lei - banii de două sucuri. De-abia aşteptam ziua cuiva ca prilej să ne lase părinţii să rămânem la persoana respectivă peste noapte. În continuare avem prieteni băieţi, dar s-a produs şi neaşteptatul - m-am împrietenit cu fete. :D

Mă speriau orele de fizică în care mă rugam constant să nu mă asculte pe mine şi iubeam orele de engleză, de română sau de religie. Prietenii ştiu de ce. ;))

Maturitatea

Asta chiar m-a luat prin surprindere. Nu ştiu când am trecut de la studenta fără bani, care se ducea la sora ei să mănânce când avea frigiderul gol (să ne înţelegem, se întâmpla frecvent) la angajata care se trezeşte în fiecare dimineaţă să meargă la serviciu (mai nou în fiecare seară), care are responsabilităţi, care e frustrată, nervoasă, mereu obosită, fix ceea ce ziceam când eram copil şi o vedeam aşa pe mama că n-o să fiu niciodată.

Din vieţile trăite până acum... ultima îmi place cel mai puţin.

Galaad

2011-10-25T00:44:00.000-07:00

De obicei atunci când spunem că nu avem timp pentru ceva spunem de fapt că nu vrem să ne facem timp pentru lucrul respectiv. La fel şi eu cu cititul. Pot să mă plâng cât vreau că sunt ocupată, că nu mai am timp să citesc, dar adevărul e că nu ma opreşte nimeni. Poate doar pasiunea mea pentru serialul „Roswell”, recent redescoperit, care-mi ocupă serile de ceva timp. Şi faptul că până acum pur şi simplu n-am avut cărţi.
Dar am fost ajutată să descopăr anticariatul „Ex Libris” (poate cineva să mă lămurească dacă e acelaşi care era în pasajul de la Universitate?), de unde mi-am luat trei cărticele pentru sufletul meu.

Una dintre ele este „Galaad”, scrisă de Marilynne Robinson. Două seri mi-au fost de-ajuns pentru a intra în universul descris de câştigătoarea premiului Pulitzer. Un pastor bătrân, cu probleme cu inima, dar cu o soţie tânără şi cu un fiu care în mod normal ar fi trebuit să-i fie nepot îşi dă seama cu tristeţe că nu o să-şi vadă băiatul crescând.

Astfel se hotărăşte să-i lase o scrisoare (devenită roman) în care să-i spună toate lucrurile pe care nu o să apuce să i le zică. Istoria familiei se amestecă în povestirea bătrânului (care se simte tânăr şi nu-şi doreşte sub nicio formă să moară) cu întâmplările actuale, cu gândurile lui, din care ies la iveală toate acele defecte omeneşti (invidie, paranoia etc) la care nu te-ai aştepta de la un pastor.

Trecutul este descris din perspectiva unui băiat, actualitatea din perspectiva unui bătrân, dar atât de uşor se face trecerea, încât cartea e de înţeles la orice vârstă. Referirile biblice sunt şi ele foarte subtil aduse în discuţie. V-o recomand cu drag. Lectură plăcută!

Vortex-ul Spaţiu – Timp

2011-09-21T06:05:00.000-07:00

Mie una îmi place să citesc despre planete. Da, despre tot felul de planete: roşii, pitice, gigant, de diamant, de fier, cu atmosferă, fără atmosferă, aflate în galaxia noastră sau la zeci de ani lumină depărtare, despre găuri negre, antimaterie etc.
Dar sunt foarte multe lucruri interesante de descoperit şi despre planeta noastră. De exemplu, am aflat că ultimele cercetări ale specialiştilor de la NASA au dovedit că Pământul se află în mijlocul unui vortex spaţiu – timp, lucru pe care Einstein l-a prezis acum aproape 100 de ani.

Pe 4 mai 2011, cercetătorii au avut certitudinea că spaţiul şi timpul sunt distorsionate în jurul Pământului. Potrivit teoriei lui Einstein, spaţiul şi timpul se mişcă împreună, formând un fel de material cu patru dimensiuni. Masa Pământului apasă pe acest material, ca o persoană care stă în mijlocul unei trambuline. Pentru faptul că Pământul se roteşte, el atrage materialul acesta într-un vârtej 4D, în mijlocul căruia ne aflăm şi noi.

Nu mă amăgesc că înţeleg mare lucru, dar e bine de ştiut. Dacă vreţi să mai aflaţi câte ceva: http://science.nasa.gov .

Weekend la Braşov

2011-08-29T07:12:00.000-07:00

Distanţa dintre Văleni şi Braşov este cu câţiva kilometri mai mică decât cea dintre Văleni şi Bucureşti. Cu toate astea, e prima oară când am reuşit să ajung în Braşov (a doua dacă punem la socoteala săptămâna petrecută în Poiană cu ocazia şcolii de leadership din 2009, dar atunci am stat doar sus în Poiana Braşov).

Aşa că am hotărât să rezolv problema, mai ales că aveam câteva persoane dragi de văzut prin oraş. M-a cazat Raluca, o bună prietenă de la facultate, pe care nu o mai văzusem de mai bine de un an. Tot ea mi-a fost şi ghid turistic. Am vizitat Biserica Neagră, unul părculeţ (incomparabil mai mic faţă de cele din Bucureşti), primăria şi tot ce înseamnă centrul. Bineînţeles că nu am pierdut ocazia de a lua câteva prostioare care să-mi amintească de oraş. Am şi primit câteva care să-mi amintească de Raluca. De parcă aş vrea să o uit.: P

Ne-am oprit la una din terasele din centrul vechi. Foştii mei colegi de clasă din liceu nu s-au lăsat prea mult aşteptaţi, aşa că am avut parte de o zi de sâmbătă frumoasă, alături de prieteni buni, în care am povestit o groază, nu am bârfit, aşa cum am fost acuzate la un moment dat. : )))
Serile au fost şi ele foarte plăcute, mai ales cea de vineri, care ne-a prins până pe la 3-4 dimineaţa povestind, iar eu şi Raluca încă mai aveam ce ne spune. Deh, aşa se întâmplă când te vezi din Paşte-n Crăciun.

Evident că weekend-ul a trecut mult prea repede şi a trebuit să mă întorc în Bucureşti. Mă bătea la un moment dat gândul să mă mut în Braşov (aşa, cu forţa :D), dar am decis că ar fi mai bine să mai merg de câteva ori pe acolo înainte de a lua vreo decizie. : )))

Dacă vă interesează, iată şi cealaltă variantă a povestirii aici

Expiratul din Vamă

2011-08-22T05:53:00.000-07:00

Am fost în 2 mai în vara asta. Nu acum, sunt deja mai bine de două săptămâni de atunci (repede rău mai trece timpul ăsta). Şi-ntr-o seară am ieşit în Vama Veche, în Expirat. Aproape uitasem, trec weekend-urile astea cu viteza luminii. :)))
Doar că se pare că pe moment am fost chiar încântată, dovadă stând un sms pe care l-am salvat în Ciorne pe telefon, după ce m-am întors de acolo, cu gândul să îl transform într-o postare mai elaborată :

„ Cine a fost cel puţin o dată în Vama Veche a auzit cu siguranţă de Expirat. Vineri noapte m-a prins în atmosfera de Vamă, într-un club cu decoruri bizare, dar cu un efect plăcut. Găletuşe transparente de 0,5 kg stau agăţate pe toată marginea localului, manechine acoperite cu celofan atârnă în tot felul de poziţii pe bârnele de susţinere, iar în centru, în loc de candelabru, zeci de sticle goale de bere stau suspendate cu gura în jos.
Undeva pe la ora 2 au venit şi cei de la ROA să ne în-cânte. Pe lângă cunoscuta melodie „Ne place” am putut asculta şi alte piese de pe noul album. Sute de tineri dansau înghesuiţi în nisipul din local, ignorând frigul. Vibraţiile basului lângă care am stat ar fi fost în stare să trezească şi un mort din mormânt. Noroc că nu au făcut-o. : D
Din când în când, o maşină a Poliţiei trecea pe lângă, probabil să verifice dacă lucrurile sunt în ordine. Şi alte maşini veneau până pe nisip. Cele cu fete pe tocuri, care nu pot merge pe jos, plus cele cu băieţii în pantaloni albi de in, după cum mi-au explicat însoţitorii mei de vineri seară.
Muzica a fost în general veche. Şi în totalitate bună. ”

P.S.: Mi s-a confirmat încă o dată că nu am stofă de jurnalist, nu le am cu exclusivitatea. Noroc că inima mea e axată pe PR. : )))
Weekend-ul ăsta merg la Braşov, la o prietenă. Sper să nu mai treacă iar aproape trei săptămâni până vă povestesc cum a fost. : D

De ce iubesc Bucureştiul

2011-08-16T04:25:00.000-07:00

Prin Bucureşti am călcat prima oara cândva prin 2003 – 2004, după ce m-am rugat îndelung de soră-mea să mă ia în vizită. Strânsesem ceva bănuţi de o groază de timp şi de-abia aşteptam să-i sparg pe hăinuţe şi cărti de la anticariat.

Doamne, cât mai citeam pe vremea aia... Zeci şi zeci de volume, nu mă mai săturam de ele. Acum... cu greu îmi rup 10 – 15 minute pe seară să văd ce mai face Hans Castorp în „Muntele Vrăjit” al lui Thomas Mann.

Am stat cu nasul lipit de geamul microbuzului tot drumul, să nu pierd nimic. Zâmbesc acum când îmi amintesc, n-am ce pierde, în afară de două grădini cu muuulţi pitici coloraţi. Sunt frumoşi. : )
Când am coborât la Gara de Nord eram suspect de tăcută. Făceam doar ochii mari. Nu m-au speriat nici aurolacii murdari cu pungi şi mai murdare, nu m-a speriat nici mulţimea de oameni ce părea să se grăbească spre acceaşi direcţie necunoscută, nici metroul, nici toate lucrurile urâte pe care le auzisem despre Bucureşti.
Nici nu pot spune că mi-a plăcut. La plecare i-am zis soră-mii că nu înţeleg de ce îi place atât de mult oraşul, nu e nimic deosebit. A rămas dezamăgită.

Am fost apoi din nou poate după vreun an. Cele 3-4 zile petrecute aici au trecut imediat. De data asta am stat în cămin, în Kogălniceanu, soră-mea nu mai stătea de vreme bună în gazdă. Cineva a crezut că sunt studentă, am fost cea mai fericită.
Zilele alea am stat mai mult singură, prinsesem un obicei să merg pe jos de la cămin până la Universitate, în pasaj. Era o Mecca pentru mine acel pasaj, o să-l regret toată viaţă. Părerea mea e că acolo găseai tot ce voiai: de la Mc la bancomate, de la anticariate la magazine de bijuterii, de la xerox-uri la cafenele. Absolut orice. Mă pierdeam cu orele în atmosfera aia de subteran şi clipeam uimită când ieşeam şi vedeam că afară e cald şi lumină.

Apoi porneam înapoi spre cămin, cu plasa plină cu cărţi. Uneori mă opream prin Cişmigiu, răsfoiam câteva pagini dintr-o carte, mă uitam zâmbind la păsări, la copaci, la oameni. Undeva în spatele curţii căminului era o gogoşerie. Acolo am mâncat cele mai bune gogoşi, mari şi pufoase, pline de zahăr. Seara stăteam în părculeţul din curtea căminului şi mă gândeam: „În câţiva ani asta va fi viaţa mea”.

Atunci m-am îndrăgostit iremediabil de Bucureşti.

Vara in Costinesti

2011-07-28T01:02:00.000-07:00

Stau de cateva zile bune si ma intreb ce anume sa scriu pe blog. L-am neglijat, stiu. Mereu fac asa, mai ales atunci cand imi propun sa n-o fac.
Din mai de la ultima postare si pana acum a trecut o mica vesnicie. Timp in care lucrurile se schimba. Ar fi mult sa descriu toata perioada, ma voi rezuma doar la mare, e cea mai recenta amintire.

Am fost din nou in Costinesti. Al treilea an. Despre experientele dintr-un an anterior am zis cate ceva aici.
Ma simt ca un pictor in fata panzei albe. Trebuie sa ma gandesc serios cu ce culoare voi incepe, ce ton sa dau povestirii si ce anume vreau sa surprind.

A fost… frumos si scurt. Ca un vis. Ca vara. Ca viata. Am ramas cu nostalgia ca s-a terminat. Nu prea am stiut clar diferenta intre zi si noapte, acolo e agitatie tot timpul. Scenele filmului pe care l-am trait se suprapun in mintea mea. Stiu ca am dansat mult, m-am plimbat, am stat pe plaja si am numarat bobitele de nisip caldut, am vazut cum se trezea soarele din mare, am simtit vantul ce-mi canta in ritmul verii, am ras pana cand mi-au dat lacrimile, am primit afectiune cat sa-mi ajunga un an intreg (anumite persoane stiu despre ce vorbesc, corect? : )) ), am vorbit mult si despre orice, m-am bronzat, m-am intalnit cu un prieten drag (unul singur, dar bun), am trait momentul.

Daca si voi ati ramas cu o usoara nostalgie, cu gandul la mare, cu gandul la o evadare, atunci mi-am indeplinit scopul. : )

Moartea frigiderului

2011-05-11T23:35:00.000-07:00

Auzi mereu mituri de acest gen. Ca prietenul nu stiu carui prieten a patit-o. Ca a fost de ajuns o clipa de neatentie si totul s-a terminat.
Stai langa el luni bune, poate chiar ani, te obisnuiesti cu zgomotele pe care le face, ii stii fiecare suspin, ii multumesti in gand cand tace, iar la un moment dat sunetul lui e ca si cantecul unui greier. E parte din viata ta, stii ca fara el ti-ar fi greu.
Vrei sa ii faci un bine, sa-l faci iar ca la inceput. Sa fie curat si proaspat, sa fie multumit si el. In scoti din priza, scoti tot ce e in el, le asezi pe masa intr-o ordine de tine stiuta, lasi usa larg deschisa. Si astepti. Si astepti.
Dar cat sa tot astepti? Stie si el ca nu ai atata timp. La un moment dat te impacientezi, te gandesti la tot felul de trucuri care ar putea economisi din timp. O oala cu apa calda in congelator, un cutit cu care sa crestezi gheata pe ici-pe colo. Sunt bune, in cea mai mare parte a timpului functioneaza. Insa ai clipa aia in care nu stii cum… dar ai comis-o. L-ai ucis. Brutal, cu varful unui cutit. Si vezi ca isi da duhul langa tine, auzi cum iese aerul ( freonul, presupun ) pe undeva si nu ai cum sa il opresti.
Trebuie sa imi iau “La revedere” de la frigiderul meu. S-a mutat cu mine din octombrie, iar azi-noapte l-am ucis. Acum mai are doar doua posibilitati de existenta: fie il fac dulap, fie bancuta pe hol.

Soacră de Bucureşti . Aşa, ca principiu.

2011-05-04T04:48:00.000-07:00

Am citit mai demult pe blogul cuiva că de când şi-a luat maşina nu i se mai întâmplă chestii de povestit, la fel cum i se întâmpla când mergea cu RATB-ul.
Eu folosesc frecvent autobuzul, tramvaiul şi metroul, n-am ce face. La fel şi multe alte personaje pitoreşti de pe la noi. Deunăzi, o tanti trecuta bine de 60 de ani, dar cu un par vopsit de un negru izbitor, a început să se plângă de nora ei. Persoana de lângă ea arunca din când în când un compătimitor „Ooooh” sau „Aaah”. Se pare că acestea erau motive suficiente pentru ca soacra să continue furioasă cu nemulţumirile ei, cu o voce suficient de puternică încât să fie auzită până în cel mai îndepartat colţisor al tramvaiului.
Drumul de la Piaţa Hurmuzachi până la Eroilor nu mi s-a părut niciodată mai lung. Frustrarea principală a femeii era faptul că nora lucrează de noapte şi doarme toată ziua. Astfel nu se văd mai deloc, deşi locuiesc în acelaşi apartament cu două camere din Capitală. O altă problemă era faptul că fiul ei se înţelege bine cu soţia, astfel mama soacră nu e crezută în frustrarile ei.
Cel mai important i se părea acesteia faptul că ea spală, calcă şi găteşte, în timp ce nora face doar curăţenie. La această replică, a fost întrebată cu un ton mirat de vecina de scaun: „Cum?? Spălaţi de mână??” Răspunsul a venit firesc: „Ah, nu, avem maşină de spălat. Dar aşa, ca principiu”.

Cum să pierzi un salariu de 2 milioane de dolari sau Când se satură omul de bine

2011-03-09T06:03:00.000-08:00

Câţi puşti de 18 ani, exmatriculaţi din liceu cu câteva săptămâni înainte de absolvire, se gândesc că vor fi cei mai bine plătiţi actori de seriale din toată lumea? Nu ştiu, nu cred că prea mulţi, dar Charlie Sheen a fost unul care chiar a reuşit lucrul ăsta. Păcat că nu l-a ţinut prea mult.
A ajuns să câştige 2.000.000 de dolari pentru fiecare episod din sitcomul „Two and a half men”. Mie una mi-ar trebui peste 400 de ani ca să strâng banii pe care el îi ia pentru 20 de minute de muncă.
Carismatic, enervant de sigur pe el şi plin de bani este personajul pe care îl interpretează Charlie în binecunoscutul serial „Two and a half men”. Şi-a încercat el norocul de-a lungul timpului prin diverse filme, dar niciunul nu l-a făcut cu adevărat să se remarce. Poate "Wall Street", dar parcă e prea mult de-atunci. Însă rolul lui Charlie Harper i s-a potrivit ca o mănuşă. Sau a fost făcut special ca să i se potrivească.
Dupa un contract de 7 sezoane (în 7 ani), cei de la Warner Bros. s-au gândit să mai profite puţin de notorietarea serialului pentru a face nişte bani, cu încă două sezoane. Dar socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.
Actorul din rolul principal, ce se-apropie cu paşi repezi de jumătate de secol, se poartă ca un tânăr iresponsabil. Te-ai aştepta la mai multe de la un om care a fost căsătorit de trei ori şi care are cinci copii. Oare? Antecedentele sale în materie de alcool, droguri, abuz, violenţă, puşcărie nu-l fac prea demn de încredere.
Asa se face ca aflat la 4 episoade înainte de finalul sezonului al optulea, Charlie Sheen a fost concediat, „effective immediately”, după cum spune comunicatul de presă eliberat pe 7 martie 2011 de CBS şi cei de la Warner Bros. Evident că nu datorită bunei purtări.

Moş Vasile şi motanul

2011-02-28T06:43:00.000-08:00

Moş Vasile îl are pe Tomiţă de patru ani. Doarme cu el în pat, îl urechează dacă se suie pe masă (şi tot degeaba), îi spune să nu mănânce porumbeii vecinilor (că altfel o păţeşte), iar Tomiţă îl ascultă. Ba îi şi răspunde, prin miorlăituri prelungi.

Ce au de împărţit un bătrân de 70 de ani şi un motan de patru ani? Ehe, destule. Numai ei ştiu prin câte au trecut împreună. Mănâncă amândoi, dacă sunt bolnavi se îngrijesc unul pe celălalt. Ba mai mult, până şi în vacanţe tot nedespărţiţi sunt.

A suferit cândva moşneagul, când Tomiţă al lui n-a venit vreo cinci zile acasă. „Îl prinsese un vecin, îl ţinea închis. Om cu suflet rău. L-am auzit eu plângând pe Tomiţă, voia să vină acasă. M-am dus la el, i-am zis „Ce ţi-a făcut, bre, bietul animal?” Ţi-l plătesc, îţi dau o sută de euro pe el, numa’ dă-mi-l înapoi”. Şi i l-a dat, fără să-i ia banii. Îi era drag şi omului, de-aia voia să îl oprească.

Are bani moşul din povestea noastră. A fost mare faianţar la vremea lui. Şi-acum mai face câte o lucrare, când e vremea mai bună. Pensia lui de 10 milioane îi e suficientă să satisfacă dorinţele culinare ale lui şi ale prietenului său mustăcios, ba chiar să se şi plimbe.

Păi n-au fost ei vara trecută 10 zile la Năvodari? Au fost, şi-au găsit gazdă şi au ieşit pe plajă. Au venit două femei frumoase la ei, îl voiau şi ele pe Tomiţă. I-a zis el uneia, „domniţă, fără supărare, eu nu-l schimb pe Tomiţă al meu nici măcar pentru matale”. Şi nu s-a supărat, a râs şi i-a invitat pe cei doi la masă. Au ieşit la restaurant, unde bătrândelul nostru a băut mai mult decât era cazul şi a început să danseze de zor, cu motanul cocoţat pe umăr.

Stă supărat bătrânul, a pierdut trenul şi nu are cu ce ajunge acasă până dimineaţa. Se gândeşte tot la Tomiţă, la ce supărat o să fie că nu i se întoarce prietenul. Şi o să-i fie foame, şi n-o să aibă cine să-i dea de mâncare. Moşul are traista plină, după cumpăraturi a întârziat, i-a luat tacâmuri şi bobiţe lui Tomiţă, dar trenul n-a ştiut să stea să îl aştepte.

„Acum, eu o să mă descurc, îmi iau o sticlă de vin, mâncare am destulă şi stau aici până dimineaţă. Dar bieeetul meu Tomiţă, ce-o fi crezând el, că nu mai vin la el?”
Îi păzesc câteva minute bagajele, dar „el n-are nimic de împărţit cu nimeni, aşa că n-are cine să vină la bagajele lui”. Se întoarce cu o cafea şi cu o sticlă de ţuică ascunsă în sân. N-a luat vin, că era sticlă mare şi se îmbăta. A luat-o mai mult ca să se încălzească. Dar ce, ăsta-i frig? Păi când era el pe vremea războiului la Orşova...

Dar asta e deja o altă poveste şi trebuie să prin trenul...

M-am mutat.

2010-06-04T15:37:00.000-07:00

Gata, m-am mutat aici. :)

Awesome blogger

2010-05-28T13:22:00.000-07:00

Am primit iar un premiu de la fratiorul meu. Cu o mica leapsa.
Cu copy/paste de pe blogul lui, premiul arata cam asa: "El vine ca semn de apreciere, admiratie si respect pentru munca celui ce presteaza in lumea virtuala a bloggerilor."
Multumesc frumos, ma simt onorata. ;;)
Si are si urmatoarele intrebari:
1. Cand te-ai indragostit ultima oara?
Azi se fac sapte luni. :)
2. Care sunt sporturile tale preferate si pe care dintre ele le practici?
Inotul, snooker-ul si... cam atat. De practicat... inotul vara, si cate un joc de biliard din Paste in Craciun.
3. Cand ai spus ultima oara "te iubesc!" si cui?
Azi, cui merita.
4. Care este melodia pe care o canti sub dus?
Depinde ce am auzit in ziua respectiva, pentru ca ma trezesc ca fredonez ceva si apoi stau mult sa ma gandesc unde anume am auzit melodia.
5. Care este culoarea ta favorita?
Imi plac mai multe: mov, albastru, verde.
6. Este vreun lucru pe care ai vrea sa-l schimbi la tine? Daca da, care?
Eh, nu prea ma gandesc eu la lucruri de-astea imposibile. ;))
7. Care este partea ta preferata a zilei? De ce?
Dimineata, pentru ca o dorm. :D

Leapsa e deschisa oricui vrea sa o preia. :)

P.S. : In curand ma mut pe .ro, iar daca m-ati vizitat pe aici, m-as bucura foarte mult sa ma vizitati si pe http://oanapdrr.ro.

CSR' 10

2010-05-25T10:25:00.000-07:00

Azi am fost la înălţime. La propriu. Etajul 21 al Hotelului Intercontinental a găzduit câteva zeci de persoane interesate de CSR ( Campanii de Responsabilitate Socială ), printre care şi pe mine.
Speakeri naţionali şi internaţionali ne-au vorbit despre diferenţele dintre CSR şi PR, despre proiecte sustenabile şi despre faptul că schimbarea la nivelul unei companii se poate realiza doar dacă este posibilă şi la nivelul personal al angajaţilor.
A cincea editie a International CSR Conference a adunat peste 20 de vorbitori şi în jur de 50 de participanţi . Azi şi mâine, nume mari din lumea afacerilor ( Cosmina Frâncu, CSR& Sponsorhip Manager, BRD, Ramona Brad, External Relations Associate Director Procter& Gamble Romania, Paolo Chighine, Head of External Relations at Enel Romania, Cătălina Pîslaru, Officer at Orange România, Luminiţa Oprea, Strategist, Saga Business& Community etc) ne împărtăşesc câte ceva din experienţa lor. Câţiva reprezentanţi de top din lumea business din România au ocazia de a asculta, a pune întrebări şi a-şi exprima punctul de vedere în legătură cu teme ce ţin de zona de verde şi de marketing a CSR-ului.
Prezenţa mea la eveniment s-a limitat la a împarţi câteva badge-uri, la a da câteva broşuri, la a bea multă cafea şi la a asculta trei conferinţe, dintre care două în limba engleză, dar e şi ăsta un început. :-j

E greu să fii femeie într-o lume a bărbaţilor.

2010-05-24T14:40:00.000-07:00

Da, e adevărat ce zic cei de la Pepsi. Am avut un weekend întreg la dispoziţie să-mi dau seama de acest lucru. A început printr-un campionat de biliard în care vreo 20 de bărbaţi au venit cu tacurile de-acasă ca să arate că sunt cei mai buni. M-am făcut nevăzută după vreo două ore şi 6-7 jocuri (vizionate, nu jucate), am evitat la fix ploaia, dar nu şi bălţile lăsate de ea. Mi-am cheltuit ultimii bani (pe haine, evident :-j ) şi am lenevit jumătate de zi în patul soră-mii, care făcea mâncare. : )
În a doua zi a trebuit să iau taurul de coarne ( a se citi „bicicleta” ) şi mi-am înfruntat o mare teamă. Am mers, după cel puţin 12-13 ani, cu bicicleta. Mai mult ca să dovedesc altcuiva că pot, nu mie. Şi n-a fost o privelişte plăcută. S-a lăsat cu multe căzături ( zeci, sute, cine a mai stat să le numere? ), cu o geacă murdară şi cu vreo două vânătăi. Şi, să nu uităm, cu convingerea că mersul pe bicicletă e GREU, cum ziceam mai demult într-o altă postare. Dar, ca să dăm Cezarului ce e al Cezarului, cândva trebuia s-o fac şi pe asta. La un moment dat m-am simţit bine când am stăpânit chiar frumuşel mica bestie şi am îndrăznit să accelerez. Dar dacă parcul ar fi fost gol era şi mai bine. : ))

P.S.O să revin zilele astea cu o leapsă şi cu un premiu de la Frăţiorul meu. : )

300 sau 500? Acesta este întrebarea.

2010-05-17T13:43:00.000-07:00

În cadrul PR&Ad Fair am participat la o conferinţă: „Portfolio = Job?” .
Timp de vreo două ore am aflat că toţi oamenii au aceleaşi pasiuni ( cititul, călătoriile şi calculatorul ) şi doresc acelaşi lucru ( să lucreze într-un mediu atractiv, cu oameni tineri şi dinamici, cu mari oportunităţi de dezvoltare profesională ). Sau cel puţin asta spune CV-ul lor.
Mai greu se pune problema când e vorba de evaluare. Mai exact, când te autoevaluezi. Şi mai ales cu cât. Aici speakerii şi-au cam dat cap în cap, fiecare văzând lucrurile altfel. Inevitabil, în timpul interviului vine un moment în care eşti întrebat ce salariu ţi-ai dori.
Ipoteza 1: Se presupune că lucrezi undeva, într-o companie mai mică, iar acum vrei să-ţi schimbi locul de muncă. Să zicem că aveai un salariu de 300 de euro, iar acum ceri 500 pentru o poziţie în compania mai mare.
Angajatorul 1: „ Tu vii dintr-o companie în care îţi ştiai treaba, îţi făceai partea ta de lucru bine pentru salariul respectiv. Vii la noi, unde nu ştii nimic, şi vrei să iei bani mai mulţi pentru ceva ce nu ştii să faci?”
Ipoteza doi: Aceeaşi situaţie, doar că nu ceri un salariu mai mare, ci la fel, considerând că pentru început contează cadrul în care lucrezi, mai puţin banii.
Angajatorul 2: „Adică tu consideri că valorezi doar 300 de euro. Foarte bine, asta e valoarea ta, dar noi căutăm oameni mai valoroşi, cu mai multă încredere în ei. Mai mult succes data viitoare”.
300 sau 500? Că eu habar n-am...

And the winner is...me. :D

2010-05-15T05:05:00.000-07:00

Prima mea campanie de PR

Am participat de curând la un concurs. Nimic nou până acum, mereu mă înscriu pe la tot felul de concursuri, iar cunoscuţii mei ştiu asta. Însă de data asta a fost altfel. Nu a fost vorba de vreo tragere la sorţi, de o scrisoare frumoasă de motivare sau mai ştiu eu ce.
Acum am lucrat pe bune, am făcut ceea ce sper că voi face dacă voi reuşi să mă angajez în domeniu. Am făcut o campanie de promovare pentru o pensiune, am gândit strategia, am făcut o prezentare. E ca şi cum aş fi mers cu un pitch la un client, iar clientului i-a plăcut ideea mea. Sentimentul pe care l-am trăit a fost asemănător cu acela pe care l-am avut când am luat permisul, a fost o confirmare că pot face asta.
Şi... cum nicio muncă nu trece fără o răsplată, în curând îmi voi petrece un weekend gratuit la pensiunea respectivă, undeva în Slănic Moldova. Şi nu doar eu, ci cu încă o persoană. Aşa că m-am hotărât să o iau cu mine pe mama, merită şi ea o mică vacanţă. :D

Sex and the city

2010-05-14T11:45:00.000-07:00

Tocmai am terminat de văzut toate cele şase sezoane din „Totul despre sex”, după care am (re)văzut şi filmul. Cred că în mare ştiţi despre ce e vorba: patru femei cu cariere de succes nu au aşa mult noroc în dragoste. Pe parcursul a vreo şase ani le urmărim cum intră şi ies din relaţii, cum suferă sau fac pe alţii să sufere, cum se ceartă şi se împacă, dar mai ales vedem cum prietenia lor e mereu pe primul loc, iar bărbaţii din viaţa lor învaţă să accepte asta.
De-a lungul serialului mi s-a pus de câteva ori întrebarea: „Dar tu ce înveţi din serialul ăsta?” Ar fi greu să spun că am învăţat ceva, dar nu mi s-a părut în nicio clipă o pierdere de timp. În definitiv, se pare că femeile sunt împărţite în două mari categorii: cele care de mici visează la Făt-Frumos şi cele care nu mai cred în basme. Bineînţeles, şi pe aici există nişte dificultăţi, tocmai cele care nu cred în basme ajung să se lase furate de iluzii, iar cele care cred au foarte mari dificultăţi în a-l găsi pe „the one”. În plus, dragostea e posibilă la orice vârstă, iar modul în care fată de 20 de ani gândeşte şi se poartă într-o relaţie este aproape identic cu cel al unei femei de peste 35 de ani. E trist totuşi să cred că în 15-20 de ani nu voi învăţă nimic în materie de relaţii.
Dar e doar un film, nu? : ))

La mulţi ani!

2010-05-09T15:49:00.000-07:00

Pregătiţi-vă, intră iar în scenă culmea patriotismului local. Cred că a trecut ceva timp de când nu am mai pomenit nimic de Văleni. Poate credeţi că l-am uitat, dar vă înşelaţi. :D
Ieri, 9 mai, a fost ziua oraşului Vălenii de Munte. Da, ştiu, a fost şi Ziua Europei, dar pentru mine e mai puţin important.
Important e că ziua de 9 mai mă face să mă gândesc mereu la trecut, la clipele alea în care nici prin gând nu îmi trecea că o să cresc, o să mă fac mare şi o să trebuiască şă îmi fac un rost. Mă duce înapoi la fericirea de a avea o zi liberă de la şcoală, de a avea o festivitate cam plictisitoare la care trebuia să mergem, la faptul că an după an îmi auzeam citit numele în faţa a câteva sute de persoane ( olimpicii la nivel judeţean la olimpiadele şcolare primeau diplome şi bani cu ocazia asta ) şi mă îndreptam cu fruntea sus să îmi iau diploma şi plicul cu bani.
Ce am făcut anul ăsta de ziua oraşului? Am încercat să învăţ, doar mâine am examen. Aici la Bucureşti nu ştie lumea că trebuia să avem zi liberă de la tot? : ((

Oare pot avea şi eu căsuţa mea?

2010-05-04T07:41:00.000-07:00

“Nu veţi fi niciodată priviţi cu seriozitate de ceilalţi bloggeri dacă nu aveţi cont pe .ro” sunt primele cuvinte pe care le-am auzit de la proful de Social Media semestrul acesta.
Acum vreo doi ani habar nu aveam ce înseamnă un blog, cu atât mai puţin să mă gândesc că vreau eu unul. Dar de vreun an şi jumătate sunt mai mult sau mai puţin prezentă în blogosferă, cu micul meu blog. Sunt cea mai fericită când mai cresc în Zelist sau când primesc comentarii de încurajare.
Să am domeniul pe .ro? Până la cei de la blogway şi cei de la befair nici nu mă gândeam în mod serios că eu aş putea deţine un domeniu. Dar vreau, vreau un cont pe .ro. Ar fi căsuţa mea virtuală. :D Merit şi eu căsuţa mea. Aş ţine-o curată, îngrijită, aş primi cu drag musafiri. ; ))
So what do you say?

1 mai

2010-05-03T03:58:00.000-07:00

Am fost şi eu una din miile de persoane care au luat cu asalt Vama în weekendul ce a trecut. Am plecat din Bucureşti cu o întârziere de vreo jumate de oră, am făcut o scurtă oprire în Constanţa ( unde ne-am plimbat pe la Cazino ), iar undeva după ora 18.00 am ajuns în cele din urmă în Vamă.
Nu aveam cazare, aşa că nimic mai simplu: stăm noaptea pe plajă. Ştiam că va fi frig, dar nici chiar atât de frig... Am avut noroc că am găsit un foc ce a ţinut toată noaptea şi lângă care ne-am cuibărit şi noi. Mai găsisem câteva focuri, dar nu prea inspirau încredere: unul era făcut din stuf, deci în nici 5 minute nu mai era mai nimic, iar celălalt avea ca sursă de existenţă mesele şi băncuţele din localurile din preajmă.
Am băut cafea mexicană ( nu v-o recomand ), am mâncat porumb fiert ( fără niciun gust), vată pe băţ şi mici. M-am întâlnit şi cu lume cunoscută, am fost prin Goblin şi Expirat, m-am plimbat prin apă în picioarele goale, am văzut răsăritul şi mai apoi am dormit pe plajă. Şi toate astea în vreo 36 de ore.
Voi ce aţi făcut de 1 mai?

Retrospectiva de weekend

2010-04-27T08:24:00.000-07:00

Odată cu ultima zi de facultate a venit inevitabil şi sesiunea. Printre examene şi proiecte supraaglomerate, dar amânate în ultimul moment, mi-am găsit cumva timp să ies din casă şi să văd ce mai are Bucureştiul de oferit în weekend.
Oferta a fost variată: de la un târg de joburi de la care m-am ales cu plicuri de 3 în 1, acadele, pixuri şi chiar un carneţel ( dar nu un job ), la formidabilul hot-dog la 1 leu de la Ikea ( care a adus şi tava de brioşe a surorii mele, ce a şi fost inaugurată în următoarea zi ), până la festivalul de film B-EST, la care am văzut „Portretul luptătorului la tinereţe” şi „Un om singur”. Am văzut şi câţiva dintre actorii din filmul „Portretul luptătorului la tinereţe”, precum şi pe Dan Teodorescu, solistul trupei Taxi. Noaptea de sâmbătă a avut un final nu foarte fericit, ce s-a concretizat printr-o „plimbare” de la Romană până în Grozăveşti, pentru că ultimul metrou trecuse demult.
Duminică a adus o cafea băută cam pe fugă, o plimbare prin Tineretului ( de fapt, am stat la o terasă, nu ne-am plimbat prea mult ) cu Stres, o vizită la sora mea, ce a presupus două salate şi multe brioşe, şi jumătate din ultimul film de la B-EST, din care trebuie să recunosc că n-am înţeles mai nimic.

Done. It’s over.

2010-04-22T11:09:00.000-07:00

Am făcut-o şi pe asta. Am terminat o facultate. Azi a fost ultima zi. Mi-a amintit mult de acum trei ani, când am terminat liceul. Atunci am plâns cu toţii, inclusiv dirigintele nostru. Nu se compară cu acum. Simt o părere de rău când mă gândesc că poate nu am trăit din plin anii ăştia de facultate, dar nu merită să verşi lacrimi. Poate în liceu erau alte vremuri, alţi oameni, altă gândire. Acum… asta a fost. Ce urmează?

"Toti fiii mei"

2010-04-17T14:06:00.000-07:00

Trecuse ceva timp de cand nu am mai mers la teatru. Si a venit timpul sa rezolv aceasta problema. Sambata seara mi-am petrecut-o in TNB, vazand timp de mai bine de doua ore si jumatate piesa “Toti fiii mei”, scrisa de Arthur Miller.
Victor Rebengiuc joaca rolul unui bogat om de afaceri din anii ’50 din America, om care are cate ceva de ascuns. Pe baza disparitiei unuia din fiii sai si a faptului ca celalalt fiu vrea sa se insoare cu logodnica primului, aflam ca tatal a fost implicat intr-o poveste destul de urata, poveste in urma careia tatal logodnicei a intrat la inchisoare. Da, pare destul de complicat, dar de-a lungul piesei itele se descurca frumusel. Timpul trece repede daca va lasati captati de subiectul piesei si de interpretarea actorilor. : )

Intr-o alta ordine de idei, cine sunt “mergatorii la teatru”? De unde apar toate aceste persoane care seara de seara umplu salile de spectacol? Pana sa incep sa merg si eu din cand in cand la cate o piesa, imi faceam griji ca fenomenul de a merge la teatru e pe cale de disparitie. Dar nici pomeneala. Salile sunt aproape pline in fiecare seara. De la batrani pana la elevii de gimnaziu, locurile din TNB se umplu pentru cateva ore de evadare, evadare prin cultura.
Dar sa nu credeti ca sunt toti civilizati. La inceputul piesei cineva facea mare galagie ca i s-a ocupat locul, iar persoana a fost potolita de Victor Rebengiuc, care i-a sugerat ca alta data sa vina la timp daca vrea sa isi gaseasca locul.

Copilăria mea, copilăria lor...

2010-04-08T03:18:00.000-07:00

Mă gândesc uneori la cum eram eu când eram copil. În afară de faptul că eram o împiedicată (spre disperarea mamei) şi că puneam întrebări tot timpul (spre disperarea surorii mele :D ), eu cred că am fost un copil cuminte.
Mi-am amintit că am auzit de curând, când am fost în Carrefour, o fetiţă spunându-le părinţilor: „La mine nu vă gândiţi deloc...Măcar o jucărie, una mică...”
În plus, văd frecvent copii răsfăţaţi, care ţipă şi fac urât dacă părinţii nu le fac poftele. Spre deosebire de ei, fetiţa de mai sus e de lăudat, avea un discurs persuasiv, nu se manifesta prin plânsete şi gălăgie.
Când eram eu mică şi ieşeam sâmbăta în oraş cu părinţii la piaţă (sâmbăta e la Văleni ziua de piaţă), mama îmi făcea instructajul de acasă: „Oana, să ştii că nu avem bani. Să nu ne ceri nimic, că nu avem bani să îţi luăm”. Nu înţelegeam niciodată de ce însă ne opream la dozatorul de îngheţată şi îmi cumpăra mereu, de multe ori fără ca măcar să vreau. Mulţi ani mai târziu mi-a zis că îi era milă de mine, cum să nu îmi ia nimic? Îmi ţinea discursul preventiv, ca să nu îi cer ceva scump, dar că o îngheţată îşi permitea şi ea să îmi ia. Ce-i drept, nu ţin minte să fi vrut vreodată ceva scump, aşa cum se temea ea...
„Pe vremea mea...” parcă erau mai cuminţi copiii. Cel puţin aşa ţin eu minte.

Visele noastre

2010-04-06T14:15:00.000-07:00

M-am gândit de multe ori dacă visele mele înseamnă ceva.

“Interpretarea viselor este magistrala care duce la cunoaşterea inconştientului”, afirmă Freud.
El împarte visele în trei :
 visele clare, specifice copiilor şi care sunt inspirate de nevoi fiziologice,
 visele rezonabile care au o anumită coerenţă logică,
 visele obscure, incoerente şi absurde.

Am păţit de câteva ori să mi se pară atât de bizar ceea ce visam, atât de diferit de realitatea de care eram conştientă încât să-mi dau seama că este doar un vis. Şi atunci să mă relaxez şi să aştept ce se întâmplă mai departe, de parcă aş fi fost la cinema. Dar au fost dăţi în care să mi se pară visul atât de real încât să fiu convinsă că anumite lucruri s-au întâmplat cu adevărat.
Cel mai frustrant însă e atunci când uit visul. Mă trezesc dimineaţa cu impresia clară că o să-l ţin minte, dar dacă adorm la loc uit.
Am întâlnit persoane care mi-au spus că ele nu visează. Eu cred că toţi visăm. Voi ce credeţi?

Ce-ar fi să fac bani, dar să n-am timp să-i cheltui?

2010-03-29T16:01:00.000-07:00

Până astăzi nu mi-am pus niciodată întrebarea de mai sus, dar cineva mi-a spus că se poate. Tiberiu Lovin, invitat la cursul nostru de Social Media ne-a zis că într-adevăr, se pot face bani din online. Dar problema pe care o întâmpină e lipsa timpului. Nu are timp. Nici de ieşit, nici de cheltuit bani, nici de ... Mă rog, mai pe scurt, stă pe online cam 15 ore din 24.
Reuşeşte să aibă zeci de mii de vizite pe zi (în timp ce eu sunt fericită dacă am peste 20 de vizitatori), Zelist-ul îl poziţionează mai mereu în top 10, e invitat la diverse emisiuni tv, are o relaţie bună cu sursele şi face toate astea de unul singur.
S-a lăsat totuşi răpit astăzi, după cum afirmă într-unul din articolele sale, şi ne-a povestit câte puţin despre invidia din online, cum unii dau link-uri care nu merg pentru a nu aduce trafic altcuiva, cum cei care susţin că vor doar să înveţe câte ceva în scurt timp îl asaltează cu un „Da’eu banii când îi primesc?” şi multe de genul.
Poate ar trebui să se lase răpit mai des. :)

Cateva cugetari. Nu ale mele.

2010-03-28T04:59:00.000-07:00

“Când scriu aceste rânduri e ora patru dimineaţa şi pe masa mea cântă în şoaptă un mic tranzistor. Ascult şi văd în adâncul fiinţei mele: pentru el, prietenul meu care a murit, nimic nu va mai cânta. Lumea în care mă mişc s-a micşorat. El nu mai e acolo unde îmi plăcea să ştiu că trăieşte, scrie şi îşi creşte copilul.
Nicolae Iorga, care a trăit în acelaşi oraş în care se stabilise în cele din urmă şi Miron Radu Paraschivescu, spunea despre cineva că „...locul rămas gol e aşa de mare încât oricine-şi poate sa seama că numai printr-o apropiere a tuturora el poate fi întrucâtva umplut”. –asta scria Marin Preda cândva în februarie 1971 despre Miron Radu Paraschivescu, poet ce i-a fost prieten bun. Asta mă face să mă întreb: oare Marin Preda şi-a vizitat prietenul la Vălenii de Munte? Oare s-a plimbat şi el pe aceleaşi străzi pe care m-am plimbat şi eu de zeci, sute de ori?

Noua ani mai târziu urma să se stingă din viaţă şi Marin Preda, care afirma:
„În viaţa noastră, dincolo de faptă mai e ceva, şi e aproape întotdeauna prea târziu, când ne dăm seama, să mai realizăm, pentru împlinirea noastră, acest ceva pierdut... Nu ne-am născut doar să scriem o carte, sau să construim un pod, sau o frumoască clădire şi pe urmă să murim, cum de fapt ni se şi întâmplă. Dar pentru mai ce? aş putea fi întrebat. Nu ştiu încă să răspund la o astfel de întrebare”.
O fi aflat răspunsul?

P.S. : Am terminat de citit „Imposibila întoarcere”.

“Sunt foarte fericită.”

2010-03-22T10:25:00.000-07:00

Hai să luăm un caz ipotetic. Nu, nu despre mine e vorba. : D
Să presupunem că cineva e mare fan Marin Preda. Dar maaare, nu glumă. Cineva care la modul obsesiv i-a citit aproape toată opera: „Întâlnirea din pământuri”, „Risipitorii”, „Delirul”, „Intrusul”, „Moromeţii I”, „Moromeţii II”, „Marele singuratic”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Viaţa ca o pradă”. Unele dintre ele chiar de mai multe ori.
Şi să presupunem că această persoană (fictivă, subliniez), are o mică frustrare legată de faptul că mai există o carte, o culegere de eseuri, numită „Imposibila întoarcere” pe care nu a citit-o. Şi pe care ar vrea să o citească dacă ar avea ocazia, pentru a termina astfel opera începută cu mulţi ani în urmă.
Să mai presupunem că o altă persoană a aflat de această mică dorinţă şi că la câteva zile după aceea a făcut primei persoane cadou un exemplar din „Imposibila întoarcere”.
Concluzia persoanei fictive: „Sunt foarte fericită”.

Home sweet home

2010-03-20T17:16:00.001-07:00

Sunt iar la Văleni. Din clipa în care microbuzul intra în oraş şi până în momentul efectiv în care intru în casă mă simt acasă. Şi ştiu şi cu ochii închişi câţi paşi trebuie să fac de la poartă până la uşă, cât de sus să ridic mâna ca să aprind becul, pe unde să calc astfel încât să nu mă lovesc de unul din scaunele din bucătărie (de care m-am lovit de multe ori până acum la viaţa mea...). Ştiu cum mă latră câinele, dar cum se gudură pe lângă mine după ce mă recunoaşte, ştiu că mama nu are niciodată mâncarea făcută, indiferent cu cât timp înainte o anunţ că voi fi acasă, dar mai mereu îmi ia dinainte Cola Zero.
Şi îmi dau seama că acasă e Văleniul, e orăşelul de care credeam că nu a auzit nimeni, dar de care de fapt aproape toată lumea ştie. Şi da, nu prea ai ce vizita ( cu toate că e oraş turistic), după ora 22.00 se închide aproape peste tot, nu avem cinema şi nici un club strălucit, dar mie îmi place.
Sunt mândră că stau în oraşul în care Nicola Iorga şi-a petrecut ani buni şi a desfăşurat o parte din activitatea lui, în oraşul în care a locuit Nicolae Tonitza, în care se desfăşoară anual Cursurile Universităţii Populare de Vară „Nicolae Iorga”. Îmi place că pe 9 mai sărbătorim ziua oraşului cu festivităţi, cu zi liberă de la şcoală, cu premierea olimpicilor la olimpiadele şcolare (aşteptam mereu cu nerăbdare să primesc bani de cheltuit pe hăinuţe :D). Îmi place până şi Festivalul Ţuicii, cu tot tărăboiul lui, iar bâlciul de Sfântă Marie era preferatul meu în copilărie.
Pozele pe care vi le-am ataşat sunt cu vechea şi noua primărie. Şi închei cu două citate:
„Era ceva de creat în acest colţ de lume pustie.” (Nicolae Iorga) şi
„Vălenii sunt de fapt de deal şi nu de munte.” (Nicolae Labiş).

It’s the final countdown…

2010-03-18T07:14:00.000-07:00

Acum trei ani mi se părea că e o mică veşnicie până termin facultatea. Cine credea că se vor duce în (hai să nu folosim clişeul “într-o clipă”) … câteva clipe? :D Eu sigur nu. Fiecare sesiune mă ia prin surprindere, mă sufocă cu temele şi cu proiectele pe care le-am amânat până pe ultima sută de metri. De fiecare dată îmi propun să fac temele la timp, să mă duc la toate cursurile etc. Evident că niciodată nu reuşesc. Şi mereu îmi zic: “Lasă, semestrul viitor o să mă ţin de cuvânt”. Uite că de data asta nu mai am “semestrul vitor”. Cel puţin nu în forma asta, masterul e o altă poveste.
Şi dacă acum trei ani îmi imaginam că o să fiu tobă de carte şi că în Bucureşti umblă proverbialii câini cu covrigi în coadă... mă simt mai copil acum decât înainte să dau Bac-ul (vorba lui Stres).
Situaţia mea şcolară m-a ajutat mereu să mă definesc ca persoană. Eram elevă, liceană, studentă. Acum ce o să mai fiu? :-??
Dar mai am doar cinci săptămâni de facultate. Atât. 5. După care... vom vedea.
Sincer acum, sunt eu paranoică sau şi vouă vi se întâmplă/ vi s-a întâmplat acelaşi lucru?
P.S.: Ştiu, am folosit multe clişee în postarea asta...

Ţară nouă. Căutăm cetăţeni

2010-03-16T17:18:00.000-07:00

Acesta este mesajul care m-a făcut să ajung luni seară la Palatul Ghica din Capitală, alaturi de peste alte 100 de persoane. ONG-ul Synergetica a organizat un eveniment în care Sandra Pralong ne-a vorbit despre faptul că dacă vrem să trăim într-o Românie mai bună, atunci noi suntem cei de la care trebuie să pornească schimbarea. Prin lucruri mici, prin gesturi de bun-simţ, prin educaţie şi prin dorinţa de schimbare putem reuşi tot ce ne propunem. În plus, pentru perioada care urmează ne-a pus să ne gândim la ceva ce am vrea să facem sau să schimbăm în legătură cu noi, cu modul nostru de a vedea lucrurile sau de a ne comporta.
Tema nu este una nouă, s-a mai folosit şi cu alte ocazii, dar Sandra Pralong şi cei din Synergetica au considerat că un nou eveniment care să ne aducă în prim-plan această problemă nu este de prisos.
Oamenii care au participat la întâlnire şi-au exprimat şi ei pe ici-pe colo părerea, Radu Paraschivescu a spus că el ar fi de acord să ajute la realizarea unei serii de clipuri care să-i înveţe pe oameni să vorbească româneşte corect, să spună „serviciu”, „salariu”, „mi-ar plăcea” etc. Au fost şi câţiva care şi-au exprimat frustrarea că la noi maşinile circulă pe trotuar şi oamenii pe stradă şi că ei nu mai vor să aştepte ani buni până să vadă vreo urmă de schimbare. A fost până şi cineva care spera să îşi găsească sufletul-pereche la această reuniune. Îi urez succes, poate cărţile de vizită răspândite cu generozitate vor da roade.
Încep să cred că există un anumit tip de evenimente la care merge un anumit tip de oameni. Liviu Papadima ( Decanul Facultaţii de Litere ), Neils Schnecker şi alţii sunt oameni pe care i-am mai întâlnit la evenimente de acest gen. Surpriza serii (pentru mine) a fost să-l văd pe Cosmin Alexandru (al cărui blog îl citesc cu plăcere) în postura de moderator. Şi dezamăgirea pe măsură. Impresia mea de până acum era că este un om foarte inteligent şi că asta se vede. Cu toate că nu s-a descurcat rău, nu s-a remarcat prin nimic şi nu mi-a confirmat buna părere pe care o aveam despre el.

Povestea bijuteriilor mele

2010-03-15T07:00:00.000-07:00

Povestea de iubire dintre mine şi bijuteriile mele începe, aşa cum de obicei se întâmplă cu marile iubiri, undeva în liceu. Prin clasa a noua mi-am cumpărat prima pereche de cercei de argint şi de-atunci nu m-am mai oprit. :D
La un moment dat mi-am făcut o listă cu numărul de bijuterii pe care le am, dar cum el nu rămânea constant prea multa vreme, mi-era greu să îl actualizez. Nu sunt toate din argint, am şi câteva din aur, pe care pentru mai multă siguranţă le las acasă, dar şi foarte multe cu valoare strict sentimentală.
Am auzit de câteva ori replica: „Dacă nu ştii ce să-i cumperi Oanei, ia-i ceva de argint şi o să fie fericită” şi e adevarată. Majoratul meu a fost un moment prolific din acest punct de vedere, iar fiecare aniversare îmi aduce măcar un obiect minunat din categoria bijuteriilor.
Cele mai dragi îmi sunt cele pe care le-am cumpărat primele, cele pe care le-am luat când am vizitat prima oară un loc, precum şi un lănţisor ( de argint, evident ) pe care l-am primit când am împlinit 16 ani.
Toate au o poveste pentru mine. Doar uitându-mă la o brăţară, un ceas, un inel, un lănţişor sau o pereche de cercei pot spune cu exactitate când le-am cumpărat / când le-am primit, de la cine, cu ce ocazie etc. Păcat însă că nu prea am cui spune, iar povestea bijuteriilor mele va pieri odată cu mine.

Ce-am mai facut

2010-03-13T09:00:00.000-08:00

Poate asteptati sa va povestesc cum a fost la petrecerea celor de la Advice. Ei bine, nu a fost nimic deosebit, la un moment dat a disparut toata bautura gratis, iar faptul ca nu stiam pe nimeni pe acolo nu a fost tocmai un plus. Mai devreme in aceeasi zi am vrut sa merg sa vad “Alice in Tara Minunilor”, proiectie gratuita sponsorizata de cei de la Redd’s, dar nu mai erau locuri. Cu coada intre picioare, am tras o fuga pana acasa la Valeni, l-am vazut pe fratiorul meu si i-am zis fata in fata “La multi ani”, am iesit pe un frig de credeam ca sunt in ianuarie, in niciun caz in martie, am mancat clatite si am baut muuuult suc. Stomacul meu a avut de suferit in noaptea aia si in ziua urmatoare, dar traiesc sa va povestesc.

Dar postarea asta are si un alt scop. Cu idea in minte de mai multa vreme si cu rugamintea insistenta de a-i aduce aparatul meu de fotografiat, sora mea si-a facut un blog culinar. Cu toate ca in cateva saptamani a scris cat am scris eu in jumatate de an, nu cred ca e tarziu sa ii urez bun-venit in blogosfera si cat mai multi cititori.
Si, doar asa ca sa va ofticati, vreau sa va spun ca eu savurez cam toate preparatele care apar acolo. Deja lumea prin camin ma intreaba de fiecare data ce am mai adus bun de la sora-mea. ; ))

AdRev se apropie de final

2010-03-05T04:32:00.000-08:00

Astazi e ultima zi de conferinte organizate de cei de la Advice, dupa care urmeaza cheful de final. O sa va zic cum a fost, ca am invitatie. :D
Pana atunci insa, voiam sa va povestesc putin cum s-au desfasurat lucrurile pana acum, cel putin din ce am vazut eu.
In prima zi, la Vintage Advertising cu Sorin Tranca, a fost agitatie prea mare, nu au fost locuri suficiente, s-a inceput tarziu. Pe scurt, organizarea a lasat mult de dorit si astfel nu am putut sa ma concentrez prea mult la ceea ce se prezinta.
Incepand insa cu cea de-a doua zi, lucrurile au intrat intr-un ritm normal, cu mici defectiuni tehnice ici si colo, cu 10-15 minute intarziere, dar mult mai bine. Doru Mitrana de la MaiMultVerde a avut o prezentare despre Eco Advertising, ne-a vorbit putin despre campaniile de ecologie, despre faptul ca schimbarea incepe de la noi insine si ca trebuie sa fim noi convinsi inainte de a incerca sa convingem pe altii. Urmatoarea conferinta m-a dezamagit, cand art-ul si copy-ul de la Saatchi&Saatchi (Irina Codreanu si Alexandra Toma), atunci cand au vrut sa ne povesteasca despre Social Campaign nu prea au avut ce sa ne zica. Ne-au zis ele cu chiu, cu vai cum s-a desfasurat filmarea pentru viralul Fete cu chef si ca ceea ce pare o filmare de amatori presupune un scenarist si destul de multa munca. Fetele erau modele, putin cam bete in realitate, filmarea s-a facut atunci cand avea loc un eveniment, iar dricul a fost inchiriat si adus acolo.
Ziua de miercuri i-a adus la conferinta pe Crenguta Rosu de la DC Communication si pe Sorin Tudor de la 365 Communication. In timp ce Crenguta a avut o prezentare despre ceea ce inseamna Social Media si cum evolueaza ea la noi si in afara, Sorin Tudor a afisat un aer de superioritate enervant si nu a raspuns decat la ce a vrut el.
A urmat o prezentare a viralelor, mai ales a celor negative si de ce prind ele la public, facuta de Cristian Ditoiu si Costin Radu. Costin Radu a avut un mod de a se prezenta foarte interesant: “ Stiti transfer.ro? Stiti 220.ro? Eu sunt.”
Joi a fost insa ziua care mi-a placut cel mai mult. Nu au fost toti vorbitorii despre care scria in program, a fost o inlocuire in ultimul moment, iar altcineva nu a putut veni, dar am aflat cate ceva despre modul in care cateva muzee din Romania incearca sa se promoveze. Razvan Crisan de la Oricum Association ne-a vorbit de scurt-metraje, ne-a aratat cateva exemple, ne-a povestit despre festivalul de scurt-metraje pe care alaturi de alti oameni il organizeaza si ne-a facut sa vrem sa vedem un astfel de festival. Mai apoi, Bogdana Butnar de la MRM Partners ne-a povestit despre cum a avut loc schimbarea siglei SRR (Societatii Romane de Radiodifuziune), procesul prin care a trecut, cate variante au fost, cat de greu a fost sa aduci cei 80 de ani de trecut undeva mai aproape de noi. Cred ca va mai amintiti cand vedeam pe la metrou: “ Ne place aurul purtat ostentativ la gat. Sub forma de medalii”, “Radio Romania Actualitati se prinde greu. Doar de catre unii” si altele. De acolo sunt.
Astazi o sa vorbeasca si Sorin Pratta de la Grafitti BBDO, care preda la mine la facultate.

Cerşetori de flori şi câini comozi

2010-03-02T13:01:00.001-08:00

Din categoria doar în România se poate întâmpla, ieri am văzut un câine coborând in RATB. Mi se părea mie că mirosul care ieşea din autobuz era ceva mai puternic decât mă aşteptam şi că figurile oamenilor erau ceva mai crispate, dar de-abia când patrupedul şi-a continuat nestingherit drumul mi-am dat seama care a fost cauza. Mă îndoiesc că avea bilet, dar cel mai mult mi-ar fi plăcut să văd cum l-ar fi amendat controlorii. :D

Iar ultima replică în materie de cerşetorie nu mai e “Dă-mi şi mie un leu” , ci “Dă-mi şi mie o floare” . Cel puţin asta am păţit eu şi Dyna în seara asta, când un copil de vreo 6 ani s-a ţinut mult timp după noi şi ne-a cerut insistent bucheţelele de flori pe care le aveam.
Redau dialogul, mai mult sau mai puţin exact:
- Daţi-mi şi mie o floare.
- Pleacă de aici. Nu se mai cer bani?
- Nuuu. Daţi-mi şi mie o floare ca să vă dea Dumnezeu sănătate.
- Şi dacă nu-ţi dăm?
- Să nu vă dea.

După alte câteva încercări nereuşite, copilul s-a lăsat păgubaş, nu înainte de a-şi arăta nemulţumirea:
- Sunteţi calice. Sper să nu vă dea Dumnezeu nimic!

Mărţişoare, 10, parte de carte şi flori de iris, toate în aceeaşi zi

2010-03-02T12:35:00.000-08:00

De 1 martie n-am început bine ziua. Am murdărit pătura cu fond de ten şi pantalonii cu rimel, eram în întârziere la facultate şi Cory mă aştepta deja la metrou.
Din fericire, lucrurile n-au continuat în acelaşi ritm. Am ieşit mai devreme de la ore, după ce mai întâi am luat un 10, împreună cu toată echipa cu care am lucrat duminică după-amiază la o temă, iar apoi am mers la conferinţele AdRev de la TNB (că tot veni vorba, ţin până vineri şi au mulţime de teme faine: digital şi viral în advertising, cultural marketing şi bad & spoof . Aţi pierdut însă retro & vintage advertising şi eco & social campaign).

Am stat doar la prima conferinţă, despre Vintage Advertising, prilej cu care am cîştigat o carte: „ Metode de publicitate testate” de John Caples, pe principiul că o întrebare proastă e doar o întrebare nepusă (am câştigat cărţi trei persoane care am pus întrebări).

Surpriza serii a fost însă faptul că am ajuns la concertul Iris de la TNB. Mai bine-zis, piesa de teatru Iris. Coregrafia a fost deosebita, dar şi biletul pe măsură. Luminile, dansul, actorii, versurile de pe fundal, scurtele pauze în versuri au meritat din plin. De concert nu mai vorbesc. E a doua oară când ajung la un concert Iris, dar presimt că nu e ultima. Îmi răsună şi acum în minte versurile:
“ Iar de noi nu vom mai fi
Vă veţi aminti
Că au fost odată
Iris.”
Toată ziua a fost presărată de momente plăcute în care am primit flori şi mărţisoare, chiar dacă nu foarte multe. Era să primesc şi o floare de iris de la Iris, dar n-am avut norocul ăsta. : )

Molto, gran’ impressione

2010-02-28T02:58:00.000-08:00

Este o piesa de teatru de 1h 30 de minute (da, chiar am capatat o adevarata pasiune pentru mersul la teatru) in care ni se prezinta inceputurile teatrului romanesc. Actori cunoscuti, precum Mircea Albulescu, Ileana Stana Ionescu, Magda Scatone, Ovidiu Cuncea si altii joaca rolurile unor actori care nu prea stiu sa interpreteze (Mircea Albulescu este un sufleur betiv, care nu are habar ce trebuie sa sopteasca actorilor). Nu au timp sa repete, improvizeaza mult, pana si femeia de serviciu se crede artista, iar certurile nu lipsesc.
La un moment dat apare schimbul de replici:
“ - Esti urata!
- Esti beat!
- Da, dar mie imi trece.” ;))
E o piesa galagioasa, cu multa actiune, foarte colorata si, cel mai important, e o comedie buna. Mie una mi-a placut. De-abia astept sa vad care va fi urmatoarea piesa de teatru de care o sa va povestesc. :D

Concert Morandi

2010-02-27T10:46:00.000-08:00

Vreti sa ascultati o muzica buna? Vreti doua ore de atmosfera placuta si de relaxare? Vreti sa vedeti niste artisti adevarati? Atunci va rog, va implor, NU mergeti niciodata sa vedeti un concert Morandi.
Daca cineva m-ar fi intrebat ieri inainte de ora 18.00 ce regret cel mai mult in viata asta...nu as fi stiut ce sa raspund. Dar, gratie lui Moga si lui Randi (alaturi de nenumaratele alte persoane din formatie- sau, ma rog, vreo 10-12 persoane) am in sfarsit raspunsul la aceasta intrebare.
Incepuse promitator, un dj care stia ce face (DJ Stalin, daca am inteles bine numele lui), locuri bune, ceva atmosfera. Dar apoi s-a aglomerat, nu mai vedeam nimic de cei trei baieti care s-au bagat cu forta intr-un spatiu de o singura persoana si m-au facut sa ajung undeva intr-o margine. In plus, concertul pe care il asteptam de la 18.00 a inceput candva dupa 19.15.
Am zis concertul? Ups, am gresit, ala nu poate fi numit concert. Hai sa zic, Moga chiar are voce, dar Randi parea de-a dreptul speriat atunci cand era randul lui sa cante. Vocea chiar nu il tine. Deloc. Au interpretat numai piese cunoscute, dar cu greu puteai gasi vreo asemanare intre varianta live si cea de la televizor.
Mi-am dat si eu seama cu ocazia asta ca prefer un playback bine facut decat un live foarte prost.
Moga e putin mai inalt de un metru, dar nu pare complexat de asta. Poate si datorita faptului ca scena il face oricum mai inalt decat pe ceilalti. Au fost si vreo patru dansatoare, cu costume luate parca din Star Trek si cu foarte mult sclipici. Pustii de 14-15 ani venisera direct de la scoala (marturie statea o gramada mare de ghiozdane) si pareau sa ignore ca afara e frig pentru ca erau doar in tricouri. Inghesuiala, frig, muzica proasta.
Concluzia: Nu mai merg in viata mea la un astfel de concert!

Ah,da, si am uitat sa mentionez: toate astea le-am vazut vineri seara la Sun Plaza.

De Ziua Femeii

2010-02-23T07:52:00.000-08:00

Am gasit undeva o actiune faina care se va face in Bucuresti pe 8 martie. Impotriva discriminarii. Si e ceva ce putem face si noi. Intrebarea e: o vom face? Ne vom implica?
Uitati despre ce e vorba:

"Ziua Internaţională a Femeii trebuie să fie nu numai un prilej de a copleşi femeile cu flori şi cadouri, ci şi un moment de reflecţie asupra inegalităţilor dintre femei şi bărbaţi şi a încălcării drepturilor femeilor în societatea noastră pe tot restul anului De aceea, cu ocazia zilei de 8 martie, vă invităm să ieşim în stradă pentru a condamna discriminarea de gen, violenţa domestică, hărţuirea sexuală, diferenţele salariale dintre femei şi bărbaţi şi câteva din stereotipurile de gen.
Acţiunile se vor desfăşura în zilele de 6, 7 şi 8 martie la metroul Bucureşti şi în pasajele de la Universitate şi Piaţa Unirii. Participanţii vor purta tricouri inscripţionate cu diverse mesaje şi vor împărţi pliante trecătorilor (detalii în anexă).
Iniţiatorii acestor acţiuni sunt Centrul FILIA şi Asociaţia A.R.T. Fusion împreună cu voluntarii internaţionali din proiectul „Experience Arts for Social Change”.
Pentru că este important pentru noi să estimăm numărul de participanţi, vă rugăm să vă confirmaţi participarea până cel târziu la data de 26 februarie trimiţând un email pe adresa cristinmiss@yahoo.com.
De asemenea, vă rugăm să trimiteţi mai departe această invitaţie către alte persoane care ar fi dornice să ni se alăture.

DETALII PENTRU PARTICIPANŢII LA ACŢIUNILE DE ZIUA INTERNAŢIONALĂ A FEMEII
Locaţie: Bucureşti, pasajul Universităţii şi pasajul Unirii, metrou.
Data: 6, 7 şi 8 martie. Voluntarii pot participa în toate cele trei zile sau doar în una sau două din cele 3 zile. Intervalul orar vi se va comunica în apropierea datei de desfăşurare a acţiunii.
Mod de desfăşurare: Se vor forma perechi mixte, fată şi băiat, fata va fi „legată” la mâini cu lanţuri şi îl va urma pe băiat. Perechile vor fi însoţite şi de fete singure care vor împărţi pliante.
Atât fetele cât şi băieţii vor purta tricouri inscripţionate cu diverse mesaje, astfel:
Pe partea din faţă toate tricourile fetelor vor avea mesajul: MĂ RESPECŢI DOAR DE 8 MARTIE.
Pe partea din faţă toate tricourile băieţilor vor avea mesajul: TE RESPECT DOAR DE 8 MARTIE.
Pe spate, tricourile fetelor vor avea inscripţionate fiecare câte unul din următoarele mesaje:
- DISCRIMINARE
- VIOLENŢĂ DOMESTICĂ
- HĂRŢUIRE SEXUALĂ
- PLATĂ INEGALĂ PENTRU MUNCĂ DE VALOARE EGALĂ
- CETĂŢEAN DE RANGUL II
- OBIECT SEXUAL
- SCLAVA FRUMUSEŢII
- ROBOT DE BUCĂTĂRIE
- SCHIMBĂTOARE DE SCUTECE
Pe spate, tricourile băieţilor vor avea inscripţionate fiecare câte unul din următoarele mesaje:
- CAP DE FAMILIE
- BĂRBAT DE STAT
- STĂPÂN PE TELECOMANDĂ
- FACTOR DE DECIZIE

Participanţii vor merge în grupuri de câte 5-7 persoane în locaţiile enunţate la început şi vor împărţi pliante."

Mai culta cu 6 lei

2010-02-20T06:32:00.000-08:00

De ani de zile imi doream si eu sa merg la o piesa de teatru. Nu doar teatru absurd sau pus in scena de studenti (interpretari la care am mai fost ici si colo), ci o piesa de teatru cu actori cunoscuti, sa simt atmosfera din teatru, sa vad decorurile, costumele si interpretarea propriu-zisa. Si am reusit. Am vazut aseara "Comedia norilor", adaptare dupa Aristofan. Se pare ca e una din cele mai longevive piese din istoria teatrului. Cu toate ca nu imi sunau
cunoscute decat vreo doua nume ale actorilor (Mircea Albulescu, Ileana Stana Ionescu, Alexandru Bindea), am vazut ca din vedere stiam mult mai multi din actorii de pe scena.
In Sala Mare a Teatrului National Bucuresti au fost aseara cateva sute de persoane care s-au gandit ca vineri seara e momentul perfect sa te cultivi putin, cei mai multi la categorii mai bune, dar au fost destui si la etajul doi, ca si mine.
Pentru 6 lei am stat si am urmarit o ora si 20 de minute de poveste, am admirat interpretarea si m-am gandit de ce oare nu am mers pana acum la o piesa de teatru.
Voi cand ati fost ultima oara la teatru?

Unde e placinta mea???

2010-02-15T13:15:00.000-08:00

Am fost si eu una din cele cateva mii de persoane care au vizitat Palatul Parlamentului in weekend-ul care tocmai a trecut. Cu toate ca stiam de cateva saptamani bune ca putem vizita Casa Poporului zilele astea, am uitat complet. Noroc ca telefonul primit de la sora-mea dupa ora 14.00 mi-a amintit de acest eveniment. Asa ca o ora si o cafea mai tarziu m-am indreptat cu pasi maruntei spre cladirea din bancul urmator:

“Un american viziteaza Bucurestiul cu un taximetrist.Trec pe langa guvern:
-Ce este cladirea asta asa mare?
-Este Palatul guvernului,domnule!
-Si in cat timp a fost construita?
-Cam in 10 ani!
-Mult timp! La noi era gata in 2 ani! Stiti ca noi avem o tehnologie mai avansata!
Taximetristul nu zice nimic.Mai merg ce mai merg si americanul iar intreaba:
-Cladirea asta ce e?
-Este sediul primariei,domnule!
-Si in cat timp a fost construita?
-Cam in juma' de an!
-Mult....la noi era gata in 2-3 luni!
Taximetristul nu mai poate de nervi.Ajung si la Casa Poporului:
-Ooooooo,dar ce e cladirea asta?
La care taximetristul:
-Nu stiu,ca azi dimineata nu era aici!!”

Habar nu aveam pe unde se intra, care e programul de vizitare etc, dar m-am luat dupa multime si am ajuns. Dupa 40 de minute de asteptare am si intrat. Nu e rau deloc, tinand cont ca am stat mai bine de doua ore ca sa intru in Palatul Cotroceni asta-vara. : ))
Nu ne-au aratat mare lucru, vreo doua sali goale, sala de plen a sedintelor, sala Nicolae Iorga (unde din cate am inteles sunt intalnirile cu presa), sala Hasdeu si alte cateva sali.
In prima zi vizitatorii au fost serviti cu placinta, dar la mine nu a mai ajuns nimic, mai ales ca am facut parte din ultimul grup de vizitatori, dupa care s-au inchis toate usile.
Am retinut comentariul unei persoane, adresat unui ghid: “Pe noi nu prea ne intereseaza cati metri au covoarele de aici. Vrem sa stim ce s-a intamplat cu buncarul subteran in care se lauda Ceausescu ca poate trai trei ani fara sa iasa la suprafata, de-ala vrem sa stim”.

Noapte alba la cinema

2010-02-14T13:28:00.000-08:00

Ca urma Ziua Indragostitilor si pentru ca mi s-a spus in mod special ca astfel voi mai avea si eu ce scrie pe blog ( : )) ) am mers sambata seara in Liberty Center la o noapte alba a filmelor la Light Cinema.
De la 00.00 si pana la ceva peste ora 06.00 dimineata am stat la cinema si am avut de ales intre cateva succese la box-office ( “Avatar”, “Twilight”, “New Moon”), plus cateva filme mai putin cunoscute. Sistemul a fost simplu: in fiecare sala rula cate un film, aveai filmele si intervalul orar si mergeai de colo-colo dupa bunul tau plac. Astfel am vazut si eu “My Bloody Valentine” si “Avatar”, ambele 3D. Cu toate ca sunt multe efecte 3D in “Avatar”, ma asteptam la mai mult si mi s-a parut mult mai de impact sa te feresti de tarnacopul aruncat spre tine in “My Bloody Valentine” decat semintele copacului din “Avatar” care pluteau. Spre dimineata am vazut “Old dogs”, care, cu toate ca nu a fost cum ma asteptam (dupa titlu ma gandeam la vreo drama, vreo povestire de razboi etc), a fost o comedie care m-a facut sa rad cu lacrimi la ora 05.00 dimineata. Nu ma omor dupa John Travolta, insa Robin Williams este un actor care ma face oricand sa rad.
A fost bine ca McDonald’s-ul de acolo a fost deschis toata noaptea si chiar puteai intra la film cu produse cumparate din afara cinematografului. De fapt, ai fi putut intra si fara bilet la o adica, chiar nu au fost deloc stricti la intrare.
Undeva dupa ora 07.00 am ajuns la camin, dupa ce mai intai ne-am oprit la Unirii si am mancat gogosi de la Gogoasa Infuriata, la prima ora a diminetii.
Dupa un somn bun am vizitat Palatul Parlamentului, dar despre asta deja in alt post.

Plimbare prin tara

2010-02-11T12:24:00.000-08:00

Un concurs gasit pe net imi cere sa imi amintesc pe unde anume m-am plimbat eu prin Romania si unde mi-a placut cel mai mult.
Nu am vazut inca suficient de multe locuri din tara asta, dar ajung acolo. Pot sa bifez pe harta Timisoara, Sibiu, Cisnadie, Cisnadioara, Baile Herculane, Cluj, Costinesti, Mamaia, Campulung Moldovenesc, Iasi, Buzau, Calarasi, Urziceni, Curtea de Arges, Pitesti, Suceava, Tg. Jiu. Bucurestiul in care locuiesc de mai bine de doi ani nu prea se mai pune la calatorii.
Pe locul intai sta pentru mine Timisoara. Mi-a placut pentru ca pare un oras linistit, are un centru istoric superb si m-am simtit foarte bine toata perioada petrecuta acolo.

Articolul participa la concursul organizat de viajoa.ro cu premiu constand in 2 nopti de cazare la Pensiunea Roua de Munte din Herculane.

Afaceri pe timp de criza

2010-02-04T14:10:00.000-08:00

Vrand-nevrand, m-am trezit in situatia de a vinde peste noapte 20 de lantisoare de argint. Mie modele imi plac foarte mult, iar fiecare lantisor are si o punguta draguta. Pretul e de 20 lei pentru oricare din cele doua modele.
Merg foarte bine pentru cadouri de Ziua Indragostitilor, de Dragobete, de 1 sau 8 martie sau pur si simplu pentru ca vrem sa ne luam ceva frumos.
V-am pus si niste poze ca sa va faceti o idee, iar pentru comenzi sau informatii astept mesaje de la voi. : )

Concert la cinema

2010-02-01T10:01:00.000-08:00

Am fost zilele trecute la cinema. Intamplator, fara sa fi cautat inainte filmul, distributia, cinematograful. S-a nimerit sa fim in fata cinematografului cu 15 minute inainte de film. Si am vazut un film de care nu mai auzisem, cu actori necunoscuti mie.
“Concertul” (“Le Concert”) e filmul care m-a facut sa ascult cu placere 119 minute de vorbit in limba rusa si in limba franceza. Si de parca asta n-ar fi de ajuns, filmul are si multa muzica de orchestra.
Regizorul Radu Mihaileanu a pus in scena o poveste cu stereotipurile clasice (tiganul bun la toate, evreul negustor) in care un dirijor ratat si cu fosta lui orchestra hotarasc sa pretinda ca sunt orchestra Bolshoi si sa sustina un mare concert la Paris. Incurcaturile sunt multe, timpul e putin, iar distractia e garantata. Va sfatuiesc sa-l vedeti daca aveti ocazia.

LE: Am vazut ca cei de la hotcity au o noua leapsa, dar dupa ce am scris despre filmul pe care l-am vazut eu de curand. Cu toate astea, cred ca subiectul se potriveste si va invit si pe voi sa scrieti cat mai repede despre un film pe care l-ati vazut la cinema si de ce v-a placut. Trimit leapsa catre toate fetele istete pe care le cunosc, cu rugamintea sa se grabeasca, miercuri e ultima zi a concursului.

Am si eu un premiu. Si de luat, si de dat.

2010-01-24T12:28:00.000-08:00

Am primit de curand un premiu. Unul virtual, dar foarte important, pentru ca vine de la Geo, fratiorul meu drag. Premiul asta se numeste “The Superior Scribbler Award” ( am gasit ca scribbler inseamna “scarta-scarta”, deci nu imi dau seama daca e de bine sau nu : )) ). L-am primit pentru ca: “ e surioara mea si mi-e dor de ea :-< ;”

Ce trebuie sa fac mai departe?
1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali;
2. Fiecare S.S. trebuie sa isi creeze o legatura pe net la blog-ul (si autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul;
3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post, care ne explica ce este cu premiul;
4. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blog-ul lui.

And the award goes to...

1. Dyna, pentru ca nu stie ce vrea, dar stie ce nu vrea.
2. Anca, pentru ca discutiile cu ea sunt intotdeauna o placere.
3. Cory, pentru ca o viata „fara sugar” nu se poate.
4. Robert, pentru ca e un stres.
5. si inapoi la Geo, pentru ca-mi este fratior si din cand in cand mai cade cate unul din pom.

P.S.: Daca sunteti curiosi sa vedeti de unde vine ideea initiala, intrati pe http://scholastic-scribe.blogspot.com/ si cititi.

“Voi ce vreți să faceți înainte să muriți?”

2010-01-23T14:42:00.000-08:00

“Voi ce vreți să faceți înainte să muriți?” –asta e intrebarea cu care isi termina Anca ultimul post pe blog.
Si m-a facut si pe mine sa ma gandesc mai bine la asta. Planurile mele imediate se refera doar la licenta, la master, la ce job sa-mi gasesc si unde o sa locuiesc anul viitor. De ceva vreme nu mi-am mai ingaduit sa privesc pe termen lung, in viitor.
Dar o sa-mi permit acum. In viata asta vreau sa vad cat mai multe locuri, sa invat cat mai multe lucruri. Vreau sa invat geografie traind-o, vreau sa descopar pas cu pas tari, culturi diferite. Sa ajung in Franta, sa ma plimb pe strazile Parisului, sa ajung in Egipt la piramide (da, stiu, cliseurile cunoscute : )) ). Vreau sa ajung si prin Germania, prin Elvetia, prin Spania, poate Portugalia. Vreau sa vad si eu portocalele in copaci, nu doar in magazin, vreau sa mananc ciudatenii de mancaruri. Mi-ar mai placea sa locuiesc un timp departe, sa traiesc in alta cultura, sa ma adaptez obiceiurilor si traditiilor locului.
Mi-ar placea sa organizez un eveniment cap-coada ( un festival, un spectacol etc), sa public o carte, sa am bucataria mea in care sa gatesc cu drag (as fi o buna bucatareasa, presimt eu :P), sa devin o soferita buna in trafic, nu doar posesoare de permis.
Cred ca pana sa mor vreau doar sa traiesc. Si sper sa reusesc sa fac asta cat mai bine.

Ca mersul pe bicicleta

2010-01-19T10:44:00.000-08:00

Urasc expresia asta. De fiecare data cand o foloseste cineva pentru a ma convinge cat de usor e un lucru sfarseste prin a ma convinge de contrariu. De ce? Pentru ca eu nu mai stiu sa merg pe bicicleta. De fapt, habar nu am daca mai stiu sau nu, pentru ca imi e teama sa incerc.
Si mi-e teama in general de orice activitate care te poate face sa-ti rupi vreo mana, vreun picior, gen patinatul, mersul cu rolele, datul cu schiurile.
Una era sa merg pe micul meu Pegas cand aveam 5-6 ani, alta e sa ma apuc acum de cine stie ce sport.
Cu toate astea, as vrea sa invat sa patinez. Asa, cat sa nu cad la fiecare miscare. : )) Poate o sa-mi fac candva (preferabil curand) curajul sa incerc. Daca nu o sa fie o experienta asa rea, o sa o povestesc. Probabil o sa o povestesc si daca e rea. : ))

6 din 49

2010-01-16T17:17:00.001-08:00

Am citit de curand pe peretii unui local o fraza care suna ceva de genul: „ Sansele de a castiga la loto sunt ceva mai mari daca iti cumperi bilet”. Si cum 4,5 lei nu-i o suma mare decat daca sunt ultimii tai bani, mi-am luat si eu saptamana trecuta bilet.

Evident ca nu am castigat, mi-a iesit doar un numar.

Oricum, am inteles ca din martie se castiga si doar cu trei numere.

Asta-mi aminteste de un banc:
”Vine sotul de la munca si isi intreaba sotia:
-Ce-ai face daca as castiga la loto?

-As lua jumatate din bani si te-as parasi.

-Perfect. Am castigat 12 dolari. Ia 6 si dispari!”

La inceput de an nou

2010-01-09T22:56:00.000-08:00

Nu am mai scris nimic in ultima vreme. Nu stiu de ce, poate nu mai sunt suficient de motivata. Chiar citeam ieri undeva ca cele mai multe bloguri inceteaza sa mai existe dupa un an. Si cum de curand am facut si eu un an de cand am blog, presupun ca aproape ma incadrez in categoria asta.

A trecut un an de cand nu am mai scris ( pentru cunoscatori: “Pana la anu’ mai e muuult, mai e un an” : )) ). Nu am mai facut nimic foarte interesant, nu am mai descoperit nimic de facut in imediata apropiere.

Revelionul cred ca l-am serbat cu o zi intarziere. Dar a fost frumos atunci la miezul noptii, in Piata Constitutiei, ploaia se oprise de ceva timp, mii de oameni in jur, lumini, flacari si artificii sincronizate frumos cu muzica, o sticla de sampanie ( pe care uitam sa o deschid dupa ce am tinut-o mai bine de o ora in mana ) si persoane care conteaza.

Mi-e dor in schimb de putina agitatie, as vrea sa plec pe undeva. Dar pana atunci urmeaza o sesiune, cateva proiecte si cateva examene.

Daca o sa se intample ceva demn de scris, o sa aflati si de la mine, probabil cu intarziere (de-aia n-am stofa de jurnalist, nu ma omor dupa exclusivitate).

Despre basme moderne

2009-12-21T11:35:00.000-08:00

Candva, cand eram eu mica si nevinovata, credeam cu tot sufletul in relatiile la distanta. Candva, tot cand eram eu mica, aveam impresia ca l-am gasit pe Fat-Frumos la sute de km distanta de mine. Si nu conta, pentru ca eu credeam ca distanta nu conteaza in calea sentimentelor.
Dar nu mai sunt mica acum. Sau nu la fel de mica. Si stiu ca basmele din ziua de azi nu sunt la fel ca cele pe care le citeam eu. Si Fat-Frumos de atunci nu s-a transformat in balaur, poate doar in broasca.
Iar azi sunt fericita. Si poate n-as fi fost daca viata mea n-ar fi fost asa cum a fost. Daca n-as fi incercat si o relatie la distanta, poate n-as fi stiut ca pentru mine nu functioneaza. Poate n-as fi stiut ca vreau sa vad persoana iubita zilnic, sa ma tina de mana, sa se plictiseasca langa mine pentru ca imi ia mult timp pana ma pregatesc sa ies din casa. Poate n-as fi stiut ca imi place mai mult sa-l vad dimineata cand ma trezesc sau cand imi face cafeaua. Poate n-as fi stiut ca imi ia flori doar cand sunt cu el pentru ca lui nu ii place sa mearga cu flori in mana.
Si poate ca nu e asa pentru toata lumea. Pentru ca cele doua exceptii de relatii la distanta care functioneaza bine si pe care le stiu eu confirma regula. Poate ca pentru altii merge. Dar ce bine ca nu suntem toti la fel.
Ce bine ca am avut sansa sa vad, sa aflu ce mi se potriveste.
Ce bine ca cei de la hotcity mi-au dat ocazia sa-mi dau seama.

Bursa de 1500 de RON

2009-12-17T15:09:00.000-08:00

Dupa mai bine de doua luni de la inceperea anului universitar ne-am primit si noi in sfarsit bursele. Suma? Undeva peste 600 RON pentru bursa sociala si peste 800 pentru cea de merit (pentru toata perioada, nu pe o luna). Cumva m-am trezit ca le-am primit pe amandoua.
Evident, una dintre ele nejustificat. Nu ca mi-ar parea rau. Dar din pacate nici macar nu am stiut ca am o suma mai mare decat cea care mi s-ar fi cuvenit, ca sa ma bucur de intamplare. Am aflat astazi, cand colega al carei cont bancar era 0 m-a sunat sa ma intrebe daca nu cumva am o suma mai mare decat ar fi trebuit in contul meu. Si da, intr-adevar, asa era. Asa ca am facut frumos transferul si i-am trimis fetei bursa ei. Ma intreb daca intamplarea se va repeta.
De ce acest fenomen? Pentru ca numele noastre sunt foarte asemanatoare si cineva n-a facut efortul sa se uite atent cand a trimis suma. Imi aduce aminte de o intamplare petrecuta acum cativa ani, cand s-a facut trecerea de la leul vechi la cel nou la nivel bancar. Cineva trebuia sa aiba 2.000.000 lei vechi in cont, deci 200 RON, dar omul s-a trezit cu 2.000.000 RON. Cum ar fi?

Bal FJSC-ist la Media Night

2009-12-11T14:31:00.000-08:00

In sfarsit a venit momentul in care bobocii de la FJSC au aratat ce pot la concursul de miss si mister. Dupa mai bine de doua luni de facultate, ASJC-ul si diversi sponsori au organizat Media Night, un concept putin mai altfel decat traditionalul bal al bobocilor.

Probele pentru miss si mister au fost destul de amuzante. Cei 10 participanti si-au aratat creativitatea pe parcursul a vreo trei ore, timp in care au iesit in fata noastra in pijamale, au fost nevoiti sa faca o descriere a unui produs (intr-un mod neconventional), o relatare, o proba in care isi aratau talentul sau calitatile mai deosebite, s-au imbracat in haine de seara si au raspuns la intrebari de genul : "Ce-ar fi daca...?"

Au fost si oameni din presa si din PR, dar nu foarte cunoscuti. Am avut serioase lipsuri la capitolul profesori, unde in afara de doamna Coman si Antonio Momoc nu prea am vazut alte cadre didactice. La fel si la capitolul studentilor din ani mai mari. Evident ca cei mai multi au fost bobocii.

Trebuie sa recunosc ca am avut si eu preferatii mei: Mickishor si Alex, dar din pacate niciunul nu a castigat locul intai. Insa nimeni nu a pierdut, cu totii vor avea ocazia fie sa ajunga pe la televiziune, fie pe la radio, fie un weekend la munte, fie sa invete street dance sau salsa etc.

Fix la miezul noptii, organizatorii i-au adus lui Alex un tort (a implinit astazi 19 anisori) si i-am cantat cu totii "La multi ani". Ne-au cantat cei de la Suie Paparude, iar afterparty-ul a continuat undeva dupa ora 03.00.

Nu am inteles insa de ce s-a simtit nevoia introducerii unei licitatii pentru persoanele care au organizat. Probabil pentru a-i vedea pe cei din spatele culiselor, dar momentul nu a fost tocmai cel mai inspirat.

Concluzia mea: balul a fost unul reusit, iar participantii s-au descurcat foarte bine. Si cum pana la anul mai e mult, mai e un an, trebuie sa asteptam sa vedem cu ce se mai vine nou la urmatorul bal.

10 lucruri

2009-12-07T05:28:00.000-08:00

Am primit o leapsa. Cu 10 lucruri ciudate/jenante despre mine. De la Anca, asa ca nu se poate sa nu raspundem (astfel mai scriu si eu pe blog, chiar daca nu imi lipseste inspiratia, ci timpul). ;)

1. Am primit un buchet de flori de la un necunoscut "pentru ca esti cea mai frumoasa fata de aici".
2. Am plans la "Titanic" (but who didn't :)) ).
3. Cand eram mica omoram puii de gaina pentru ca imi erau dragi si ii strangeam prea tare in pumn... :(
4. Sunt fan Harry Potter, am vazut toate filmele pana acum (atat, pentru carte nu am rabdare).
5. M-am trezit 10 ani de zile inainte de ora 7 (doi ani chiar la 5.40) ca sa ajung la scoala, iar acum cu greu ma trezesc inainte de ora 11.00.
6. Candva aveam impresia ca pot scrie, asa ca am mai multe poezii pe un caiet si doua romane incepute.
7. Am spus "te iubesc" (and mean it) cuiva dupa 10 luni, iar altcuiva dupa 10 zile.
8. Pana vara asta nu imi placea sa ma machiez.
9. Cand eram mica ma uitam la telenovele cu mama (si astfel rup putina spaniola).
10. De cel putin trei ani de zile am un fir de par alb la care tin foarte mult, e firul meu norocos. :)

Nu trimit leapsa nimanui in mod special, dar ar fi frumos s-o mai preia lumea.

Concert Iris la Sala Palatului

2009-11-22T09:15:00.000-08:00

A fost unul din evenimentele organizate in cadrul Unifest de cei de la USR (Uniunea Studentilor Romani), cu sprijinul diversilor sponsori (pe care prezentatorul incerca insistent sa-i repete). Iar marti, dupa ora 20:00, peste 3000 de studenti s-au strans sa-i asculte pe cei de la Iris in concert la Sala Palatului.
In deschidere a cantat o fata, studenta pe la ceva. Geologie parca.
Timp de aproape o ora si jumatate le-am ascultat piesele, iar ce aveau mai frumos au pastrat pentru final ( " Floare de iris" ). Ne-au cantat mai mult piese vechi, dar si vreo doua de pe ultimul album: "Cei ce vor fi". Minculescu a obosit destul de repede, au fost vreo doua pauze instrumentale in care el a iesit de pe scena.
E ceva sa vezi mii de persoane cum traiesc la unison aceleasi piese. Cum fredoneaza aceleasi versuri. Cum se ridica in picioare la primele acorduri ale melodiilor cunoscute.
Au 32 de ani de activitate. Ca maine vine concertul aniversar. Presimt ca va fi mai ceva ca cel de acum doi ani.

"Oricine poate vota, Oana. Chiar si tu!"

2009-11-18T14:19:00.000-08:00

Am visat acum mai bine de o saptamana ca mergeam la vot. Si tineam minte cand m-am trezit cum arata sala de vot, cum erau pozitionate urnele etc. Si am povestit cuiva asta, foarte vesela.
Raspunsul pe care l-am primit e chiar titlul: "Oricine poate vota, Oana. Chiar si tu!"

Uite ca daca asta nu insemna mare lucru pentru mine pana de curand, acum mi se pare foarte important ca am posibilitatea de a-mi exprima o opinie din punct de vedere politic. Nu am de gand sa zic aici daca simpatizez cu cineva sau nu (oricum, adopt teoria celui mai mic rau posibil), pe cine am de gand sa votez etc. Ci doar ca am de gand sa votez. Atata tot.

Leadeship Talks

2009-11-05T20:47:00.000-08:00

Iar se întâmplă chestii faine în Bucureşti. Cei de la AIESEC au organizat “Leadership Talks”, un program în care diverşi inşi (care au ceva de zis, că altfel nu prea aveau ce căuta aici) au venit să vorbească studenţilor din Bucureşti despre ce înseamnă să fii un lider, despre calea spre reuşită şi, nu în ultimul rand, despre naţionalism şi despre faptul că ar trebui să fim mândri că suntem români.
Cele două zile de program au adus între pereţii Bibliotecii Centrale Universitare nume celebre precum Oana Pellea, Răzvan Lucescu, Lucian Mândruţă, Gabriela Szabo, Dana Denis Smith, Andreea Marin, Petru Văduva (CEO Tiriac Holding), Elan Schwartyenberg ( President Neocity Group Romania). Din păcate am putut ajunge doar la a doua zi, unde timp de trei ore i-am ascultat pe ultimii trei enumeraţi.
Ce au spus ei pe acolo? Multe.

Andreea Marin ne-a spus că e bine să avem concurenţă, că e bine să ne raportăm la cei din jur şi că nu trebuie să privim asta ca pe ceva negativ. În plus, ne-a prezentat şi explicat câteva principii după care se ghidează în viaţă, precum:
-nu există nu se poate;
-nu poate să facă cineva o alegere pentru tine;
-“Suntem ceea ce facem în mod repetat” (Aristotel)
-“Nimeni nu vă poate leza fără consimţămîntul vostru” (Eleanor Roosvelt).

Petru Văduva ne-a spus că el crede că romînii oscilează între “sindromul mioritic” (“indiferent ce faci...tot ţi-o iei în cap”) şi un alt sindrom. Noi avem multe dorinţe, dar nu avem voinţa necesară pentru a le îndeplini. Nu sunt neapărat de acord.
În plus, consideră că cel mai important lucru pe care noi îl învăţăm în şcoală este să luam notiţe, pentru că o sarcină înţeleasă greşit (pe care nu ai notat-o, înţeles-o etc) te poate costa slujba, iar liderul nu poare să fie o “aberaţie socială”, el trebuie să fie asemănător celor din grupul cărora a plecat.

Elan Schwartzenberg consideră că patriotismul este coloana vertebrală a fiecărei naţiuni. S-a abătut destul de mult de la ideea principală, cea de leadership, dar a insistat foarte mult pe ideea de naţionalism şi pe faptul că ar trebui să fim mândri că suntem români.

P.S.: Anca, nu ştiu dacă ţi se pare ceva genial, dar pentru tine mă străduiesc cât pot. ;)

Există viaţă şi în afara căminului

2009-10-20T09:21:00.000-07:00

Asta încerc să îmi amintesc de câteva zile bune, dar atmosfera din cămin nu prea vrea să mă lase. Anul acesta am avut norocul să stau în cel mai tare cămin din Grozăveşti, doar că oboseala începe să îşi spună cuvântul.
Ce s-a mai întâmplat în ultima vreme? M-am întors în Bucureşti, bagaje, cazare, curăţenie, fără internet. La scurt timp am rămas şi fără bani. Ca să fie şi mai frumos, m-a prins curentul şi mi s-a umflat o măsea. O săptămână ( când era soare, frumos) am stat închisă în cameră şi nu aveam chef de nimic. Cu greu am socializat cu vecinii de palier şi nu pot spune că am fost în vreun fel sufletul petrecerii. : )) Am câştigat un concurs la o leapşă şi am fost să îmi ridic premiul (o sticlă de Campari), doar că la faţa locului am renunţat la băutură în favoarea unei agende şi a unui pandativ (oricât de mirată a fost Anca de alegere : )) ).
Cearta tradiţională de 1 octombrie cu Duda nu a mai avut loc, ceea ce ne-a bucurat pe amândouă.
În cele din urmă, după multe zile de suferinţă şi antibiotice mi-am revenit. Doar că acum merg regulat la dentist. E gratuit, ceea ce e bine.
A fost ziua de naştere a unei prietene aici pe palier şi i-am făcut o surpriză cu tortul şi şampania la miezul nopţii. Plus alte chestii. :D
Una din cele mai drăgute replici pe care am auzit-o în cămin a fost ceva de genul “Acum nu mai există al meu. Există al nostru”. Plus că o replică a mea a devenit celebră: “ Tot ce nu ştii nu e pentru că nu îţi spun, ci pentru că nu mă întrebi”.

Ce vrea FISC-ul (nu FJSC-ul) de la mine

2009-10-03T06:14:00.000-07:00

Am promis că povestesc de ce m-am dus eu la Fisc până să plec la facultate. Vineri dimineaţă (iar dimineaţă e când mă trezesc eu, undeva după ora 11.00), am primit o scrisoare acasă în care eram informată ca nu am depus declaraţia de venit pe anul 2008.
Partea interesantă e că am depus-o prin iulie. Şi am plătit şi 20 de ron amendă că nu am declarat la timp. Aşa că am sunat la ei să văd ce şi cum. Doamna care mi-a răspuns nu m-a lămurit de nicio culoare (nici măcar de mov :)) ) de ce am primit scrisoarea şi m-a sfătuit să vin la sediu chiar vineri.
Un lucru bun totuşi: vineri după-amiază se munceşte încă. Sincer credeam că nu voi mai găsi pe nimeni pe acolo, dar undeva în jurul orei 15.00 chiar era lume. Am reuşit să rezolv destul de repede problema, printr-o cerere şi o adeverinţă, dar mi-am dat seama că e tare complicat să-ţi declari veniturile în ziua de azi.

De la “Îmi eşti dragă” la “Pentru că îmi e somn”

2009-09-26T15:22:00.000-07:00

De când nu am mai postat pe blog se întâmplă o mulţime de lucruri. Doar că nu am mai avut eu timpul şi răbdarea să le povestesc. Pentru că nu am reuşit eu să ajung la Dudă de ziua ei, aşa cum aş fi vrut, a venit ea la mine. Şi am petrecut vreo 3-4 zile împreună. S-a descurcat să vină, chiar dacă iniţial m-a întâmpinat cu replica: “Tu mă cunoşti. Ce te face să crezi că ştiu să ajung la tine?”. Şi cu toate că mi-a repetat insistent că ea vrea doar să doarmă...nu prea am putut să o ajut în această privinţă. Am fost în piaţă, am făcut zacuscă, am ieşit în oraş, nu prea am dormit pe acasă şi nu prea am dormit în general.
De fiecare dată când îi ziceam că îmi e dragă râdea copios. Nu ştiu nici acum de ce. :-j
Apoi luni dimineaţă am dat o fugă prin Bucureşti să ne mai rezolvăm câte ceva legat de facultate. Ne-am cheltuit banii pe prostii, dar măcar am reuşit să rezolvăm şi ce aveam de făcut.
De marţi dimineaţă a venit o altă prietenă în vizită, care chiar dacă nu stă prea mult pe la mine, m-a întrebat mirată într-o seară de ce port o bluză groasă . Cu toată seriozitatea i-am răspuns: “Pentru că îmi e somn”. De fapt îmi era frig.

Am mai rezolvat câte ceva legat de acte pentru la facultate şi am fost chemată de urgenţă la Fisc. Dar despre asta mai multe într-o postare viitoare.

What's up, what's new...

2009-09-16T09:41:00.000-07:00

Pentru că mereu mă întreabă lumea cum reuşesc să găsesc chestii interesante de făcut (concursuri, traininguri, workshopuri etc), m-am hotărât să vă spun ce-am mai descoperit pentru perioada care urmează. Dacă vreţi şi răspunsul la întrebarea de unde aflu, e simplu: de pe net. Căutaţi şi veţi găsi! ;)

1.AIESEC University, Bucureşti (25 septembrie- 4 octombrie) – o şcoală de vară (toamna ce-i drept) în care vor fi susţinute workshopuri pe 5 mari teme: Social Responsability Seminar, Comunicare, Finante, Vânzari&Negociere si Resurse Umane. Scopul lor e să te ajute să îţi proiectezi imaginea a ceea ce îţi doreşti cu adevărat să fii. E păcat doar că unele chestii se suprapun. Mai aveţi o săptămână timp să aplicaţi. Detalii la: http://university.aiesec.ro/.

2.Festivalul Arhitex Tropisme, Cluj (9-11 octombrie) – are un concurs interesant adresat studenţilor. Până pe 1 octombrie trebuie să trimiteţi un eseu de maxim 8000 de semne în care să vorbiţi despre domeniul vostru de interes, pornind de la definiţia termenului “tropism”. Puteţi câştiga 5 premii de 250 de ron sau marele premiu de 500 de ron. Informaţii mai multe găsiţi la: www.arhitextdesign.ro / www.arhitext.blogspot.com / www.tropisme.ro

3.Săptămâna Naţională a Participării Active a Tinerilor- O săptămână altfel! (17-24 octombrie) – o săptămână cu şi pentru tineri. Se doreşte să se promoveze participarea, să se ofere un cadru de dezbatere, să se faciliteze dialogul între tineri şi cei care decid prin intermediul unui curs de lobby şi advocacy (la o astfel de discuţie am participat şi la Parlamentul European), cafenea publică, animaţie stradală, proiecţii de film şi altele. Mai multe pe: http://euparticip.wordpress.com/.

Prima zi de şcoală

2009-09-14T09:10:00.000-07:00

Pentru alţii, pentru mine încă nu. Dar aşa cum deja ne-am obişnuit, în fiecare an cei din fosta 12 A se întâlnesc şi merg la deschidere. Anul ăsta mai puţin ca altădată. Sau mai puţini. Am ajuns la sfârşit, după discursul din deschidere. Liceenii se împrăştiau care încotro. Prin şcoală au rămas doar cei care, ca şi noi, aparţin deja generaţiilor trecute. Fosta noastră clasă a devenit laborator de informatică.
Ne-am întâlnit totuşi cu câţiva dintre profesorii noştri preferaţi (am aflat astfel că Teacher îmi citeşte blogul :D). La plecare am vrut să căutăm un local în care să încăpem toţi şi să-l sunăm pe dirigu’, în spiritul aceleiaşi vechi tradiţii.
Dar tocmai când pornim noi, pe cine vedem? Pe dirigu’, evident, era în maşina sa, dar în spatele nostru. Pentru că nu ştiam cum să îl facem să ne remarce, ne-am hotărât să schimbăm rolurile din urmărit în urmăritor. Şi ne-am plimbat aşa jumătate de oraş. Credeam că o să-l pierdem în mai multe rânduri, dar Madi nu s-a lăsat mai prejos şi după o urmărire legală (că dacă era după noi l-am fi pus să încalce toate regulile de circulaţie :-j) am reuşit să-l prindem din urmă şi să-i vorbim.
Din păcate avea planuri pentru astăzi, aşa că am stabilit să ne întâlnim maine seară. Pentru ceva timp o să ne simţim iar ca la liceu şi o să dăm socoteala de ce am făcut în anul care a trecut.

Weekend cu fetele

2009-09-14T08:18:00.000-07:00

Pentru că urmează să începem facultatea şi pentru că nu ştim când vom avea ocazia să mai stăm ceva vreme împreuna, am stabilit cu fetele ( Angela şi Roxana) să petrecem mai mult timp toate trei. Asta s-a concretizat într-o vizită la casa de la ţară a Angelei, unde era deja sora ei, Maria.
Ne-am gospodărit singurele, am împărţit sarcinile, am ieşit prin sat, am dansat în discoteca locală (cam goală, dar explicaţia pe care am primit-o e că vinerea nu prea e lume, ci doar sâmbăta), am fost conduse până acasă de o gaşcă destul de mare (vorba cuiva, nu mai ştiu a cui: “Uliţa asta nu a fost aşa populată niciodată”), iar a doua zi am fost invitate toate patru la un chef.
Concluzii: rezistăm binişor fară să dormim prea mult vreo două zile, micii sunt mai buni când îi mâncăm în picioare, părem mai mici decât cei 20-22 de anişori ai noştri, sunt buni şi puştii de 17-18 ani şi bărbaţii de 22 de ani sunt de fapt nişte băieţei (ultimele două concluzii nu sunt date de mine, sunt doar transmise, nu spun de la cine. : )) ).

Îmi pare în schimb rău că nu am putut fi alături de Dudă de ziua ei, mi-aş fi dorit foarte mult. Dar i-am promis că vom petrece împreună la Bucureşti şi o să mă ţin de cuvânt. La mulţi ani, Dudo!!!! Acum eşti majoră şi peste hotare. :D

Castan înflorit

2009-09-10T03:49:00.000-07:00

M-am hotărât să iau blogul puţin mai în serios. La modul că vreau să scriu ceva mai mult de două postări pe lună. Unii chiar fac bani din asta. Bine, nu pentru scopul ăsta vreau eu (cu toate că rău n-ar fi într-un viitor... :D), ci pentru că simt o reală satisfacţie atunci când cineva îmi dă un răspuns la ceva ce citeşte la mine pe blog sau când la ceva ce povestesc cuiva mi se răspunde: “Ştiu, am citit pe blog”.
Am “frunzărit” zeci de bloguri în ultimele zile, dar nu pot spune că m-a marcat vreunul în mod deosebit. Au fost vreo două pe care le-am citit cap-coadă, dar poate pentru că se axau pe marketing sau relaţii publice, noţiuni ce pe mine mă atrag.

Ca să nu fie doar vorbărie goală, vă pun şi o poză frumoasă pe care am făcut-o azi. Am găsit un castan înflorit în septembrie. E ceva.

“Mândrie şi prejudecată”

2009-09-09T09:53:00.000-07:00

Gata, am terminat aseară de citit cartea.
Am rămas iniţial puţin dezamăgită de doza prea mare de sentimentalism, de artificialul unor replici şi de lungile descrieri.
M-am gândit mai apoi că poate se justifică pentru perioada în care a trăit Jane Austen. Şi aşa e. Pentru un roman scris în anul 1797 (şi publicat în 1813) este un roman actual, care se poate citi şi înţelege cu uşurinţă şi acum. Şi nu mă refer la situaţia fetelor sărace pentru care era necesar să se găsească soţi cât mai repede, ci din punct de vedere sentimental.
Evident că se pune cel mai mare accent pe cuplul Elizabeth- Darcy, chiar dacă şi Jane- Bigley sunt potriviţi. Însă pe când cei din urmă sunt firi slabe şi împăcate în totalitate cu epoca în care trăiesc, Elizabeth şi Darcy nu fac niciun mister din faptul că urăsc minciuna, ipocrizia, lăudăroşenia etc. Firile lor puternice se lovesc cu mai multe ocazii şi fiecare ocazie le arată că sunt potriviţi unul pentru celălalt.
Vă sfătuiesc să-l citiţi pe îndelete, lenevind şi cu o cană de ciocolată caldă lângă voi.

Clever is better sau despre branding personal

2009-09-08T06:16:00.000-07:00

Vremea din ultimele zile nu prea m-a mai lăsat să ies din casă, aşa că a trebuit să găsesc diferite metode de a petrece timpul. Una dintre ele a fost să citesc (am început “Mândrie şi prejudecată” de Jane Austen şi voi reveni cu o părere despre roman după ce îl termin), iar o altă metodă a fost să pierd timpul pe net. Parcă nu se diferenţiază aşa mult de o zi obişnuită de vacanţă... doar că acum am stat mai mult timp pe fiecare activitate în parte.
Şi am citit câte ceva despre brandingul personal. Cosmin Alexandru spune despre brandingul personal că este alinierea, dezvoltarea şi comunicarea resurselor, competenţelor şi potenţialului unei persoane către un scop dat.
La Şcoala de Leadership de la Poiana Braşov am avut într-o zi o discuţie legată tot de acest subiect cu Andreea Ionescu, care ne-a pus să ne facem un sticker cu brandul nostru personal. Mi-am dat seama că mi-am schimbat puţin ideea de branding al meu. Dacă atunci mi-am ales ca slogan “Part of the world”, iată că o lună mai târziu mi-am găsit un altul: “Clever is better”.
Sper că nu e luat. Am dat un search pe google pentru că mi-era teamă că l-am auzit undeva şi mi l-am însuşit fără să-mi dau seama (chestie posibilă, aşa că dacă ştiţi să-l fi auzit undeva daţi-mi de ştire), dar nu l-am găsit. Bine, nici nu pot zice că am căutat foarte mult.
Până una-alta, clever is better. :D

Gânduri pe ploaie

2009-09-06T05:26:00.000-07:00

Se vede că a venit toamna. O simt nu doar din cauza vremii (plouă şi e mohorât), ci şi pentru că dispoziţia mea mi-o spune.
Când e soare şi frumos ai impresia că poţi face orice, că poţi ajunge oriunde. Când e vară te gândeşti să trăieşti clipa. Şi ai impresia că acea clipă ţine o veşnicie. Dar vine toamna. Şi te gândeşti la viitor. Te gândeşti că un sacrificiu azi îţi aduce mai multe beneficii mâine.

Am fost greieraş toată vara, e timpul să redevin furnică.

Toate drumurile duc la Corsa

2009-09-02T08:11:00.000-07:00

Cel puţin asta e impresia cu care am rămas după 15 zile petrecute în Costineşti: toate drumurile duc la hotelul în care am fost cazată.
Absenţa mea de pe blog e motivată, ceva mai bine de două săptămâni nu am avut acces la internet. Nu pot spune că regret prea mult, am profitat din plin de aer liber, mare şi soare.
Plimbarea mea a început cu o scurtă escapadă în Bucureşti, unde cu greu m-am putut orienta să ajung de la Unirii 1 la Unirii 2 pe la suprafaţă şi s-a încheiat cu 10 ore pe drum de la mare până înapoi la Văleni.
Ce s-a întâmplat în astea două săptămâni? Multe. În primul rand…m-am bronzat. Frumos de data asta, n-am mai făcut insolaţie ca în iunie. Am vizitat şi Mamaia, am dat o fugă prin Eforie Nord, am stat la plajă cu Stres şi alţi doi prieteni, am făcut poze multe, am încercat o mulţime de feluri de mâncare la Vraja Mării, am înotat, am făcut câteva nopţi albe etc. Asta doar în prima săptămână.
În a doua săptămână a fost ceva mai multă agitaţie. Împreuna cu gaşca de la Euro26 am făcut chestionare pe plajă, am transformat Vraja Mării în a doua noastră casă, am avut chelnerul nostru preferat, am fost în White Horse, am cântat la karaoke şi am avut parte de un frumos răsărit pe plajă.
În ultima zi la mare a plouat. Cred că doar ca să nu ne pară nouă rău că plecăm. Dar tot ne-a părut. Şi cum evident că de fiecare dată când plec eu din Văleni se întâmplă ceva deosebit şi aici, iată că şi anul ăsta am pierdut Cursurile Universităţii Populare de Vară “Nicolae Iorga” (da, ştiu, mi s-a mai spus, culmea patriotismului local).
Nu vreau să fiu tristă şi să mă gândesc că vacanţa se apropie de sfârşit, mai ales că mai aş avea vreo două chestii de făcut până începe facultatea.
Îmi iau “la revedere” de la mare, cu speranţa ca anul viitor s-o revăd cel puţin tot atâta timp.

Simulare de business la Poiana Braşov

2009-08-15T06:10:00.000-07:00

Pe scurt: Ora 22.30. 3 echipe de câte 15 oameni. Costuri iniţiale: 450 ron ( făină, zahăr, ouă, miere etc) pentru fiecare echipă.
Task: să preparăm turtă dulce şi să o vindem a două zi în Braşov, între orele 13.00 şi 16.00.
Program: ales project manager, găsit nume echipă ( “Zâmbet Dulce”), stabilit strategie de lucru. Trezit cu noaptea în cap, făcut aluat, căutat forme, găsit strategii de marketing, stabilit strategii vânzare, stabilit preţuri.
Scop: să facem profit.
Vreme: proastă. Foarte proastă.
Echipa: bună. Foarte bună.
Rezultat: ploaie în cort. Întrerupt misiune înainte de final.
Profit: 0. mai puţin de 0. : (
Distracţie: maximă.
Învăţături: din plin.
Concluzie: mai vreau experimente de genu’. :D

Ofensiva VERDE continuă!

2009-08-11T13:35:00.000-07:00

Campania "Ofensiva verde continuă!" este o campanie de conştientizare a populaţiei asupra efectelor nocive ale deşeurilor menajere, precum şi de responsabilizare faţă de depozitarea incorectă şi de efectele devastatoare ale depozitarii DEEE (deşeurilor electrice, electronice şi electrocasnice).
Va fi lansată în oraşul Vălenii de Munte miercuri, 12 august 2009, moment în care se va inaugura primul centru de colectare a DEEE-urilor la standarde europene în oraş.
În afară de conferinţa de presă şi de masa rotundă, organizatorii pregătesc şi o tombolă cu premii pentru cei care vor depune DEEE, tombolă la care extragerea va fi realizată de Axinte de la Vacanţa Mare.
Campania este organizată sub patronajul Ministerului Mediului şi Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, de către Grupul de presă REPORTER, împreună cu Primăria oraşului Vălenii de Munte.

Oamenii de la Leadership School

2009-08-09T08:57:00.000-07:00

Cum am mai spus, la Leadership Summer School ne-au vorbit numai oameni unul şi unul.
Maia Morgenstern şi George Ivaşcu ne-au făcut să ne dăm seama că detaliile contează, că trebuie să fim foarte atenţi la ce se întâmplă în jurul nostru şi că în leadership este esenţial să joci puţin teatru.
Felicia Filip şi soţul acesteia (Cristian Mihăilescu) ne-au arătat că dacă ai talent şi ambiţie poţi face orice.
Niels Schnecker (Managing Senior Partner la Schnecker van WZK & Pearson) ne-a povestit cum poţi ajunge departe cu 100 de dolari în buzunar şi cu o tonă de curaj.
De la Marian Staş (Preşedinte Fundaţia Codecs pentru Leadership) am învăţat că nu trebuie să îţi fie niciodată teamă să o iei de la capăt, indiferent de vârstă.
De la Alex Găvan (explorator) am reţinut că nimic nu te poate împiedica să-ţi urmezi visul.
De la Mihai Drăgoi (Managing Partner, HR Dimensions) şi Daniel Bichiş (Trainer NLP, Competent Consulting) am aflat că mereu putem descoperi lucruri noi despre noi, indiferent cât de bine credem că ne cunoaştem.
Andreea Ionescu (Retail Marketing Manager, Sensiblu) ne-a învăţat câte ceva despre brandingul personal ( despre training a scris si Andreea Ionescu ) şi ne-a arătat cât de uşor putem transmite mesaje greşite celor din jur.
Nici ceilalţi traineri şi vorbitori nu s-au lăsat mai prejos şi am aflat şi de la ei o mulţime de lucruri noi.
Nota 10 o primesc si cei din Fundatia LEADERS, la care am putut apela de fiecare data cand am avut nevoie si care au facut tot ce au putut ca lucrurile sa iasa bine.
Trebuie să spun că am învăţat multe şi de la colegii mei. Am învăţat să ne ascultăm unul pe celălalt, să lucrăm în echipă, să ne ajutăm între noi şi am descoperit că depinzi mult de oamenii cu care lucrezi pentru a face lucrurile să funcţioneze.

Leadership Summer School 2009 la Poiana Braşov

2009-08-09T07:59:00.000-07:00

Între 2 şi 8 august am avut ocazia să particip la a patra ediţie a Leadership School, organizată de Fundaţia LEADERS, prin intermediul unei burse (vreau astfel să mulţumesc celor din fundaţie şi celor de la Coca-Cola Hellenic pentru oportunitatea oferită).
Împreună cu peste 40 de tineri din ţară am participat la un program intensiv de leadership şi am avut ocazia să lucrăm cu cei mai buni specialişti din domeniu.
S-a pus foarte mare accent pe lucrul în echipă ( pentru cunoscători: “schimba 7”, “schimbă 3” etc), pe feedback, pe inteligenţa emoţională, pe branding personal, dar cea mai creativă provocare a fost simularea de business pe care am avut-o în ultima zi (despre asta mai multe într-un post separat).
Am învăţat că un adevărat lider nu trebuie să dea soluţia, ci să conducă spre un rezultat, am învăţat să dau un feedback pozitiv, am purtat discuţii despre ţara noastră în general şi am ajuns la concluzia că românii sunt cei mai mari exportatori de negativism, am aflat de ce oamenii rezistă în general la schimbare şi multe altele.
În plus, am sărbătorit un an de Leadership School. Cum? Prin şampanie, tort, muzică bună şi atmosferă pe măsură. La mulţi ani de leadership!

Scriitori veniti la Muncel

2009-07-21T03:42:00.000-07:00

În ultima zi din tabăra de la Muncel am avut parte de o dezbatere interesantă legată de rolul presei în promovarea scriitorilor.
Scriitorii Dan Lungu ( “Cum să uiţi o femeie”), Florin Lăzărescu (“Lampa cu căciulă”) şi Dan Teodorovici (“Celelalte poveşte de dragoste”) au venit pentru a purta o discuţie cu noi.
La prima întrebare adresată tinerilor ( Consideraţi că presa ar trebui să aibă vreun rol în promovarea scriitorilor?) m-am grăbit să îi asigur pe toţi cât de important este în general rolul mass-media în societate. Deh, defect profesional. ;))
Discuţia a luat apoi un alt sens şi am ajuns să discutăm despre numărul de volume pe care trebuie să le vândă un scriitor pentru a putea fi considerat de succes (la noi şi în afară), despre campaniile Adevărul şi Cotidianul, despre cine sunt cititorii în ziua de azi, despre faptul că nu mai avem timp să citim, moment în care Dan Lungu a afirmat: “ Dacă ar fi doar lipsa de timp, şomerii ar fi cei mai mari cititori”.
Florin Lăzărescu a adaptat la cărţi un drept fundamental al oamenilor: “Ai dreptul de a nu citi nimic, dar tot ce nu citeşti poate fi folosit împotriva ta”, iar concluzia dată de Dan Lungu a fost: “Aşadar vă dau un sfat- faceţi ce vreţi!”

Tabăra de Jurnalism de la Muncel- Iaşi, ediţia 2009

2009-07-18T09:01:00.000-07:00

A XVI-a ediţie a Taberei de Jurnalism de la Muncel a adus un program lejer, ploaie multă, pustietate şi schimb intercultural. Un grup de peste 40 de tineri din toată ţara, amatori de jurnalism, s-au strâns la Mogoşeşti-Siret pentru o săptămână de distracţie... în stil jurnalistic. Chiar dacă nu am prea avut semnal, nu am avut decât vreo două calculatoare cu internet, a plouat vreo trei zile şi cel mai apropiat magazin era la vreo 4 km, persoanele pe care le-am cunoscut aici au făcut să merite din plin mica mea escapadă în inima Moldovei.
Am avut cele mai bune colege de cameră posibile, de care deja îmi e dor. În plus, am avut ocazia de a interacţiona cu un grup de străini, veniţi la o tabără cu tematica încălzirii globale şi am exersat câţiva paşi de flamenco, braşoveanca şi o mulţime de alte dansuri.
Excursia la redacţiile TVR Iaşi, Radio Iaşi, Ziarul de Iaşi şi “Bună dimineaţa, Iaşi” a fost prea scurtă pentru câte voiam noi să vedem, iar plimbarea prin Copou m-a făcut să îmi doresc să revin cât mai curând în Iaşi. Am intrat în direct la emisiunea de dimineaţă de la Radio Iaşi, unde mi-am exprimat părerea în legătură cu tabăra şi cu programul propus. Pana de vreo oră şi jumătate pe care am avut-o cu autobuzul în drumul spre întoarcere intră şi ea de-acum în sfera amintirilor plăcute.
Am vizitat şi mănăstirile Neamţ, Văratic şi Agapia, muzeul “Ion Creangă” şi Hanul Ancuţei. În ultima zi, scriitorii Dan Lungu, Dan Teodorovici şi Florin Lăzărescu au venit să ia parte la o dezbatere despre rolul mass-media în promovarea scriitorilor post-post modernişti, dar despre dezbatere mai multe într-un alt post.

Practica la SynergEtica

2009-06-24T15:09:00.000-07:00

Anul ăsta m-am hotărât să fac şi eu practică şi să nu îmi mai echivalez activităţile prin facultate. De ce? Pentru că voiam să fac ceva pe bune şi pentru că nici nu am avut aşa multe activităţi. ;))
Aşa că după un interviu (mi s-a părut puţin ciudat că ne cheamă la interviu ) am rămas printre cele 6 fete care fac practica la Synergetica, un ONG pe probleme sociale.
Prima zi a fost introductivă şi nu am putut să rămân până la sfârşit (am avut interviu la Europa FM, mai multe detalii într-un alt post) şi am ratat ocazia de a o cunoaşte pe Sandra Pralong, preşedinta organizaţiei.
În a doua zi deja ne-am apucat deja de treabă şi am venit cu idei legate de un proiect interesant, numit “Noii Paşoptişti”. Am participat la prima mea şedinţă de brainstorming, am făcut minuta (un fel de rezumat al activităţii), am împărţit task-uri etc. Fetele cu care lucram, Anca şi Sanda, sunt foarte pasionate de proiect şi ne transmit şi nouă ceva din entuziasmul lor.
Presimt că o să învăţ câte ceva până la sfârşitul celor două săptămâni de practică (asta e şi ideea), dar deja îmi pare rău că nu o să văd cum evoluează proiectul. Sau poate o să văd, cine ştie?

Băieţii din viaţa mea

2009-06-20T14:28:00.000-07:00

Le-am rămas datoare cu un post despre ei. Nu sunt mulţi, dar sunt cei mai buni. Şi sunt ai mei. Nu-i dau nimănui, de multe ori nici măcar nu vreau să îi împart cu cineva. : ))
Sunt 3: Două stresuri şi un frăţior. Îi aşez alfabetic, pentru că nu îi pot ordona în funcţie de importanţă.

Fraţiorul meu, Geo. Îmi e frăţior de mai bine de un an. Atunci i-am zis că mai bine decât în acel moment nu ne putem înţelege şi că probabil începând de atunci relaţia se va degrada. Recunosc, m-am înşelat. Îl ador pentru că eu vreau să mă cert cu el şi nu mă lasă, îmi dă dreptate şi atunci când nu am şi e de acord cu mine când spun că bărbaţii sunt nişte porci. Îl ador pentru că putem râde 40 de minute la telefon fără un motiv plauzibil şi pentru că e încăpăţânat şi nu vrea să poarte fes, fular şi mănuşi iarna. Pentru că m-a scos în oraş pe 14 februarie, pentru că mi-a fost dator cu o jumate de prăjitură şi încă îmi e dator cu nişte clătite (făcute de el, altfel n-are rost). Pentru că ne înţelegem din priviri şi pentru că dacă n-ar fi el acasă eu n-aş mai merge atât de des. Şi pentru că din când în când mai cade câte unul din pom. ;))

Stres (3 ca număr din 4): Mihai. Când mă întreabă cineva de Mihai şi nu ştiu sigur la cine se referă, întreb: “Mihai al meu”? Ador să plec cu Mihai undeva. Oriunde. Ar fi cu siguranţă unul din cele 3 lucruri (mă rog, persoane) pe care le-aş lua cu mine pe o insulă pustie. Nu pot să mă supăr pe el. Sau, fie, pot, dar nu pot rămâne mult timp supărată. Pe el îl ador pentru că e fericit când îi spun că a făcut o glumă bună, pentru că m-a aşteptat mai bine de 30 de minute prima oară când ne-am întâlnit, pentru că atunci când celalalt găseşte ceva de făcut/ undeva de mers, pur şi simplu îl informează pe celalalt unde vor merge, nu-l întreabă dacă vrea să vină. Pentru că e rapidist, pentru că alături de el am văzut singurele meciuri pe stadion, pentru că are un motănel negru. Pentru că îi place Dr Alban şi pentru că e dulce atunci când nu-şi dă seama. Evident, dacă îşi dă seama...strică tot. : )) Ah, şi pentru că am o faţă frumoasă. :D

Stres ( 2 din 4 ): Robert. E probabil singura persoană pe care mi-aş permite să o sun să îi zic: “Am visat că îmi înşelam prietenul cu tine. Şi mi-ai spus să nu complic atât lucrurile, că e o simplă eliberare de hormoni” şi singura de la care aş primi răspunsul: “Da, probabil aşa aş fi zis şi în viaţa reală”. În plus, mi-ai zis că nu ai mai vorbi cu mine dacă aş zice vreodată că eşti prost la pat. Aşa că, Robert, eşti cel mai tare, nu există altul mai bun ca tine. Fetelor, vă dau numărul lui de telefon pe mess dacă vreţi. E probabil singurul blond foarte inteligent pe care îl cunosc. Pe el îl ador pentru că e singurul căruia pot să îi dau sms la orice oră din zi sau din noapte, pentru că e singurul pe care nu pot să mă supăr dacă nu ne vedem, pentru că nu suport să vorbesc cu el pe mess. Pentru că am primit sfatul “Mărită-te cu el!” şi pentru că “nu se ştie niciodată”. Pentru că mă cunoaşte ca pe propriul lui buzunar şi pentru că lui îi dau dreptul să se bage în viaţa mea(şi el îmi dă mie). Lui o să-i dau primul exemplar din prima carte pe care o voi publica vreodată.

Sunt mai puţini ca fetele, aşa că mi-am permis să scriu mai mult despre ei.

Nu uit să îi menţionez pe Moshu (care m-a sfătuit să nu am încredere în băieţi), Joe ( pe care l-am aşteptat cu toţii vreo oră să vină în oraş pentru că...dormea), Paras (cu care îmi dădeam zeci de mesaje şi bipuri când ne-am cumpărat noi mobile şi care nu mai vorbea cu accent ardelenesc când vedea că ne amuzăm), Madi ( pe la care ne făceam veacul şi care ştie cât de nebune eram noi) , Eugen (care a încercat să mă convingă un an întreg ceva cu o spirală, nu mai ştiu exact ce), alt Mihai (primul meu prieten cu adevărat bun, de când aveam vreo 13 ani). Toţi au fost fff importanţi pentru mine în diferite momente.

M-am întâlnit cu dragostea vieţii mele

2009-06-13T13:39:00.000-07:00

Azi m-a scos Stres în oraş. Sau l-am scos eu pe el. Sau ne-am scos unul pe celalalt.
Şiii… ideea noastră de plimbare plăcută s-a concretizat în a merge la cimitir. La Cimitirul Belu mai exact. Voiam de multă vreme să ajung pe acolo, dar n-am avut ocazia. Aşa că am mers acum.
Am cerut indicaţii ca să aflăm cum să ajungem la mormântul lui Eminescu, iar după un scurt detur pe la mormintele artiştilor am pornit în căutarea poetului. N-a fost chiar aşa uşor, mai ales că nu era nimeni prin preajmă... Am găsit un cavou deschis, în care ne bătea gândul să intrăm (dar n-am făcut-o) şi în cele din urmă am găsit un om care ne-a zis cum să ajungem.
Însă acolo m-am întâlnit cu dragostea vieţii mele, din păcate mort de 29 de ani. Celălalt Stres şi-a dat foarte repede seama despre cine e vorba când i-am povestit: despre Marin Preda. Şi mi-a zis să nu fiu tristă, că Marin Preda s-a reîncarnat. ;)) Îmi venea să nu mai plec din locul acela (oricât de morbid ar suna).
Şi alţi scriitori şi poeţi celebri se aflau prin zonă:
-Eminescu avea şi o strofă inscripţionată ( “Reverse dulci scântei a tot ştiutoare./ De-asupra-mi crengi de tei să-şi scuture floarea./ Ne mai fiind pribeag de-atunci înainte, / Aduceri aminte m’or troieni cu drag” ). Era o multime de flori proaspete la mormant.
-Caragiale (“ Fii, să cultivaţi poporul, că un pom fără rădăcini nu poate trăi”)
-Nicolae Labiş ( “ Pale se sting ale luminilor flori / Mori, vegetaţie, suflete mori...”)
- Coşbuc, Sadoveanu, George Călinescu etc.

Mai e un cimitir în care îmi doresc să merg: cel de la Săpânţa, cimitirul vesel. Cine ştie, poate o să facem o mică excursie până acolo. :D

Eu şi prietenele mele

2009-06-12T06:59:00.000-07:00

Urmează cel mai lung post pe care l-am scris până acum, aşa că înarmaţi-vă cu ceva răbdare. :)
Ce m-aş face fără fete? Cui să povesteşti când te enervează un prof, un nesimţit în autobuz, când te desparţi de prieten? Lor, evident. Şi pentru că 1 martie, 8 martie, ziua de naştere, onomastica etc nu sunt suficiente ca să le arăt cât ţin la ele, hotcity.ro şi Redd’s îmi mai dau o ocazie.

Sis – i se pare firesc ca cea mai bună prietenă să-ţi fie în primul rând sora. Şi are dreptate. O ador pentru că mă enervează, pentru că mă disperă uneori, pentru că nu e atât de rea precum se crede. Pentru că mă ceartă dacă nu învăţ, pentru că mă ia la ştrand când trebuie să învăţ, pentru că nu mă lasă niciodată să mă cred deşteaptă, dar se laudă cu mine. Pentru că ţipă la mine să nu las mizerie la ea acasă, pentru că se bucură când primeşte o floare, pentru că speră să câştige la concursuri. Pentru că este un copil şi pentru că la ea averea se măsoară în haine şi în cărţi. :D

Dyna – nu cred că m-am mai certat cu nimeni atât de mult cât m-am certat cu ea. Dar ştiţi doar, împăcările sunt dulci. :)) Ţin la ea pentru că e o dudă, nu e bicicletă, se ceartă cu toată lumea, e mai puternică decât crede şi pentru că atunci când e acasă cere tuturor telefonul ca să mă sune. Pentru că suferă de sindromul “Doar mie mi se putea întâmpla” şi are dreptate, pentru că mama mea e mama MEA şi mama ei e şi mama mea, pentru că poate să plângă la comandă şi pentru că multă lume o vede o scorpie.

Roxana – am fost vecine şi ne ştim dintotdeauna. La ea ţin pentru că indiferent cât de multe probleme ar avea, cumva le face faţă. Pentru că nu i-a fost teamă să pornească din nou de la zero, într-o altă ţară, fără nimeni să o ajute. Pentru că ştie să facă haz de necaz, pentru că e totuşi naivă şi pentru că speră să găsească dragostea adevărată.

Fetele de la facultate

Coryna - e “iubita” mea, cu ea sunt în stare să vorbesc la telefon o oră despre orice în afară de examene ( când de fapt o sun/ mă sună să vorbim despre vreo temă/ vreun examen). Ţin la ea pentru că azi îi place de un tip, mâine îi trece, pentru că nu prea ştie ce vrea, dar ştie ce nu vrea, pentru că e dulce şi pentru că nu ştie să gătească deloc.

Anca – singura persoană care nu a lipsit de la niciun curs anul ăsta. I-am zis că îi facem diplomă! Şi că ne îmbătăm de ziua ei! Nu mă satur niciodată de vorbit cu ea şi îmi place la nebunie umorul ei. Şi ea vrea să pară mai rea decât e de fapt. ;))

Raluca – Excepţia care confimă regula că relaţiile la distanţă nu funcţionează. Chiar dacă ea o să ne părăsească pentru Braşov după facultate, avem la cine veni în vizită, nu? :P Vorbeam mult despre relaţiile noastre, ne povesteam tot felul de nimicuri.
Pare ea fată liniştită, dar şi când o calci pe bătături...fereşte-te!

Fetele din liceu ( şi nu numai )

Angela – “Don’şoara” mă “obliga” să-mi fac temele la mate şi fizică în liceu şi am stat în bancă o mică veşmicie (3 ani). Ţin la ea pentru că e fată deşteaptă, ştie să dea sfaturi bune, a fost singura care m-a sfătuit să fiu fată bună într-o situaţie în care toată lumea îmi zicea că e normal să fiu rea. Mai mereu am trecut amandouă prin aceleaşi lucruri aproape simultan şi întotdeauna avem ceva de povestit.

Roxana – cu toate că ne-a părăsit pentru Braşov, noi tot o iubim. Atâta doar că o vedem rar. :( Şi vorbim tot destul de rar. Dar şi când vorbim... Fată inteligentă, ambiţioasă şi cu spirit organizatoric, e o prietenă de păstrat. Dar lasă că vine vacanţa şi ne săturăm una de alta. :D

Ramonişca a fost întotdeauna pe aproape, încă de la grădiniţă şi până la sfârşitul liceului. Am sunat-o acum ceva vreme să-mi spună care e formula chimică a oţetului (CH3COOH :D ), că nu mai ţineam minte. Nu mă întrebaţi de ce voiam să ştiu asta. ;)) Imi e foarte dor şi de Ileana şi Ralina, pe care nu le-am mai văzut de o veşnicie.

Bianca e într-o categorie specială. Ea mi-a fost cea mai bună prietenă de când m-am născut şi până în clasa a noua inclusiv. Ei îi sta bine şi blondă, şi brunetă şi are nişte ochi superbi. Când ne întâlnim vorbim de parcă ne-am despărţit acum 5 minute şi ştiu că aş putea conta pe ea în caz de nevoie.

Fetele de la cămin

Adriana, Alina şi Ioana mi-au făcut primul an de studenţie în cămin unul foarte frumos.

Pe Adriana am luat-o cu mine când m-am plimbat pe la toate grădiniţele din sectorul 5. Îi plac copiii şi are nişte nepoţei frumoşi foc!
Alina e cam bolnăvioară acum, aşa că îi urez însănătoşire grabnică. Şi îi cer scuze încă o dată că am uitat să o sun de ziua ei...
Ioana a fost mereu cea serioasă dintre noi, dar şi când ne făcea să râdem... O să plece cu Erasmus anul viitor şi ne-a promis că o să ne aducă ceva frumos de acolo.

Trimit leapsa catre Dyna, Anca , Laura, Andrada si cine mai vrea sa o preia.

P.S. : Chiar dacă nu e un post despre băieţi, trebuie să menţionez că nu mă simt bine dacă trece o zi şi nu ştiu nimic măcar de unul din cei trei băieţi importanţi din viaţa mea: cele două stresuri şi fraţiorul meu. Promit că o să scriu un post şi despre voi.

De ce îmi place să citesc?

2009-06-11T14:59:00.000-07:00

Aş vrea să spun că mi-a plăcut întotdeauna să citesc, dar ar fi o minciună. Îmi amintesc şi acum momentele în care mama şi cu sora mea stăteau toată ziua pe capul meu şi mă forţau practic să pun mâna pe o carte. Aşa că citeam. Basme. Muuulte basme.
Cumva însă am trecut la romane. Şi nu m-am mai lăsat. E adevărat, uneori trec poate şi luni fără să mai citesc o pagină, dar sunt momente în care simt că nu pot să las cartea jos. Şi nu o las până nu o termin, indiferent ce am mai apoi de făcut.
Să folosesc nişte figuri de stil? Să spun că o carte e ca un amant tăcut, care te aşteaptă iubitor să te întorci la el? Aş putea, doar e blogul meu.
De ce citesc? Pentru că îmi place, pentru că îmi dă voie să evadez, pentru că mă ajută să mă formez ca persoană. Şi pentru că mă simt puţin mai deşteaptă cu fiecare carte citită. :D

Ideea postului e preluată de la Bogdan Fechita, care pe blogul lui a iniţiat un concurs pe aceasta temă.

Şi cu berea mea... tot la 60 de lei ajungi

2009-06-10T14:04:00.000-07:00

Cred ca aţi auzit cu toţii de taximetriştii de la aeroport, care cum prind o persoană mai naivă o jecmănesc fără milă.
Am fost aseară la aeroport să aştept o prietenă care s-a întors din Italia. Nici n-am ieşit bine că un taximetrist a început să se ţină de noi ca scaiul.
- Haideţi, fetele, am aici taxi de firmă, taxi comfort.
- Nu, mulţumim.
- Haideţi, că nu sunt ca toti taximetriştii ăştia care vă fraieresc. Până unde vreţi să mergeţi?
-Până la Apărătorii Patriei, dar nu avem nevoie de taxi.
-Până la Apărători...70 de lei.
-70 de lei nu dai la taxi până acolo nici cu tarif de noapte.
-Bine, bine, cât vreţi să daţi?
-NU VREM TAXI!!!
-Hai, fie, 60 de lei. E bine aşa?
-Nu avem nevoie!
-Hai, că dacă pornesc aparatul duce peste 50 de lei. Şi cu berea mea...tot la 60 de lei ajungi.

Concluzia: NO COMMENT! :

Ceva de povestit ;))

2009-06-08T17:11:00.000-07:00

Aveam impresia că mie nu mi se mai întâmplă lucruri de povestit, dar m-am înşelat. Un dialog purtat în seara asta cu cineva din lista mea de mess m-a făcut să-mi dau seama de asta. După ce a încercat să mă convingă să ieşim în oraş în miez de noapte ( şi culmea, cred că aş fi ieşit, mă plictiseam la cămin), mi-a trântit-o. :))
Postez mai jos dialogul, evident fără a-i da numele:
el: mai
el: sa fiu direct
el: i wanna fuck
el: me horny
el: a lot
el: loookin for partner
el: that's all
eu: sa fiu si eu directa: look for someone else :))
el: ok
el: thx

Duminica la strand

2009-06-08T16:57:00.000-07:00

Ca să îndeplinesc dorinţa de a scrie a câtorva prietene (dorinţa lor de a scrie eu) şi pentru că într-adevăr am fost cam leneşă şi nu am mai postat nimic, iată un post despre ce am mai făcut în ultima vreme.
Duminică am mers la ştrand cu sora mea, printr-un efort supraomenesc de a mă trezi la 8.00, după o oră jumătate de somn. Am vrut să ajungem devreme, ca să nu prindem aglomeraţia, dar ne-a prins ea pe noi. Deja pe la 12.00 nu mai aveai loc în apă sau cel puţin riscai să îţi sară cineva în cap (la propriu).
Dar asta nu ne-a împiedicat pe noi să mai stăm. Am mâncat mici (pe banii surorii mele, că eu sunt lefteră), am băut bere şi am lenevit la soare. Evident că din cand în când am intrat şi în apă.
Ne-am întâlnit şi cu un cunoscut care a rămas cu noi. Se cam plictisea el, mai ales că sora mea citea. Când m-a văzut că iau şi eu cartea, mă întreabă dezamăgit: “ Şi tu citeşti, mă?” Răspund: “Da, e în familie ”.
Şi chiar dacă până acum afirmam mândră că eu mă bronzez uşor şi nu am probleme cu soarele, iată că acum mi-a venit şi mie de hac. Am făcut o insolaţie frumuşică, dar de îndată ce îmi revin o să merg din nou. :D

Porţi deschide la Cotroceni

2009-05-19T15:27:00.000-07:00

A fost al doilea an în care am fost în Cotroceni de Ziua Porţilor Deschise. Ce-i drept, e a doua ediţie, poate şi de-aia. J)
Ce să fie? Aglomeraţie, căldură, agitaţie mare. Coadă de aşteptare la care am stat două ore. De ce? Cum explicam surorii mele, după prima jumătate de oră, ce mi-am zis? “Tot am stat jumate de oră. Mai stau”. După o oră: “Tot am stat o oră. Doar nu plec acum”. Şi cam ăsta a fost raţionamentul până la intrare. După o vizită fugitivă, am ieşit în parc. Superb parcul, n-am ce zice.
Nu am fost însă printre cei care au vazut elicopterul . Nici pe Băsescu nu l-am văzut. Oh, well, poate la anu’. Sau poate nu. Cine ştie?
La ieşire ne-am îndreptat înapoi spre poarta de la Leu. Doar că nu ne dădeam seama exact pe unde putem ieşi, aşa că am întrebat pe cineva de la pază. Ne trimitea să ocolim şi să ieşim prin altă parte. Aşa că am făcut ce ar fi făcut oricine. Am ieşit pe unde nu aveam voie. :D

“No Woman”

2009-05-04T14:55:00.000-07:00

Probabil aţi văzut filmul “Yes Man” în care joacă Jim Carrey. Tocmai am realizat că mă asemăn personajului din film, doar că eu spun mai mereu “da”. O prietenă îmi spunea că “nu” este cuvântul ei preferat, iar eu i-am sugerat în glumă că ar fi mai bine să nu-l folosească excesiv, pentru că îl uzează şi apoi nu-i mai place. Eu n-am un cuvânt preferat, dar mi-am dat seama că am unul pe care nu-l suport.
Îmi e greu să refuz când cineva mă roagă ceva, fie să-l ajut la o temă, fie să merg până nu ştiu unde, fie să-l sun pe cutărică să-l întreb nu ştiu ce, fie să-l împrumut cu ceva şi lista e foarte bogată. Pe unii îmi face plăcere să-i ajut, pentru că îmi sunt persoane apropiate la care ştiu că pot apela şi eu oricând. Dar e enervant când simple cunoştinţe, cu care vorbesc rar, la care n-am apelat niciodată, devin brusc interesate de mine când au nevoie să le ajut. Şi e şi mai enervant când dacă refuz , tot eu mă simt prost.

Voi cât de des spuneţi “nu”?

Cel mai greu examen

2009-04-19T06:24:00.002-07:00

Cred că fiecare a avut un examen care i s-a părut imposibil. Fie că a fost o teză, bacul, un examen în sesiune, un examen pentru cine ştie ce atestat etc. Pentru mine a fost examenul pentru permis. Şi nu partea teoretică, ci cea practică. Mi s-a părut îngrozitor de greu să conduc alea 5-10 minute de examen, când poliţistul sta în dreapta mea şi îmi studiază fiecare mişcare.
Dar l-am luat, nu din prima. Din…nu contează a câta oară, important e că acum sunt mândra posesoare a unui permis de conducere, categoria B. Şi chiar dacă au fost momente în care mi-am zis că un permis nu merită atâta bătaie de cap, mă bucur că n-am renunţat.

Young Female Journalist in Europe

2009-04-18T10:10:00.000-07:00

Am câştigat un concurs (legat de jurnalism) şi am fost trei zile la Bruxelles. Pe banii ALDE (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor din Europa).
A fost o experienţă. Mi-a plăcut, dar se putea şi mai bine. Am cunoscut câteva fete de treaba, iar una din ele, studentă şi ea la jurnalism, dar în Timişoara, m-a făcut să mă simt mândră că sunt la FJSC. :D
Bruxelles era cam pustiu, magazinele aproape toate închise ( era a doua zi de Paşti), cu exceptia celor cu suveniruri, dar ne-am plimbat cât am putut de mult (mai mult seara), am băut bere belgiană ( Framboise- Mort Subite), am cumpărat ciocolată şi câteva suveniruri.
Parlamentul mi-a plăcut, cu toate că ziua petrecută în interiorul lui a fost obositoare. Menţionez pentru cunoscători că m-am trezit în fiecare dimineaţă în jur de 6.30 (dupa ora lor, la noi cu o oră mai puţin), aşa că am recuperat somnul din plin când m-am întors acasă.
Aş vrea să mai merg acolo, chiar dacă ni s-a spus că mai mult de trei zile nu ai ce face în Bruxelles ca turist.

Cine a zis ca e rau sa fii microbist? :))

2009-03-22T16:49:00.000-07:00

Ce poti face sambata seara? Diverse, dar daca ai un prieten foarte bun (rapidist) care ti-a promis ca te scoate la un meci, mergi. :D
Asa ca am mers la meciul Rapid-Otelul Galati si am vazut 4 goluri. :D
Rapidul imi era dator cu niste goluri de cand am mers in Cluj, ca sa vad meciul CFR Cluj-Rapid.
Atmosfera in Giulesti a fost mai mult decat ce ma asteptam. Mult mai mult. A inceput inca de cand intram pe stadion (am avut locuri la peluza), cand niste suporteri au fost draguti si ne-au lasat inainte ( "Hai,bah, sa lasam fetele sa treaca.") A continuat cu suporterii care au facut galerie tot meciul (am cantat si noi de-am ragusit) si a culminat prin frumosul joc pe care l-am vazut.
Nu credeam ca o sa zic vreodata ca mi-a placut un meci, dar uite ca o spun. A fost un meci de nota 10 cu o atmosfera de 10+.
Nu sunt rapidista(inca,probabil), dar incepe sa imi placa sa merg la meciuri.
Cand e urmatorul? :))

România, dom'le...

2009-01-07T10:31:00.000-08:00

Este uimitor cum autorităţile( în general ) şi persoanele(în special) se sustrag de la răspundere şi aruncă răspunderea unii pe umerii altora.
Am fost azi la A.N.P.D.C. (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copiilor) pentru a afla ce se întâmplă cu tinerii care au probleme şi încearcă să îşi facă rău, să se mutileze, să se sinucidă ( don't ask, o temă :). Din prag ne-am lovit de răspunsul: "Noi nu ne ocupăm de cazuri particulare. Ne pare rău, nu vă putem ajuta. Poate doar să vă îndreptăm spre altă direcţie.
Bun, mergem mai departe, la Poliţie, unde după ironiile (vulgare) ale unui poliţist am intrat în secţie. Aici, persoana care lucra la Relaţii cu publicul ne-a pus să formăm un număr de interior şi să vorbim cu secretariatul, că e de competenţa lor. Secretara, evident, nu a ajutat la nimic: "Nu vă putem oferi aceste informaţii, sunt clasificate" (Voiam să aflăm nişte date statistice despre cazurile de sinucidere în rândul adolescenţilor. De ce naiba mai sunt statistice?!?). Colac peste pupăză, tipul de la Relaţii cu publicul ne spune după: "Eram sigur că n-o să aflaţi nimic, dar n-am vrut să ziceţi că e vina mea, că n-am vrut să vă spun". :
O să trimit un mail să aflu răspunsul la acestă întrebare. Şi o să aştept frumuşel perioada aia de 30 de zile în care sunt obligaţi să-mi răspundă (chiar dacă nu mai îmi foloseşte la nimic atunci). Nu de alta, doar să mă simt eu mai bine.
România, dom'le! Punct( sau semnul exclamării :)) ).

"-Am spălat rufe." "-Fericito!"

2009-01-05T09:47:00.000-08:00

Am stat toată ziua şi am pândit maşina de spălat rufe (e una singură într-un cămin de vreo 200 de locuri), dar în cele din urmă am prins-o liberă şi am reuşit să spăl. Acum se explică şi titlul, fragment din conversaţia mea pe mess cu Dyna. :))

P.S.: Menţionez că la ea în cămin nu există nici măcar o maşină de spălat.

Revelion

2009-01-04T15:04:00.000-08:00

Revelionul l-am făcut acasă anul ăsta. Şi nu pentru că n-am avut unde să mă duc, ci pentru că la mine s-a strâns lumea. Nu am fost mulţi. Câţiva prieteni apropiaţi. Am văzut artificii la miezul nopţii(am mers 20 de minute în frig pentru a ajunge la ele :)) ). Am băut şampanie, multe alte chestii, am dansat, în fine, tot ce se obişnuieşte la astfel de ocazii. :)
Şi s-a prelungit şi a doua zi, şi ceva dintr-a treia. Şi m-am simţit bine.
Singurul minus: a lipsit o persoană importantă pentru mine.ACEA persoană importantă. Dar asta e, împrejurările au fost de vină, nu noi. Am reuşit să vorbim totuşi la miezul nopţii. :D

Câţi ani ai?

2008-12-26T14:46:00.000-08:00

Eram la masă, în restaurant. La masa de lângă noi stătea un tip singur. Se apropie o femeie cu un băieţel. Îl întreabă dacă pot sta acolo, se aşază (urăsc acest cuvânt), încep să vorbească. La care tipul îl întreabă pe băieţel: "Câţi ani ai?" Băiatul răspunde foarte sigur pe el: "81". Noroc cu mama lui care ne-a lămurit: "Nu, mamă, tu ai 3 ani jumate. Mama mea are 81." :))

Acces interzis

2008-12-26T14:37:00.000-08:00

În ultima zi în tabără la Băile Herculane, ce zicem noi? "Hai să urcăm până la ultimul etaj (15) ca să facem nişte poze". Luăm noi frumos liftul până sus, ne uităm pe acolo, dar nu vedem niciun peisaj frumos. În schimb, vedem nişte trepte spre mai sus. Urcăm. Citim pe uşă: "Camera l... (nu am înţeles niciunul cuvântul). Acces interzis."
Păi, dacă undeva e acces interzis, te aştepţi să fie încuiat, dar eu am zis să verific oricum. Aşa că am apăsat pe clanţă, uşa s-a deschis, dar...s-a declanşat o alarmă. Am închis repede uşa, alarma s-a oprit. Am plecat repede de acolo, fără să aflăm ce-i în camera aia şă fără să facem poze. :(

Tu mi-ai drăcuit saltelele?

2008-12-26T14:26:00.000-08:00

Prin Hotel Dacia, la etajul 8, în faţa lifturilor. Nu apucăm să apăsăm pe buton, căci liftul se deschide. Din el cad 2 saltele de pat. Comentăm noi ce comentăm, dar ne hotărâm să urcăm în lift, lângă saltele, pentru că lifturile de acolo ne aduceau mult aminte de cele de la facultate (care funcţionează când şi cum au ele chef). Apăsăm butonul pentru parter, dar liftul urcă până la etajul 14. Acolo, o femeie de serviciu aştepta nerăbdătoare saltelele. Ne povesteşte că n-a avut timp să le scoată pe toate, iar uşile s-au închis şi liftul a plecat. Apoi, îl întreabă pe Mihai: "Tu mi-ai drăcuit saltelele?" El: "Nu, nu cred..." Ea: "Ba da, am auzit voce de băiat cum înjura saltelele!"
Noi tot nu ne amintim nici acum... Oare a înjurat Mihai saltelele sau nu?

Coborâţi la prima după Orşova!/ Topleţ, you will be remembered.

2008-12-26T14:16:00.000-08:00

Eram noi, ca oamenii, în tren, aşteptam să ajungem la Băile Herculane. Pentru că nu eram siguri la ce staţie trebuie să coborâm (trenul a plecat cu întârziere din Gara de Nord), am întrebat controlorul. El ne zice: " Coborâţi la prima după Orşova." Am coborât noi 2 şi încă alte 6 persoane. Toţi voiam să ajungem la Hotel Dacia din Băile Herculane şi ne întrebam unii pe alţii dacă am coborât în staţia care trebuie. Nu am apucat să ne dăm seama până a plecat trenul. Apoi am văzut că eram de fapt în Topleţ, o staţie în care nu trebuia să oprească rapidul...
Am avut noroc totuşi. În 20 de min a venit un personal şi am ajuns la hotel ceva mai târziu, dar teferi şi nevătămaţi. :D

Te-ai trezit?

2008-12-19T04:32:00.000-08:00

E întotdeauna foarte comic atunci când mă sună lumea după ora 12.00 şi mă întreabă mai întâi dacă dormeam. Bineînţeles, azi n-a făcut excepţie. :))
Ştiu, am zis şi susţin, NU mă trezesc dimineaţa decât atunci când trebuie cu adevărat. Oricum, se pare că lumea a prins mesajul şi rar primesc telefoane dimineaţa.

De ce blog?

2008-12-18T08:41:00.000-08:00

Asta mă întreb şi eu: de ce blog?
Nu m-am trezit de dimineaţă cu gândul ăsta (bine, eu nu mă trezesc aproape niciodată dimineaţă, dar asta e o altă problemă), nu plănuiam de nu ştiu câtă vreme, nu credeam că o să dorm mai bine noaptea dacă îmi fac (poate chiar opusul :)) ).
A fost un impuls, aşa mi-am dorit în clipa aia şi aşa am făcut.

Băile Herculane, here we come!

2008-12-18T08:34:00.000-08:00

Dintr-o prostie am vorbit cu Mihai să facem cereri pentru tabăra la Băile Herculane. Facultatea mea primise 4 locuri (2 într-o tabără, 2 în alta), dar am zis să ne încercăm norocul. Ceea ce mi-a dat speranţe a fost faptul că în ultima zi se înscrisesera doar 2 persoane.:D
Şi am primit locurile, şi plecăm în 2 zile spre Băile Herculane.
De-abia aştept. :)